Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 34. O experienţă personală a celui ce laudă

Minunatul Sava s-a nevoit împreună cu unii dintre aceşti văzători de Dumnezeu, de măsura altora s-a apropiat, pe câţiva i-a întrecut, devenind astfel părtaş, în mare parte, al harului şi al acelei arătări.

Odată, Sfântul a vrut să-mi arate şi mie această taină, adică faptul că se învrednicise şi el să „pătimească” ceea ce „pătimiseră” şi Apostolul Petru şi Fiii Tunetului. Era praznicul împărătesc al Schimbării la Faţă. În această zi a fost rânduit să se prăznuiască acea taină săvârşită de Stăpânul nostru Hristos. În timp ce stăteam în strană lângă psalţii ce cântau toate cele ale praznicului, Sava, care stătea lângă mine, lipindu-şi buzele de urechea mea, mi-a spus:

– Cine se sileşte să ajungă la desăvârşirea evanghelică, iubitul meu, trebuie să ajungă în chip tainic tocmai la această taină a Schimbării la Faţă.

Uimit fiind de cuvintele lui, mi-am întors dintr-odată ochii spre chipul lui cel sfinţit, pentru a desluşi mai bine cele spuse de el. Mi-a repetat aceleaşi cuvinte, în timp ce chipul său se preaslăvise atât de mult şi se umpluse de o nemăsurată bucurie şi strălucire, de parcă ar fi fost părtaş în acea clipă la vederea şi la Schimbarea la Faţă a Stăpânului, ce s-a săvârşit odinioară pe Muntele Taborului. Faptul acesta, deşi era foarte vădit şi-l vedeam adeseori, nu mi-l putusem explica până în acel moment. Însă atunci când auzeam cuvintele Sfântului, nu le puteam tâlcui cum se cuvine datorită nevredniciei mele. Tocmai din această pricină, „ochii mei erau ţinuţi ca să nu-l cunosc”[1], precum odinioară cei ai lui Cleopa erau ţinuţi ca să nu-L cunoască pe Domnul.

Dar şi eu, abia „spre seară”, adică abia după adormirea acestui luminător duhovnicesc, rostesc cu durere aceleaşi cuvinte împreună cu Ucenicii Cuvântului: „Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea nouă pe cale (a acestei vieţi) şi când ne tâlcuia nouă tainele cele acoperite pentru cei mulţi?”[2].

Însă taina aceasta trebuia descoperită negreşit lui Ioan[3], adevăratul ucenic al Sfântului. Acesta, pentru că a rămas alături de dascălul său în toate încercările lui, a primit această răsplată de mare preţ, şi anume să stea mereu lângă el. Iar el ne-a descoperit acum amănunţit tot ceea ce noi vedeam în chip adumbrit în acea vreme şi ne-a învrednicit de o mare cinste, aceea de a transmite toate acestea urmaşilor, spre slava Celui Care l-a slăvit şi ni l-a lăsat folositor de obşte. Dar, destul despre aceasta…

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 111-113