Smyrna. Scurt istoric

de Geórgios Tsoútsos, istoric și analist politic

În privința relației dintre Răsărit și Apus, ideea esențială este cel mai bine exprimată de către Ioánnis Negropóntis, care susține că încă din epoca «Campaniei Argonautice» [1] și până în vremea lui (el a murit în anul 1897), există «un conflict între civilizația răsăriteană și cea apuseană», fie pornind din Est înspre Vest (campaniile mezilor împotriva grecilor), fie din Vest înspre Est (campania lui Alexandru cel Mare) [2].

În general, istoriografia apuseană consideră peninsula Asiei Mici ca fiind o punte care unește Europa de Asia și pe teritoriul căreia se desfășoară o adevărată luptă perpetuă pentru supremație între forțele apusene și cele răsăritene [3]. În acest context, prezența greacă de pe țărmurile vestice ale Asiei Mici a fost supusă neîncetat unor atacuri violente, fiind contestată uneori de diverse popoare asiatice, precum perșii sau turcii, iar alteori intrând sub dominația unor importante imperii, așa cum a fost de pildă imperiul lui Alexandru cel Mare sau imperiul Romei.

O opinie contrară este exprimată în cadrul definirii civilizației apusene de către Georges Duhamel: «… Civilizația pe care o numim apuseană reprezintă produsul unor diferite popoare care au trăit, suferit și muncit între paralela 20 (la Sud de Egipt) și paralela 70 la Nord (inclusiv Scandinavia) – pe de o parte și între meridianul 60 la Est (granița de Vest a Pakistanului) și meridianul 15 la Vest (până în Islanda) – de cealaltă parte, în ciuda imigrării în masă pe continentul american». Aceste două opinii, diametral opuse, se completează reciproc și, după părerea noastră, își estompează divergențele odată cu trecerea timpului, datorită sintezei – fructuoase sau nu – care se petrece de facto atunci când, dintr-un anumit motiv, popoarele, oamenii, comerțul și ideile comunică între ele [4].

Consider că e necesar să întreprindem o scurtă retrospectivă istorică, pentru a vedea schimbările care au survenit de-a lungul timpului în Asia Mică, concentrându-ne atenția asupra orașului Smyrna (astăzi Izmir, Turcia), mai ales în perioada Evului Mediu, care a lăsat cea mai pronunțată amprentă asupra istoriei moderne a acestui oraș.

Până în epoca bizantină inclusiv, atunci când Constantinopolul a devenit principalul centru comercial, în detrimentul celorlalte orașe de pe țărmul Asiei Mici, majoritatea vaselor încărcate cu mărfuri care străbăteau Asia Mică treceau prin Smyrna sau prin Efes. Mai târziu, Smyrna a avut de suferit, întrucât transporturile maritime au fost mutate mai spre Nord, înspre strâmtoarea Bosfor [5]. Astfel, Smyrna a trecut în plan secund, după Rhodos, în ceea ce privește rolul de punte de legătură între Est și Vest, ca urmare a schimbărilor radicale produse în Asia odată cu campania întreprinsă de Alexandru cel Mare, dintre care cea mai importantă a fost înființarea de noi orașe. În acea vreme, civilizația greacă căpătase dimensiuni ecumenice, devenind una din pricipalele izvoare ale culturii europene, desigur, cu influențele asiatice de rigoare [6]. Smyrna a fost rezidită din temelii de către Alexandru cel Mare după ce fusese distrusă de lidieni. Interesant este faptul că influența grecească a orașului și a Ioniei în general nu anulează fizionomia particulară a regiunilor din Asia Mică, care își păstrează trăsăturile caracteristice. Smyrna a înflorit considerabil atât în perioada elenistică, cât și în cea romană. Prosperitatea ei a fost întreruptă provizoriu în secolul VII, din cauza cuceririi arabe, care a creat impresia de nesiguranță în cadrul comerțului pe Marea Egee [7].

