Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 1: Cuvinte de laudă

Sava cel minunat ne este pus astăzi înainte ca un prilej pentru a rosti cuvinte duhovniceşti. Desigur, întotdeauna el ni s-a făcut prilej de a ţine cuvântări, atât nouă, celor din Biserică, cât şi celor dinafara ei (căci se părea într-un fel oarecare că el se desfată şi se împodobeşte prin cuvintele şi părerile mele). De aceea, nu este ceva neobişnuit sau străin preocupărilor noastre faptul că astăzi ne este pusă înainte cea mai însemnată pricină de a rosti cuvinte duhovniceşti, şi anume însăşi persoana sa. În felul acesta, nu numai prin prezenţa sa în această viaţă, ci şi după plecarea din cele de aici, ni se va face povăţuitor spre virtuţile cele mai înalte. Totodată, ni se dă putinţa de a discuta cu multă înlesnire subiecte duhovniceşti şi, în acelaşi timp, de a dobândi mărinimie şi sporire din pilda faptelor şi a cuvintelor lui.

Dacă aş fi avut desăvârşită încredere în puterea cuvântului meu şi în înălţimea vederii mele duhovniceşti şi dacă aş fi luat asupra mea o astfel de strădanie, aş fi fost socotit, după părerea mea, cu totul nerod şi lipsit de minte de către cei ce gândesc sănătos. Şi aceasta, mai  întâi, pentru că aş fi pus pe seama mea lucruri inexistente. Iar în al doilea rând, pentru că, chiar dacă aş fi întrecut cu mult pe alţii în virtute şi în oratorie, nu aş fi făcut ceva mai bun decât ar fi făcut ei. Căci pricina pentru care ne este cuvântul depăşeşte atât de mult virtutea şi elocvenţa oamenilor, încât nu poate fi comparată nici măcar cu însăşi firea cuvântului, aşa cum o au astăzi oamenii, chiar dacă am fi întrebuinţat-o în chipul cel mai meşteşugit pentru scopul de faţă.

Roade ale lucrării dumnezeiescului Har, care s-a revărsat din belşug asupra Cuviosului Sava, au fost şi viaţa şi petrecerea sa mai presus de fire săvârşite aici pe pământ. Iar dacă acestea ar fi putut fi spuse în chip suprafiresc prin cuvinte şi povestiri, ar fi fost o minune şi ar fi adus un mare folos urmaşilor. Gândindu-mă şi eu la acestea, am prins curaj să încep nevoinţa mea cu nădejdi bune. Sunt sigur că şi sufletul minunat şi plin de înţelepciune al Cuviosului Sava se va învoi la aceasta, deoarece tot aşa şi el unea virtutea cu cuvântul, numindu-le desăvârşită şi împreună-petrecătoare doime, el însuşi le trăia întotdeauna şi ne povăţuia şi pe noi la acestea în chip desăvârşit şi cu multă râvnă. Dat fiind faptul că preaslăvita sa petrecere este o minunată învăţătură şi pildă de virtute, ne vom strădui după putere să o facem cunoscută tuturor iubitorilor de înţelepciune. Fără să trecem nimic cu vederea, vom povesti viaţa Sfântului fără a da prea multe amănunte, căci un astfel de lucru ar fi foarte obositor şi aproape cu neputinţă. Nimeni nu le poate şti pe toate. Şi chiar dacă le-ar şti, i-ar fi foarte greu să povestească în puţine cuvinte toate faptele. Şi aceasta datorită mulţimii lor. De aceea vom istorisi acum numai cele pe care le-am putut afla din înseşi cuvintele şi faptele sale sau din spusele celor care le-au cunoscut bine şi ni le-au povestit aşa cum s-au petrecut. Sau mai degrabă vom îndrepta cuvântul nostru acolo unde însuşi Sfântul Sava ne va călăuzi şi ne va îndruma, ca, în felul acesta, să povestim numai ceea ce îi va bineplăcea lui.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 7-9.