Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 51. Către Cetatea împărătească

Trecuseră doi ani încheiaţi de când Sava săvârşise acele izbânzi mai presus de fire, fără ca cineva de pe insulă să afle ceva despre aceasta. În cele din urmă a plecat din Creta şi a debarcat la Evripo[1]. Aici, vreme de tot atâţia ani, a stat prin munţii şi prin pustietăţile din jur, ducând acelaşi fel de viaţă. Se hrănea şi aici cu verdeţuri sălbatice şi bea puţină apă o dată în zi. Uneori mânca, atunci când găsea, lăstari de pomi sălbatici, ca marele Înaintemergător[2]. A petrecut şi aici necunoscut, ca un om de rând.

De aici a pornit spre renumitul Peloponez, unde nu a locuit numai prin pustietăţi, ci uneori cerceta oraşele şi mănăstirile din regiune, pentru a vedea cele despre care se auzise de veacuri. Însă nici aici nu a rămas multă vreme, ci doar doi ani.

Cu aceeaşi râvnă a mers şi în Atena, care altădată era vestită pentru înţelepciunea ei. Acum însă nu a mai putut vedea nimic din vechea ei faimă. Dimpotrivă, a băgat de seamă că limbajul şi felul de vieţuire al locuitorilor era barbar, cu totul potrivnic strălucirii de odinioară şi generaţiei de aur a înţelepţilor[3].

A plecat repede de aici şi s-a îndreptat spre celelalte oraşe ale Greciei. A ajuns în Patra, unde a cutreierat împrejurimile un an şi jumătate. După ce le-a cercetat din destul, a început să se gândească la Bizanţ, unde de multă vreme îşi dorea să ajungă. Pentru aceasta a intrat într-o corabie care era gata de plecare. Au acostat mai întâi în insula Tenedos, apoi corabia s-a îndreptat spre Herronisos[4]. Aici Sava a coborât şi a început să cutreiere locurile pe jos, aşa cum îi era obiceiul.

Mai întâi a străbătut Macedonia ca să vadă cele mai renumite oraşe de acolo. Apoi a mers în Tracia, exact atunci când Iraclia[5] noastră se refăcea, fiind zidită pentru a doua oară. Pentru această lucrare a purtat de grijă  Andronic, cel mai bun împărat din familia Paleologilor[6].

Sava a cercetat cu multă bucurie şi Iraclia, străbătând-o cu deosebită atenţie. Din loc în loc găsea ruine ale vechilor clădiri. Şi aici a aflat locuri foarte liniştite, cu desăvârşire lipsite de zgomot, cu o climă foarte blândă şi aflate la adăpost de vântul de iarnă sau de vară.

Aici viteazul a ales un loc prăpăstios, greu de străbătut şi de atins, îndreptat spre miazăzi, spre marea Iracliei. A mers acolo şi s-a închis într-o peşteră, atârnată deasupra mării, în care, judecând după liniştea deplină care stăpânea în ea, se pare că petrecuseră nişte asceţi în vechime. În acelaşi chip vieţuia şi acum viteazul Sava îndeletnicindu-se cu tăcerea desăvârşită.

Un suflet evlavios şi iubitor de Dumnezeu a construit o bisericuţă în acel loc. În partea dreaptă a ei, imediat după intrare, a fost pictată o icoană minunată a Stăpânului Hristos, o lucrare cu adevărat dumnezeiască, o copie reală a înfăţişării Lui teantropice. Icoana are dimensiunile puţin mai mari decât cele obişnuite, atât numai cât să nu depăşească simetria şi să nu i se strice frumuseţea. Acel chip dumnezeiesc străluceşte de atâta lumină şi frumuseţe, nu atât datorită perfecţiunii lui din punct de vedere al meşteşugului, ci mai degrabă datorită sfinţeniei izvorâte din el, astfel încât privitorul nu se mai satură admirându-l. Chipul lui Hristos este plin, mai degrabă, de o desfătare negrăită care îi insuflă privitorului o nespusă dragoste care îl face să nu-şi mai poată dezlipi ochii de la el. De aceea Stăpânul, Care este închinat prin acest chip al Său, dăruieşte din belşug Harul Său tuturor celor ce se apropie de El cu credinţă sinceră, vindecându-le sufletele şi trupurile. Aici minunatul Sava a rămas închis mai multă vreme, trăind necunoscut între necunoscuţi, cu adevărat străin.

Sursa: Sfântul Filothei Kokkinos, Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul cel nebun pentru Hristos, traducere din limba greacă de  ieroschimonah Ştefan Nuţescu (Chilia “Buna Vestire”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos), Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2011, pp. 163-166