Un moment extrem de important în evoluția orașului Smyrna îl constituie apariția Creștinismului. În această perioadă au loc noi evoluții în planul culturii greco-romane, iar centrul de greutate cade asupra unor chestiuni acute precum desființarea sclaviei, egalitatea dintre clasele sociale, etc. [8]. Rolul religiei în formarea noii realități istorice a fost analizat atât din punct de vedere științific, cât și ideologic și metafizic. Un aport aparte în transformarea lumii greco-romane într-o societate creștină l-a avut Pronia divină, fapt interpretat foarte sugestiv de către un sfânt contemporan, sfântul Nectarie. Din perspectiva teologică a istoriei, cultura greacă s-a răspândit odată cu Alexandru cel Mare, venind în contact cu tradiția iudaică, fapt prevestit de proorocii Vechiului Testament. Acest contact a fost înlesnit în cadrul structurilor Imperiului Roman, lucru care a grăbit nașterea unei noi religii – creștinismul. Tradiția creștină moștenește patrimoniul cultural al Romei și, în paralel, favorizează înființarea noii Rome, mutând astfel capitala imperiului la Constantinopol [9].

Așa cum se știe, Smyrna este una din cele șapte Biserici despre care se vorbește în Apocalipsă. Orașul a fost un important centru religios încă din primele secole creștine. Desigur, în limitele aceleiași lumi greco-romane, s-a născut și Islamul, un izvor de noi scindări și restructurări, care a imprimat un nou conținut relațiilor dintre Răsărit și Apus. Astfel, Apusul creștin începe să se diferențieze de Răsăritul musulman. Această «diferențiere» va avea efecte nocive asupra Imperiului Roman de Răsărit. Autoritățile bisericești din Smyrna, neavând de ales, sunt nevoite să colaboreze cu Otomanii. Întregul oraș este jefuit cu sălbăticie în secolul XI, de către hoardele turcești. Apoi, în anii următori, a fost supus unor multiple atacuri, în urma cărora a fost cucerit și distrus de câteva ori. Într-un final, a fost anexat Imperiului otoman de către dinastia Edínoglou. Ca și mulți alți episcopi, Sfântul Marcu Eugenicul (1391-1444) a preferat să colaboreze cu otomanii decât cu Biserica Apuseană [10].

Islamizarea – turcizarea Asiei Mici a constat într-o procedură cu totul diferită față de  procedura la care a fost supus Imperiul Roman de Apus. Astfel, în timp ce, în Răsărit, turcii au preluat puterea politică respingând orice formă de cultură existentă, în Apus, neamurile barbare care au cucerit segmentul de Vest al Imperiului Roman au fost absorbite în moștenirea culturală locală. Dintre otomani, însă, se pot diferenția turcii selgiucizi, care au adoptat câteva elemente culturale ale Bizanțului și care au promovat toleranța religioasă, de turcomani, care erau în marea lor majoritate crescători de animale și care se dedau la jafuri și predări [11].

În secolul XIV, otomanii devin extrem de puternici în partea de Vest a Asiei Mici. În anul 1581, este înființată «Societatea Levant» (Levant Company), cu scopul de a favoriza comerțul Angliei cu otomanii, iar, în anul 1611, John Markham mută consulatul englez la Smyrna [12]. În felul acesta, Smyrna devine mare centru comercial între anii 1570-1650 și mai ales după 1770. În secolul XVII, Smyrna, dimpreună cu Tesalonic și Constantinopol, devin principalele centre economice ale Imperiului Otoman. În paralel, Franța și Anglia reușesc să obțină controlul asupra comerțului din Răsărit [13]. Din secolul XVI până în secolul XVIII, Imperiul Otoman își concentrează comerțul cu predilecție în Europa răsăriteană, mai ales în bazinul de Est al Mediteranei, limitându-și astfel legăturile comerciale cu Europa de Vest [14].

