Hristos a înviat – Testul rațiunii

8 May 2013

kontoglou-anastash

Credința creștinului este testată de Învierea lui Hristos precum aurul în topitoare. Din toată Evanghelia, Învierea lui Hristos este lucrul cel mai de necrezut, cu totul inadmisibil pentru mintea noastră, un adevărat martiriu al minții. Dar tocmai pentru că este un lucru cu totul de necrezut, de aceea are nevoie de întreaga noastră credință pentru a fi crezut. Noi, oamenii, spunem adesea că avem credință, dar o avem doar pentru lucrurile credibile minții noastre. Dar pentru acestea nu e nevoie de credință, ci e suficientă rațiunea. Credința este necesară pentru lucrurile incredibile.

Mulți oameni sunt necredincioși. Chiar și ucenicii lui Hristos nu au avut credință în cuvintele învățătorului lor, Care le-a spus că va învia, în ciuda respectului și devotamentului pe care-l aveau față de El, în ciuda încrederii în cuvintele Lui. Iar atunci când mironosițele s-au dus de dimineață la mormântul lui Hristos și i-au văzut pe cei doi îngeri, care le-au și vorbit, zicându-le că [Hristos] a înviat, au alergat apoi la ucenici ca să le spună și lor știrea cea îmbucurătoare, dar aceia nu le-au crezut spusele, având impresia că sunt fantezii: „cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut” (Luca 24, 11).

Vedeți cu câtă necredință S-a luptat Hristos, chiar întru ucenicii Săi ? Vedeți cu câtă îngăduință le-a răbdat pe toate ? Și cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi suntem astăzi despărțiți de Hristos printr-un zid înghețat, zidul necredinței. El își deschide brațele și ne cheamă, iar noi îl refuzăm. Ne arată palmele mâinilor rănite și picioarele, iar noi ne facem că nu le vedem. Noi căutăm să găsim argumente în sprijinul necredinței noastre pentru a ne satisface egoismul, numindu-le Filozofie și Știință. Cuvântul Înviere nu are loc în cărțile noastre științifice, deoarece „înțelepciunea lumii acesteia nu poate cunoaște nimic altceva în afară de o mulțime de gânduri, și nicidecum cele ce pot fi cunoscute prin simplitatea minții”.

Da, pe cei care au această binecuvântată simplitate a minții i-a fericit Domnul, zicând: „fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăția cerurilor; fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 3, 8). Iar lui Toma, care voia să-L atingă ca să creadă, i-a zis: „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29).

Să-L rugăm pe Domnul să ne dea această bogată sărăcie, precum și curăția inimii, astfel încât să-L vedem înviind și să înviem și noi împreună cu El. Cu adevărat, această „ignoranță” este mai presus de înțelepciune, fericiți și de trei ori fericiți cei care o au.

Hristos a înviat !

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB