Sfântul Simeon ruda Domnului, Episcopul Ierusalimului – 27 aprilie

Potrivit Tradiției Bisericii, Sfântul Simeon a fost unul dintre cei patru fii pe care i-a avut Sfântul Iosif Logodnicul Maicii Domnului din căsătoria anterioară și din acest motiv era supranumit, după uzanţele iudaice ale epocii, “fratele Domnului”. După martiriul Sfântului Iacov (€ 62) și după cucerirea Ierusalimului de către romani (70 d.Hr.), creștinii refugiați în Pella l-au pus urmaş pe Simeon în locul lui Iacov pe tronul Maicii Bisericilor, adică Ierusalimul. După ce a devenit el însuși templu al Sfântului Duh, cu râvnă dumnezeiască a distrus templele idolilor și i-a condus pe iudei și pe localnici la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, neţinând seamă de primejdii și persecuții.

În jurul anului 106 a început prigoanei declanşată de împăratul Traian, când, la ordinul consulului Attikus, au fost persecutați nu numai creștinii, ci și toți urmașii lui David. Tot atunci, câțiva eretici pe care îi combătuse în trecut, l-au denunțat romanilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care timp de 26 (sau 23) de ani și-a păstorit neîncetat turma. A fost supus la torturi de tot felul timp de mai multe zile, arătând atâta îndrăzneală, încât consulul și ceilalți se întrebau cum de acel bătrân în vârstă de 120 de ani putea să îndure astfel de chinuri. Cu toate acestea, l-au condamnat la moarte prin răstignire. Cu bucurie că urmează morţii Domnului, Sfântul Simeon s-a învrednicit să primească în cer cununa de biruinţă a muceniciei.

La tronul episcopal i-a urmat Iústus, un creștin dintre evrei.

Sursa: Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe. Editura Índiktos.