Comerțul dintre Smyrna și Occident atinge punctul culminant după Revolta Orlov [15], fiind continuat în următoarele două secole. În acest răstimp, Smyrna devine cel mai important port al Imperiului Otoman. Este vorba despre un oraș cosmopolit, alcătuit din diverse cartiere, dintre care cel mai numeros era cel grecesc, urmat de cel turcesc, apoi cartierul armean, evreiesc, și cartierul arăbesc [16]. Smyrna atinge apogeul în secolul XIX: «oraș cosmopolit, comercial, un adevărat megapolis al epocii respective, numărând 150.000 de locuitori, Smyrna reprezintă cel mai mare port și centru economic al Turciei, depășind chiar și Constantinopolul. Este cunoscută în toată lumea datorită bogăției și rafinamentului său» [17].

În această retrospectivă istorică nu puteam să nu ne referim la persecuțiile la care au fost supuși în decursul timpului locuitorii greci ai orașului, precum și la dezastrele provocate de diverse epidemii. Ne vom limita, însă, la a menționa numai persecuția din 1770 pornită de turci împotriva populației grecești, ca urmare a înfrângerii suferite de flota turcească în confruntarea cu flota rusească de la Çeşme [18].

Așa cum reiese și din tematica conferinței, din anii cei mai vechi, exista o strânsă legătură de interdependență între Ionia și Marea Egee. Ca să poată să-și îndeplinească rolul pe care i-l conferea poziția sa geografică, Smyrna trebuia să asigure atât posibilitatea unei comunicări sănătoase între locuitorii săi, cât și siguranța transportului pe uscat a mărfurilor comerciale, din interiorul peninsulei Asia Mică către țărmurile vestice ale acesteia, precum și a transportului maritim spre Marea Egee.

Grecii au locuit dintotdeauna pe țărmurile Asiei Mici, care, împreună cu regiunea Ioniei, alcătuiau un tot unitar. Încă din cele mai vechi timpuri, începând cu invazia perșilor, Elenismul a trebuit să se confrunte cu un permanent pericol venit dinspre Asia. Poziția expusă a Elenismului din Ionia, coroborată cu configurarea geofizică a Asiei Mici, a constituit motivul principal care l-a influențat negativ pe Ioánnis Metaxás în ceea ce privește pretențiile grecești din Asia Mică. Acesta susținea că Asia Mică reprezintă o regiune geografică unitară și indisolubilă, considerând imposibilă o eventuală divizare a acesteia în două părți: una pentru Grecia și una pentru Turcia. În consecință, propunea fragmentarea peninsulei în mai multe segmente, cu scopul de a micșora dimensiunile părții turcești [19].

În 1922, Elenismul a pierdut teritoriile din Asia Mică. Schimbul de populație din 1922, ca urmare a Dezastrului din Asia Mică, a reprezentat apogeul unei drame care începuse mai devreme, odată cu încercarea de extirpare a minorităților creștine din Asia Mică [20]. În decursul existenței sale seculare, elenismul din Smyrna a primit multe lovituri, atât din Răsărit, cât și din Apus. Însă loviturile primite în secolul XX s-au dovedit a fi decisive. Limitându-ne numai la evenimentele care au precedat campania din Asia Mică, putem aminti de perioada dinaintea izbucnirii primului Război Mondial (martie – mai 1914), pe durata căreia un mare număr de greci din Tracia de Est și de pe țărmurile Asiei Mici au fost obligați să-și părăsească căminele din cauza marginalizării lor din punct de vedere economic, dar și din cauza politicii potrivnice adoptate de autoritățile turcești. Cu toate acestea, Smyrna a fost scutită de aceste măsuri, fie din motive economice, fie din cauza faptului că se afla în centrul atenției Forțelor Aliate. În orice caz, populația greacă a avut de suferit mult din cauza bombardamentelor lansate de Forțele Aliate [21].

