Cine a fost „femeia ceea ce căzuse în păcate multe”?

În Marțea cea Mare în bisericile ortodoxe se psalmodiază Cântarea Casianei. Este vorba de un imn ce redă poetic pericopa evanghelică despre femeia păcătoasă, care în semn de pocăință, a uns cu mir de mult preț picioarele lui Hristos și le-a șters cu părul capului ei.

Fapta acestei femei are o deosebită importanță mai cu seamă din două motive:

1. L-a pregătit pe Hristos pentru înmormântare, dat fiind obiceiul iudeilor de a unge trupurile morților cu un amestec preparat din rășină și aromate.

2. Intensitatea scenei arată cât de mare a fost pocăința sa.

Fapta aceasta, având un specific al său, a condus în timp la conexiuni nefondate, în afara oricărei realități, luând naștere, drept urmare, diferite mituri în jurul identității femeii și a relației sale cu Hristos.

Identificarea ei cu Sfânta Maria Magdalena a fost inoculată de creștinismul apusean, deși nu există vreo mărturie în acest sens, nici în Evanghelii, nici în tradiția ulterioară. Această identificare se datorează confuziei dintre două persoane diferite care sunt amintite în două pericope evanghelice distincte în Evanghelia după Luca. În capitolul al 7-lea este amintită întâmplarea cu femeia păcătoasă, care a uns picioarele lui Hristos cu mir și cu lacrimi, șetrgându-le apoi cu părul capului ei. În capitolul următor, al 8-lea, se face referire la femeile care Îl urmau pe Hristos în preumblările Sale pe pământul lui Israel. Printre acestea, este menționată și Sfânta Maria Magdalena, cea care, aflându-se sub stăpânirea demonilor, fusese mai înainte tămăduită de Hristos.

Îndată după învierea lui Lazăr cei apropiați ai acestuia I-au oferit lui Hristos și apostolilor o masă de mulțumire. În cadrul acesteia, în timp ce Marta se străduia să se îngrijească de mulțimea oaspeților, Maria a făcut ceea ce în mod normal ar fi revenit servitorilor familiei: a spălat picioarele oaspetelui lor. În semnul covârșitoarei sale recunoștințe, a vărsat mir în loc de apă, iar în locul ștergarului a folosit părul capului ei.

Acest fapt, descris de Sfântul Evanghelist Ioan (12, 1-8), nu este același cu cel care o aduce în prim-plan pe femeia păcătoasă, la care fac referire și imnele utreniei din Marțea cea Mare.

Sora lui Lazăr și-a exprimat recunoștința, în timp ce femeia păcătoasă pocăința.

Sfânta Casiana a fost fiica unor aristocrați din epoca bizantină, foarte învățată, care a îmbrățișat la un moment dat viața monahală și s-a ocupat, printre altele, cu alcătuirea imnelor bisericești. Cea mai cunoscută lucrare a sa este această cântare, ce îi poartă numele (Cântarea Casianei). Ea descrie evenimentul relatat în Evanghelii și cuprinde o însemnată aprofundare teologică despre problema păcatului și despre înțelesul pocăinței. Desigur, păcatul nu este direct legat de cauze de ordin moral, ci de Căderea omului și de pierderea comuniunii cu Dumnezeu.

Așadar, nici Sfânta Maria Magdalena, nici Maria, sora lui Lazăr, nici Sfânta Casiana, poeta-imnograf, nu sunt „femeia ceea ce căzuse în păcate multe”.

Numele acestei femei nu ne este cunoscut, întrucât Evangheliile propovăduiesc în veșnicie fapta și pocăința ei, fără a-i consemna, însă, numele. Femeia, anonimă pentru noi, ne este pildă vie de schimbare a cugetului și a vieții.

Poate că la ceasul Judecății de Apoi, când ne vom înfățișa în fața tronului lui Dumnezeu, pocăința ei va fi criteriul cercetării propriei noastre pocăințe.

 Săptămâna Mare să fie tuturor cu folos!