Schitul Bogoroditsa este situat în partea de nord est a Sfântului Munte, la o oră de mers de Mănăstirea Pantokrator și, respectiv, la o jumătate de oră de Schitul Profetul Ilie.
Hramul schitului este pe data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, și se numeşte Bogoroditsa care în limba slavonă înseamnă „Născătoare de Dumnezeu”.
Situat într-o zonă împădurită care seamănă cu un amfiteatru, între mănăstirile Vatoped şi Pantocrator Aşezământul aparține de Mănăstirea Sf. Pantelimon. Acesta se află pe situl mănăstirii preexistente Xylourgos.
Vechea Mănăstire Xylourgou a existat aproape de locația actuală a schitului Bogoroditsa, la aproximativ 700 de metri deasupra nivelului mării. Numele Xylourgou îşi are originea în ocupaţia ctitorului Theodosie, care era tâmplar.
În decembrie 1143 Schitul este lăsat moştenire stareţului rus Hristofor şi sinodiei sale prin decretul Protosului de atunci al Sfântului Munte.
Pe 15 august 1169, protosul din Muntele Athos acordă Mănăstirea Thessalonikeos (actuala Paleomonastiron) schitului cunoscut apoi ca Mănăstirea Xylourgou, pentru că avea atât de mulți călugări încât aceştia nu mai încăpeau în mănăstire.
În 1312 au fost stabilite granițele dintre Manastirea Xylourgou și Mănăstirea Vatoped. Mănăstirea Vatoped se află la o distanță de 1 oră și 20 de minute de mers pe jos.
În 1340, în timpul domniei regelui sârb Ştefan Duşan, călugări sârbi locuiau în schit. Înainte de anul 1800, în jurul schitului, au existat aproximativ de 20 colibe vechi datorita vieţii idioritmice a călugărilor. Pe la anul 1810, nişte călugări bulgari locuiau în aşezământ, pentru ca în 1818 schitul să ia forma sa actuală.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, schitul avea 32 de călugări, dintre care majoritatea erau bulgari(25), iar restul ruşi. Datorită divizărilor etnic din obşte, au apărut multe dispute mai ales în această perioadă, când o mare parte din Athos a fost „rusificată”.
La începutul secolului al XX-lea, o nouă clădire cu două etaje a fost construită la nord de biserica centrală în locul vechii clădiri, care a fost demolată. La ultimul etaj al acestei clădiri există cel mai frumos paraclis, închinat Sfinților Chiril şi Metodie, luminătorii slavilor.
În aceeaşi clădire se găseşte arhondaricul, bucătăria și trapeza cu o capacitate de 120 de locuri.
Aripa sudică a fost construită în anul 1847. Pe partea de est a schitului, nu există clădiri.
Biserica centrală este destul de mică şi a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea. La est de aceasta, se află un paraclis închinat Sfântului Ioan de Rila.
Având în vedere numeroasele incendii care au afectat schitul, multe dintre elementele arhitecturii sale originale nu mai există. Majoritatea clădirilor schiturilor sunt într-o stare proastă. cu toate acestea paraclisul Sfinților Chiril și Metodiu este bine întreținut.
Astăzi, Schitul este locuite de doar trei călugări ruşi, cu viaţă de obşte.
