Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 42. Mutarea

Aşa cum am spus, marele bărbat a coborât în prăpastia cea adâncă ţinut de mâinile nemateriale ale Îngerului său păzitor. După ce şi-a sprijinit picioarele pe pământ, şi-a ridicat mâinile şi ochii spre cer, adâncindu-se în rugăciune.

Cât de înfricoşătoare sunt tainele lui Hristos! A rămas astfel timp de patruzeci de zile, fără mâncare, fără apă, în picioare, fără să se aşeze sau să doarmă. Semăna cu o statuie sculptată dintr-o materie neînsufleţită. Ai fi zis că este un oarecare duh, care s-a arătat dintr-o dată ca să-i uimească pe oameni, precum odinioară Moise, marele slujitor al tainelor lui Dumnezeu, care a intrat mai presus de fire în întuneric, ca să primească tablele Legii. Acestuia însă i-au trebuit îndoite zile şi a urcat de două ori pe Muntele Sinai, aşa cum ştim, ca să scrie din nou acele slove sfinte pe care le-a zdrobit neînfrânarea iudeilor[1]. Nu-mi aduc aminte acum, dar poate că mai există vreun astfel de martor al dumnezeieştilor taine şi slujitor al lucrurilor mai presus de fire.

Dar ce sunt toate acestea, deşi sunt şi ele, fără îndoială, fapte mai presus de fire, în comparaţie cu răpirile şi contemplaţiile dumnezeieşti ale marelui bărbat sau faţă de mutarea lui cu trupul, care covârşesc tot auzul şi cuvântul? Noi încă mai scoatem apă din fântână sau din pârâu uscat şi lăsăm apele marelui noian al mării. Încă mai privim sclipirile şi jocurile de lumini pe care le face

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 126-128