În general vorbind și având în vedere imaginea de ansamblu a istoriei Smyrnei, putem spune următorul lucru: bunele relații și stabilitatea politică și economică dintre țărmurile europene și asiatice ale Mării Egee au permis orașului Smyrna să îndeplinească un important rol, din postura sa de centru comercial aflat la răscrucea dintre Răsărit și Apus. În ceea ce privește transporturile maritime de pe întinsul Mării Egee, putem menționa, de pildă, slăbirea influenței portului Smyrnei din cauza nesiguranței provocate de prezența arabă, dar și creșterea influenței acestuia datorită îndepărtării comercianților venețieni și genovezi din apele Egeii de cărte flota otomană, spre folosul comercianților creștini [22]. Dincolo de importanța sa economică, Smyrna, dar și întreaga regiune a Ioniei, a reprezentat și un însemnat spațiu cultural, propice schimbului de idei și curente dintre Asia și Europa. Desigur, nu vom insista mai mult asupra acestui aspect, întrucât dezbaterea unei teme de o asemenea anvergură depășește limitele permise de prezenta lucrare.

Importanța regiunii cuprinse între Marea Egee și Ionia a căpătat o nouă perspectivă în epoca modernă, datorită rezervelor de petrol descoperite în zonă. Controlul asupra acestor resurse reprezintă până în zilele noastre una din principalele preocupări ale SUA, dar și un serios pretext de manifestare a rivalităților acute dintre SUA, Turcia și Rusia. În perioada Războiului Rece, a fost supra-accentuată importanța strâmtorii Bosfor, care era considerată principala cale prin care armatele Uniunii Sovietice puteau coborî înspre Marea Mediterană. În general, întreg spațiul bazinului de Est al Mediteranei a atras atenția și interesul atât al SUA, cât și al NATO. Și aceasta deoarece, în cazul unui conflict mondial, Uniunea Sovietică, printr-un dublu atac dinspre Bulgaria și dinspre partea de Est, putea foarte ușor să obțină controlul asupra strâmtorii Bosfor, în detrimentul Turciei [23].

Astăzi, după căderea tratatului de la Varșovia, zona Orientului Mijlociu, care cuprinde și țările din preajma Mării Caspice, deține 70 % din totalul mondial de rezerve energetice. Conform specialiștilor, această regiune reprezintă «inima sistemului planetar». Analiza datelor referitoare la importanța regiunii cuprinse între Ionia și Marea Egee ar putea constitui subiectul unui studiu separat, mai ales că conductele de petrol și gaze naturale care pornesc de aici dau tonul unui conflict intens între marele forțe economice contemporane [24].

Note:

[1] «Campania Argonautică», în mitologia greacă, este campania întreprinsă de Iason, dimpreună cu alți eroi greci, care au plecat cu corabia Argo, Tesalia, spre Colchida, pentru a aduce «lâna de aur». Alegoric, acest termen desemnează a doua mare colonizare a Pontului Euxin de către greci (n. tr.).

[2] Ioánnis Negropóntis, Ιστορικά Δοκίμια (Eseuri istorice), ediție îngrijită de Kéti Papamihaíl Negroponte, editura D. Mavromátis, Atena, pp. 158-159.

[3] The Daily Express Encyclopaedia, lema «Asia Mică» vol. 1, Londra 1934.

[4] Kitsíkis D., Συγκριτική Ιστορία Ελλάδος και Τουρκίας στον 20^ο αιώνα (Istorie comparativă a Greciei și Turciei în secolul XX), editura librăriei «Εstía», ed. III, Atena 1998, p. 37.

[5] Runciman Steven, Βυζαντινός Πολιτισμός (Civilizația bizantină), editura Ermías, ed. III, Atena, pp. 14-231.

[6] Wilcken Ulrich, Αρχαία Ελληνική Ιστορία (Istoria greacă veche), editura Papazísis, ed. IX, Atena 1976, pp. 384, 391-395.

[7] Enciclopedia DOMI, lema «Smyrna».

[8] Tsoútsos Áthos, Κράτος και Ιστορία (Statul și Istoria), editura Ant. N. Sákkoulas, Atena – Komotiní 1990, pp. 209-210.

[9] Sfântul Nectarie, Η αθανασία της Ψυχής (Nemurirea sufletului), editura Christianikí Énosi Kaválas (Uniunea creștinilor din Kavála), 1998, pp. 157-163.

[10] Spiridonakis G. Basile, Grecs Occidentaux et Turcs de 1054 à 1453 : Quatre siècles d’ histoire de rélations internationales, Institute for Balkan Studies, Tesalonic 1990, p. 247.

