Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 54. Mărturisire
14 May 2013Acestea şi altele asemenea au spus acei bărbaţi înţelepţi. Însă priveşte acum la minunatul şi cu adevărat iubitorul de cele cereşti suflet cât de înţelepţeşte rânduieşte lucrurile. A judecat corect să nu mâhnească nici pe acei înţelepţi bărbaţi, nici pe cei care i-au trimis, dar şi el să-şi păstreze neschimbate petrecerea şi hotărârea sa dintru început. S-a ridicat în picioare şi, mai întâi de toate, s-a aruncat la pământ şi a început să sărute cu multă dragoste picioarele acelora. Apoi s-a ridicat şi a început să le sărute mâinile şi feţele, până şi ochii. După aceasta le-a luat mâinile şi le-a pus pe capul său, ca şi cum le-ar cere să-l binecuvinteze. Prin toate acestea a arătat dragostea sa faţă de cei prezenţi, comuniunea în credinţă şi evlavia faţă de Biserică.
Apoi a luat o hârtie, aşa cum i se cerea, şi cu o pană a scris cu mâna sa Sfântul Simbol al Sfintei noastre Credinţe, precum şi restul mărturisirii ortodoxe. Pe lângă acestea a mai adăugat şi evlavia sa sinceră faţă de patriarh, respectul din tot sufletul său şi tot ceea ce se cade unui arhiereu adevărat al lui Dumnezeu. Alături de acestea, a scris şi toate cele cuvenite împăratului, care este uns de Împăratul tuturor şi care s-a făgăduit să poarte pe pământ chipul Aceluia.
Cei trimişi au luat cele scrise şi şi-au pironit ochii şi mintea asupra lor. După ce le-au citit, se priveau unii pe alţii muţi de uimire. I-a lăsat fără de glas nu numai mărturia sănătoasă şi fără nici o greşeală a dogmelor, ci şi frumuseţea, înţelepciunea şi alcătuirea minunată a textului. Atunci au căzut cu toţii la pământ şi i s-au închinat. Au început să-i sărute mâinile care au scris un astfel de text, să sărute gura, ochii şi toate mădularele lui. În cele din urmă, cu fierbinţi rugăminţi, i-au cerut să rostească din dumnezeiescul său suflet o sfântă rugăciune. Atunci el şi-a arătat îndată şi în această privinţă comuniunea cu ei şi curăţia credinţei sale, căci şi-a înălţat mâinile spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru toţi cei de faţă.
Aici trebuie să adăugăm şi altceva, mult mai deosebit şi mai tainic. În vreme ce Sfântul şi-a ridicat mâinile şi mintea spre cer ca să se roage pentru ei, Dumnezeu de sus le-a trimis şi acelora Harul Său. O putere dumnezeiască nevăzută a izvorât de sus şi, pogorându- se peste ei, le-a luminat în chip minunat mintea. Şi astfel şi-au dat seama mai bine de virtutea lui Sava, de vreme ce au „pătimit” ei înşişi în sensul cel bun şi nu au tras concluzii despre Sfânt doar din aparenţe şi din lucrurile exterioare. În acea clipă tuturor au început să le curgă şiroaie de lacrimi din ochi, iar inimile lor au fost rănite de o nespusă dragoste. Nu-şi mai puteau stăpâni bucuria şi admiraţia.
De aceea unii, după ce mai înainte se închinaseră Sfântului cu multă evlavie, numindu-l înger pământesc şi cu adevărat purtător de Dumnezeu, au ieşit cu totul schimbaţi de acolo, arătând multă recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate cele săvârşite.
„Noi înşine suntem martori nemincinoşi ai celor întâmplate”, spuneau ei după aceea. „Inimile noastre ni s-au îndulcit nespus de mult şi am fost schimbaţi de Harul şi de slava Duhului care se odihneşte asupra sa”.
