Mănăstirea Ormília

Halkidikí. La câțiva kilometri de plajele nordice ale golfului Casandrei, într-o regiune plină de verdeață, cu plantații de măslini și viță-de-vie, situată între localitățile Vatoped și Ormília, s-a înființat în urmă cu 23 de ani mănăstirea de maici cu hramul Bunei Vestiri, cunoscută ca Mănăstirea Ormíliei.

Mănăstirea – metoc aghioritic al Mănăstirii Simonos Petras – construită cu mari eforturi, s-a dezvoltat rapid, iar astăzi, sub influența moștenirii duhovnicești aghioritice, reprezină un model de chinovie monahală în Grecia.

Acolo înflorește monahismul de maici “ca mod de viață și dăruire de sine neobosită”, în misiune duhovnicească și lucrare socială. Comunitatea mănăstirii, alcătuită din mai bine de 100 de monahii, îşi oferă ajutorul și slujirea în diferite domenii ale Ortodoxiei, dând astfel femeii posibilitatea să se implice în viața bisericii.

„Monahiile, cu simplitate şi bucurie, se nevoiesc de dimineață până noaptea, singure sau împreună, în biserică sau în arhondaric, realizând în poporul lui Dumnezeu o adevărată „transfuzie” de nobleţe, de bucurie și veselie, de mângâiere, de mulţumire, umplându-le sufletul ca să le ajungă, până se vor întoarce din nou cu nădejdi la acest vas al ospitalităţii”…

Astfel este descrisă comunitatea sfintei chinovii a Bunei Vestiri din Ormilia, Halkidiki, de părintele duhovnic și îndrumătorul acesteia, Arhimadritul Emilianós, egumenul Mănăstirii Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, ca “vas al ospitalităţii”, cu maicile neobosite, care se nevoiesc deopotrivă trupeşte și duhovnicește. Un „vas al ospitalităţii” a cărui înfăţişare este precum o psalmodie ce îndulcește sufletul pelerinului la vecernie, la masă, în arhondaric sau în curtea placată cu mozaic.

Spațiul și timpul în mănăstirea Ormiliei – pe bună dreptate numită “Poarta Athosului” – s-au oprit cu secole în urmă, în epoca Bizanțului, al cărui spirit îl continuă. Trăsături dominante ca unitatea credinței, trăirea tradițiilor și păstrarea lor, în formă modernă, dar cu o măreţie bizantină, și, nu în cele din urmă, tipicul aghioritic, urmat cu fidelitate și exactitate.

Chipurile purtătoare de schime îngerești – care foarte de tinere au îmbrăcat rasa monahală, însă numai după ce au fost supuse la încercări prin care au dovedit că au virtuți precum ascultarea, sărăcia, castitatea, supunerea, detașarea de cele lumești, mărturisirea, pocăința, credința și devotamentul – se îngrijesc de toate. Sunt peste tot prezente. Fiecare acolo unde este nevoie de ea. Maica Isodía, portărița, îl introduce pe vizitator din această lume într-o altă lume.

Arhitectura

Îmbinarea între arhitectura aghioritică și cea macedoneană este prima imagine pe care o oferă privirii corpurile nou construite de chilii și ateliere, dar și vechiul metoc de curând renovat. Toate funcţionează prin bună organizare, gospodărire, dar și prin evlavie cucernică faţă de Domnul.

Astfel a renăscut metocul de piatră abandonat al Vatopedului, când în 1974 s-au stabilit primele maici, lăsându-și leagănul monahal din Meteora, pentru a-și urma părintele și îndrumătorul duhovnicesc, pe Arhimandritul Emilianós. Nucleul mic, dar stabil, cu maica stareță Nicodima și alte câteva maici începătoare din zona Tríkalei, care au îmbrăcat schima monahală, a început treptat să se mărească.

Primele tunderi în monahism, povestea Părintele Atanasie Simonopetritul (fratele stareței Nicodima), au coincis cu evenimentele tragice din Cipru… „La Ormilia a început atunci un război – de alt nivel și de altă formă – pașnic și creator. Noi, grecii, am obosit, mărturisea părintele, de diversele forme de viață care ne-au parvenit din străinătate și se pare că întoarcerea la originile neamului nostru ia astăzi dimensiuni de proporţii în toată Grecia. Aceste lucruri ne mângâie cu adevărat… ”. De-altfel, nu doar grecoaice au luat schima monahală, ci și europence foste eterodoxe. Printre ele, cinci franțuzoaice care au “îmbrățișat” ortodoxia, căutând sensul vieții și o altă dimensiune a adevărului pe care n-au găsit-o nici la Paris, nici prin Universitățile Europei.