[11] Sarrís Neoklís, Οσμανική Πραγματικότητα (Realitatea osmană), 1. Το δεσποτικό κράτος (Statul despotic), editura Arsenídis, Atena, pp. 29, 45, 63 și 157.

[12] Wood C. A., A History of the Levant Company 1935, editura Cass, Londra 1964, pp. 72, 73.

[13] Svorónos G. Níkos, Επισκόπηση της Νεοελληνικής Ιστορίας (Compendiu de Istorie neogreacă), Βιβλιογραφικός Οδηγός Σπ. Ασδραχά (Îndreptarul bibliografic Sp. Asdrahás), editura Themélio, Atena 1994, pp. 51-52.

[14] Sarrís Neoklís Προεπαναστατική Ελλάδα και Οσμανικό Κράτος (Grecia de dinainte de Revoluție și statul osmanic), editura Herodot, Atena 1993, p. 83.

[15] Revolta Orlov, în limba greacă Ορλωφικά (cunoscută și ca A doua revoltă peloponeziacă sau Revolta maritimă), o precursoare a Războiului de Independență al Greciei, este numele sub care este cunoscută ridicarea la luptă a grecilor din Peloponez împotriva Imperiul Otoman din 1770 (n. tr.).

[16] Revista «Istoria», nr. 346: Nik. Kostarás – «Η εμπορική ναυτιλία στη μετεπαναστατική περίοδο (1828-1856)» [Comerțul pe mare în perioada de după Revoluție (1828-1856)], p. 110.

[17] Násioutzik Pavlína, Αμερικανικά Οράματα στη Σμύρνη τον 19^ο αιώνα (Planurile americanilor în Smyrna, în secolul XIX), editura librăriei «Εstía», Atena 2002, p. 69.

[18] Gritsopoúlou Tásou, Τα χρόνια της αρχιερατείας Γρηγορίου Ε’ εις Σμύρνη (Anii arhipăstoririi lui Grigórios V în Smyrna), extras din «Cronicile din Asia Mică», XII (1965), Atena 1965, p. 110.

[19] Ziarul Estía: Pállis A. Alexandru, Η ελληνική περιπέτεια εις την Μικράν Ασίαν (Aventura greacă din Asia Mică), nr. 18 din data de 18 oct. 1992.

[20] Ethnikí Mnimosíni, ediție îngrijită de Chrístos Solomonídis, Εκδ. Σύλλογος Φοιτησάντων εις την Ευαγγελικήν Σχολήν Σμύρνης (editura Asociației Studenților la Școala Evanghelică din Smyrna), Atena 1973, pp. 206, 220.

[21] Ziarul Eleftherotipía, secțiunea de Istorie, nr. 149: Ahládi Evanghelía, «Η Σμύρνη στον Α’ Ευρωπαϊκό Πόλεμο» (Smyrna în I Război european), pp. 18-20.

[22] Verémis Thános, Ελληνοτουρκικές Σχέσεις (Relațiile greco-turcești), editura Ant. N. Sákkoulas, Atena – Komotiní 1986, p. 17.

[23] Revista Marrine – rundshau, oct. 1981, Gregor M. Manousakis, “Zur Strategischen und geopolitischen situation im Ostmittlemeer”, pp. 527, 536.

[24] ΕΠΥΕΘΑ, Η Γεωπολιτική της Ευρασίας στο νέο διεθνές σύστημα (Geopolitica Eurasiei în cadrul noului sistem internațional), Μoúrtos G.,. «Γεωπολιτικοί άξονες στη Μέση Ανατολή» (Axe geopolitice din Orientul Mijlociu), Αtena 2000, pp. 140-142.

Acest text reprezintă partea principală al referatului lui Geórgos Tsoútsos susținut în cadrul conferinței cu tema «Orașele Ioniei și Marea Egee», care a avut loc în Chíos, în perioada 14-17 oct. 2004, sub egida Centrului de Studii Europene «Ioánnis Kapodrístias» și a Administrației insulei Chíos.