Mesajul de Paști al Patriarhului Ecumenic

Nr. de protocol 388

+ Bartholomeu, din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop

al Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic,

Către întreaga pliromă a Bisericii, har, pace și milă de la Slăvitul Hristos Cel Înviat !

Frați împreună-lucrători și fii ai Bisericii evlavioși și iubitori de Dumnezeu,

Hristos a înviat!

Vestirea de către mironosițe a Învierii a fost considerată de ucenicii lui Hristos drept „o aiurare” (Lc. 24, 11). Și totuși, această vestire considerată drept „aiurare” s-a dovedit a fi Adevărul. Iisus Cel Înviat s-a arătat și ucenicilor Lui în mai multe rânduri.

În vremea noastră, mesajul Evangheliei este auzit iarăși ca „o aiurare” de către raționaliști. Cu toate acestea, credincioșii nu doar că au credință, ci și trăiesc Învierea ca pe un eveniment cu totul adevărat.

Mărturia noastră este pecetluită, dacă este nevoie, de jertfa vieții noastre, pentru că În Hristos Cel Înviat biruim moartea și ne eliberăm de frica acesteia. Gurile noastre sunt pline de bucurie, zicând „A înviat Domnul !” Sfinții noștri, morți lumii, trăiesc în mijlocul nostru și răspund cererilor noastre.

Lumea de după moarte este mai adevărată decât cea de dinainte de moarte. Hristos a înviat și trăiește printre noi. A făgăduit că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor. Cu adevărat așa este: prieten și frate, vindecător și dătător a toată bunătatea.

Binecuvântat este Dumnezeu, cel ce a înviat din morți și a dăruit tuturor viața veșnică. Unde-ți este moarte boldul ? Înviat-a Hristos ” și pe cel ce odinioară se lăuda fără măsură, batjocorindu-l, de râs l-a arătat ” (vezi Canonul Învierii, glasul al IV-lea, Cântarea a 9-a, facere a Sfântului Ioan Damaschin). Toate s-au umplut de lumina, iar inimile noastre, de bucurie negrăită.

Dar nu numai de bucurie, ci și de putere. Cel ce crede în Înviere nu se teme de moarte, iar cel care nu se teme de moarte este tare sufletește și neăndoit, pentru că ceea ce, pentru cei mai mulți este cea mai temută amenințare, pentru creștinii credincioși este un fapt de mică însemnătate, pentru că este intrarea în viață.

Creștinul credincios trăiește învierea și cele de dincolo de moartea sa firească.

Consecința trăirii Învierii este schimbarea lumii. [Trăirea Învierii] entuziasmează sufletul, iar sufletul aprins aduce pe același drum și alte suflete, care sunt mișcate de trăirea adevărată a bucuriei nemuririi. Învierea lui Hristos și învierea noastră nu sunt un adevăr teoretic, ci sunt dogmă a credinței noastre, o realitate palpabilă, puterea care a biruit lumea, în ciuda celor mai înverșunate persecuții. „aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (1 Ioan 5, 4) în Înviere. Prin Înviere, omul se face Dumnezeu după har. Prin biruința adusă de lumina Învierii asupra patimilor necurate, în sufletele noastre prinde formă erosul și dragostea dumnezeiască ce transcende condiția umană.

Hristos a înviat, așadar ! Inimile noastre sunt inundate de lumina și de bucuria Învierii. În mod autentic și simplu, îi ieșim înainte lui Hristos Cel Înviat. Așa cum spune profetul David, Dumnezeu, cel ce vede de sus inimile noastre, „inima înfrântă şi smerită nu o va urgisi” (Ps. 50, 18).

Învierea este puterea noastră, nădejdea noastră, bucuria noastră, mângâierea noastră. Prin Înviere biruim durerea și întristarea și toată răutatea vieții pământești firești. Învierea este răspunsul lui Dumnezeu la chemarea omului rănit de necazurile lumii.

Dificultățile și pătimirile prin care trece astăzi lumea, pe noi nu ne istovesc. Adunarea ucenicilor spăimântați în foișorul cel de sus din Sion ne dă putere. Nu ne temem, pentru că-i iubim pe toți, așa cum ne-a iubit Acela, sufletul Său punându-L pentru noi. Teandric, Domnul Cel Înviat ne însoțește în mod nevăzut. Este de-ajuns să avem dragoste – și avem –; iar prin dragoste cunoaștem puterea Tainei!

Iar dacă alții, omenește, ezită, „grămădind stogurile faptelor noastre spre mânie” (vezi Stihira Vecerniei din Duminica Fiului Risipitor), noi ne lăudăm. Chiar dacă noi nu „vânturăm pleava faptelor nedreptății și patimile noastre pe aria pocăinței”, Hristos Cel Înviat, fiind Iubire ce risipește orișice fel de întuneric și de teamă din jurul nostru, intră înlăuntrul nostru și în lume, chiar și închise fiind ușile ale inimii noastre, și „rămâne întru noi”, numai datorită Crucii dragostei. Chemarea Sa este pacea, iar pacea Sa ne-o dăruiește nouă.

Puternicii lumii acesteia se preocupă și promit pacea, dar niciodată nu o pot înfăptui. Puterea Iubirii și Păcii și Înțelepciunii Dumnezeiești se află dincolo de toată spaima omenească, dar nu la capătul realității, nici în superficialitatea vreunei slăviri omenești, ci ea este chiar centrul vieții, Domnul viilor și al morților, Adevărul.

Această incontestabilă transcendență a Puterii ține în mod nevăzut domniile și îndreptează toate, mai ales în această vreme în care „oamenii își țin mintea întru întuneric”. În această vreme de disoluție generală în lume, nădejdea tuturor celor de pe pământ, Înțelepciunea lui Dumnezeu, este prezența cereștii armonii și alcătuiri. În vremea stricăciunii și a așteptării morții, iată evenimentul Învierii și întărirea credinței întru Domnul.

Pacea celui ce a călcat moartea cu moarte, golindu-Se pe Sine, și bucuria dragostei se răspândesc, vindecând omul contemporan care suspină și are dureri, la fel ca întreaga creație, „așteptând răscumpărarea și înfierea și libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 20-23).

Cu adevărat a înviat Domnul, părinți și frați !

Sfintele Paști 2013,

+ Al Constantinopolului, fierbinte rugător către Hristos Cel Înviat pentru toți