Sfântul Mare Mucenic Lazăr, Cneazul Serbiei (1329-1389) – 15 iunie

Sfântul Lazăr s-a născut în satul Prilepac din Serbia în anul 1329 și de mic copil a avut multe calități, încât a atras atenția împăratului Ștefan Dusan, care l-a adus în palatul lui din Skopia, unde a câștigat aprecierea tuturor prin bunătatea, eroismul și evlavia de care dădea dovadă. S-a căsătorit cu o rudă a Țarului, Sfânta Milița (19 iulie), de la care a dobândit cinci fiice și trei fii.

După Dusan, Regatul Serbiei a fost condus de împăratul Ștefan Uros al V-lea (2 decembrie), care a fost succedat de Lazăr, cu titlul de Cneaz. În ciuda rivalității și a încercărilor de asasinare din care a supraviețuit în mod miraculos, Cneazul Lazăr a început să-şi concretizeze planul pe care îl avea, acela de-a uni sârbii divizați, cu scopul de a face faţă împotriva turcilor.

În afară de activitățile sale politice, cneazul a arătat o mare iubire pentru Biserică. Imediat după ce a urcat pe tron, principala sa preocupare a fost să împace cât mai repede Biserica Sârbă cu cea a Constantinopolului, care încetase comuniunea din cauza proclamării Patriarhiei Serbiei de către împăratul Ștefan Dusan. O delegație condusă de către călugărul Isaia a fost trimisă la Constantinopol și a reușit să obțină de la Sfântul Patriarh Filotei  (11 octombrie) ridicarea anatemei (la anul 1375).

Sfântul Lazăr a ctitorit numeroase biserici și mănăstiri, atât în Serbia cât și în afara ei, în special în Țara Sfântă și la Muntele Athos. După 1371, i-a primit de bunăvoie pe ucenicii Sfântului Grigorie Sinaitul (6 Aprilie) care părăsiseră Sfântul Munte din cauza amenințării turcești. S-a îngrijit să se ridice Mănăstirea Gornyak și Ravanica, care, sub îndrumarea Sfântului Romulus (18 septembrie), au rămas cele mai importante ctitorii ale sale.

Sfântul Nicodim Aghioritul menționează în Sinaxarul lui despre Sfântul Lazăr următoarele: ”a dăruit o Cruce Împărătească, care avea Precinstitul Brâu al Preasfintei Născătoare și o mare bucată din Cinstitul Lemn, Sfintei Mănăstiri Vatopedi din Muntele Vatopedi. Crucea era de mărimea a șapte degete și lățimea de două degete și se află la această Mănăstire până în ziua de astăzi. Pe spatele Crucii este scris cu caractere sârbești următoarele: Lazăr, Cneaz al Serbiei întru Hristos Dumnezeu și Împărat al Greciei, dăruiesc această armă puternică,  împreună cu Preacinstitul Brâu al Maicii Domnului, Mănăstirii Vatopedi a Împărăției mele”. (Sinaxarul Sfântului Nicodim Aghioritul, ziua de 31 august).

Sfântul domnitor a întreprins mai multe campanii împotriva turcilor, însă se izbea mereu de dezbinările din sânul poporului său. În cele din urmă, a reușit să-i adune pe toți nobilii locului și conducătorii de oşti la Krusevac, cerându-le să uite de disputele lor și să conlucreze împotriva dușmanilor Crucii. Apoi a fost săvârșită Sfânta Liturghie, unde toți soldații s-au împărtășit cu Sfintul Trup și Sânge al Mântuitorului. Înfruntând armata sultanului Murad, care era de două ori mai mare, în câmpia Kosovo la 15 iunie 1389, legendarul domnitor drept-credincios a fost decapitat, după ce a fusese rănit de șaisprezece ori în timpul bătăliei. Alte surse raportează că domnitorul a reușit să se infiltreze în tabăra inamică cu câțiva oameni curajoși. Unul dintre aceștia l-a rănit pe Murad, care a murit trei zile mai târziu, după ce a dat instrucțiuni să îi execute pe Lazăr și pe însoțitorii săi.

Bătălia de la Kosovo Polje a avut ca rezultat faptul că Regatul Serbiei a devenit vasal al Imperiului Otoman, deschizând calea pentru extinderea turcilor în Peninsula Balcanică, dar a rămas un simbol al rezistenței poporului sârb. Se spune că în ajunul bătăliei, Îngerul Domnului i s-a arătat Cneazului Lazăr şi l-a întrebat dacă preferă puterea pământească sau Împărăția Cerească ? Cneazul a răspuns: ”Dacă aș prefera puterea pământească, aș avea ceva neînsemnat, stricăcios și vremelnic, în timp ce Împărăția Cerurilor este veșnică”.

Înaintea execuţiei, atunci când și-a plecat capul spre sabie, s-a rugat, zicând ”Făcătorule, Cel care judeci greșelile mele cele cu știință și cu neștiință, mă închin Ție și Te rog iartă ceea ce am făcut împotriva voinței Tale și mântuiește poporul meu sau mai degrabă poporul Tău”. Când sultanul Baiazid a aflat cu câtă demnitate şi-a acceptat moartea acest conducător creștin, a îngăduit să fie înmormântat cu onoruri în Biserica Înălțării din Prizren.

Un an mai târziu, la reîngropare, din cinstitele sale moaște ieșea o mireasmă minunată, nestricată. Moaştele au fost mutate la Mănăstirea Ravanica. În timpul marelui exod al sârbilor din secolul al XVII-lea, moaștele Cneazului au fost mutate de la Ravanica la Vrdnik (noua Ravanica), în nordul Serbiei, iar după al doilea Război Mondial au fost aşezate în catedrala din Belgrad. În 1989, la aniversarea bătăliei de la Kosovo Polje, sfintele moaşte au fost puse spre închinare credincioșilor din întreaga țară, iar apoi au fost readuse la Mănăstirea Ravanica.

Surse: Νέος Συναξαριστής της Ορθοδόξου Εκκλησίας, Editura Indiktos, Sfânta Manastire Simonos Petras, Athos, 2008.

Θαύματα της Αγίας Ζώνης, Sfânta Mare Manastire Vatopedi, Athos, 2007.

Συναξαριστής Αγίου Νικοδήμου Αγιορείτου, vol. al III-lea, Editura Domos, 2005.