Astăzi, cele 120 de monahii, într-un răstimp de 19 ani, au realizat aproape tot ce se putea realiza. Prin hărnicia lor, prin dragostea faţă de mediul înconjurător înţeleasă din perspectiva Ortodoxiei și a respectului pentru natură, au creat un complex monahal “pilot” exemplar în cadrul monahismului de maici. Majoritatea maicilor, fiind și oameni de știință şi intelectuale, împlinesc aici o lucrare excepțională.

Ieronýma și Asigríti la cabinetul dentar, Damianí și Thalelaía la cabinetul medical, Emilianí și Porfyría sunt îndrumătoarele atelierului de pictură, Sinesía la broderie, Ilaría la croitoria de veșminte bisericești, care urmând întocmai și cu mare grijă modelele – în marea lor parte copii bizantine, lucrează cu mâinile lor… ”îngeri” și  „poeme”. Capodopere ale artei tradiționale manuale sunt broderiile, icoanele și veşmintele ce împodobesc cu motive bizantine ferestrele, pereții și mobilierul mănăstirii sculptat simplu în lemn.

Merită să spunem că astfel monahiile aduc venituri de mare valoare mănăstirii prin numeroasele comenzi venite de la bisericile Greciei și din străinătate.

La arhondaric

După vecernie, vizitatorul este invitat, cu zâmbet pe buze și bunătate, la cafea grecească și rahat de maicile Ilianí, Dometianí, Mardaría, Thavoría care au ocazia să asculte cu dragoste și răbdare problemele credincioșilor din lume, ce au atâta nevoie de seninătate și liniște… La restul slujirilor zilei lucrează neîncetat și celelalte maici, de la răsăritul soarelui până noaptea.

În livezi și în plantațiile de măslini se află monahia Olimpía, la grădini monahia Haritína (soră de sânge a părintelui econom Serapion Simonopetritul), în fermele moderne monahia Everghetiní – fiica unui cioban din Métsovo. “Munca este rânduită între utrenie și privegherea de noapte, îngrijită, curată, conștinciioasă, făcută cu osteneală și durere. Monahia își dăruiește inima, precum într-o căsătorie, nevoindu-se cu râvnă, munceşte cu umerii ei puternici”, mărturisește părintele Emilianós. Și psalmodia la utrenie, la liturgie şi vecernia este  “o imitație a limbii îngerești, în ritm armonios; cor bizantin ce cântă ca un glas… o căutare a chipului dumnezeiesc”.

Ajutorare

La aproape un kilometru de complexul mănăstirii, Maica Domnului cea iubitoare de oameni, cu braţele deschise către toţi, deschide intrarea în Centrul Duhovnicesc și Social de Ajutorare. Un cabinet super modern și un centru social unde oamenii sărmani din regiune găsesc alinare și vindecare problemelor lor de sănătate prin programe de prevenire a cancerului şi a SIDA.

Acest centru a fost construit, prin donația familiei Hatzipatéra, în apropierea satului Vatoped, iar acolo maicile, cu inimă deschisă, oferă oamenilor dragoste lor. Slujesc “nevoilor lor” – atât materiale şi de sănătate, cât și sufleteşti, în sălile medicale foarte moderne de asistență patologică, dentară, în laboratoarele biologice, precum și în sălile pentru evenimente duhovnicești și simpozioane științifice.

Contribuie astfel la “trăirea conceptelor tradiționale de viață, a celei prezente și a celei viitoare, și pentru a trezi potențialul sufletului omenesc prin dobândirea comuniunii cu Dumnezeu”, spre mai multă participare la lucrarea comună a omeniei și dragostei, virtuți aflate pe cale de dispariţie în lumea noastră “civilizată”.

Sursa: Kathimeriní, “Șapte zile” – Yióta Myrtsióti, Dedicaţie: Mănăstirile Macedoniei, 14 aprilie 1996, pp. 30 – 31.