Aspecte ale teoriei anarhismului în Rusia secolului al XIX-lea

Teoria anarhismului (a socialismului revoluţionar) constituie un capitol special în istoria gândirii filosofice ruse. Din punct de vedere metodologic, N. Berdiaev (1874-1948) propune a se face deosebirea între anarhism şi anarhie, atunci când spune că «anarhismul nu se opune ordinii, structurii societăţii, bunei rânduieli, ci autorităţii, forţei, constrângerii, împărăţiei Cezarului. Anarhia, în schimb, este neorânduială şi discordanţă, urâţenie» (Vezi D. Baltás, Filosofi ruşi, secolele 19 şi 20, Editura Savválas, Atena 2002, p. 112).

Dincolo de această diferenţiere – cu care poate sau poate să nu fie cineva de acord – este de notat faptul că marii teoreticieni ai teoriilor anarhismului au fost principii ruşi Mihaíl Bakunin (1814-1876) şi Piotr Kropotkin (1842-1921), ale căror concepţii prezintă atât asemănări, cât şi deosebiri.

Probabil că nu se cunoaşte, în general, dar Bakunin, printre altele, face diferenţa între patrie şi stat. În acest sens, el spune că «patria reprezintă dreptul sfânt şi de netăgăduit al fiecărui om, al fiecărui grup de oameni, uniunilor, comunităţilor, regiunilor, naţiunilor, de a simţi, a gândi şi de a acţiona în modul lor specific» (H. Arvon, Bakunin , trad. P. Ghékas, Editura Pléthron, Atena, 2009, p.112).

Fără doar şi poate, caracterul opresiv al statului, care îi provoacă repulsie lui Bakunin, poate fi pus în legătură şi cu alte instituţii care funcţionează în acelaşi mod, cum ar fi justiţia şi religia. Trebuie precizat faptul că Bakunin  respinge etatizarea, teorie ce reiese din scrierile lui Karl Marx (1818-1883). S-a spus că «încă din 1866 Bakunin prevedea că statul dictatorial pe care comunismul vrea să îl creeze va da naştere unei clase exploatatoare şi privilegiate, şi anume, birocraţia» (H. Arvon, op. cit., p. 101).

Un alt punct important în teoria lui Bakunin este ateismul militant, care se formează treptat în gândirea lui şi este descris pe larg şi în lucrarea lui, «Dumnezeu şi Stat». Deşi, iniţial, el spune: «Nu negăm necesitatea istorică a religiei» (H. Arvon, op. cit., p. 130), în continuare aduce critici dure creştinismului istoric, negând, în acelaşi timp, existenţa lui Dumnezeu drept Creator. Cu siguranţă, argumentele lui Bakunin conţin un sâmbure de adevăr, din punct de vedere istoric, sau, cel puţin, sunt argumente logice. Totuşi, enunţuri ale lui Bakunin , precum, «de vreme ce Dumnezeu este adevărul, dreptatea, binele, omul este minciuna, nedreptatea, răul», (H. Arvon, op. cit., p. 132) sunt evident arbitrare.

Suflet neliniştit, având predispoziţie spre negativism şi o fire revoluţionară, Bakunin  a stârnit interesul dar şi disensiuni în rândul contemporanilor săi (Prudon, Marx ş. a.). Interesant este faptul că Ivan Turghéniev a prezentat figura lui Bakunin  în opera sa literară «Rudin», unde, protagonistul cu acelaşi nume moare pe baricadele Parisului (traducere în greacă de Z. Násioutzik, Pléthron, Atena, 1982, p. 148-149).

În acest punct – înainte de a mă referi la cel de-al doilea important teoretician al anarhismului în Rusia – voi remarca faptul că Bakunin  nu a acceptat niciodată viziunea machiavelică a lui S. Neţaiev (1847-1882), pe care generaţiile următoare de anarhişti îl vor invoca uneori în timpul manifestărilor lor violente. Este un lucru ştiut, însă, că marele romancier rus F. Dostoievski (1821-1881) a descris literar figura lui Neţaiev prin intermediul personajului Piotr Berhovénski în romanul Demonii. Se pare, într-adevăr, că Dostoievski deţinea multe informaţii despre Neţaiev şi despre organizaţia sa radicală, deoarece, pe elevul Ivánov, pe care Neţaiev însuşi îl executase, îl cunoscuse personal cumnatul romancierului rus (vezi M. Brown, Dostoievki. Viaţa lui din prisma operei sale, traducere N. M. Skouterópoulos, Editura Ekkremés, Atena 2008, p. 283).

Al doilea mare anarhist rus este Piotr Kropotkin. Pe când Bakunin consideră că dizolvarea statului este o condiţie sine-qua-non pentru reorganizarea societăţii (H. Arvon, op., cit., p. 177), Kropotkin susţine incompatibilitatea dintre stat şi revoluţie.

Dintr-un anumit punct de vedere, Kropotkin «vedea ca punct de plecare pentru eliberarea societăţii, ajutorul reciproc (într-ajutorarea) ce exista în societăţile precapitaliste şi care mai supravieţuia încă în societatea rusească tradiţional-ţărănească» (Ol. Clement, Duhul lui Soljeniţân, traducere de E. Dalabíra, librăria Vatra, Atena, p. 314). În mod evident, această perspectivă a lui Kropotkin a stat la baza cărţii sale «Într-ajutorarea», unde, într-adevăr, anarhistul rus menţionează despre încercările de a transforma proprietăţile particulare în proprietăţi comune (traducere în greacă de E. Stefanopoúlou, Editura Kastanióti, Atena, 2009, p. 209-210).

Printre cele mai interesante puncte ale teoriei lui Kropotkin este şi numita morală anarhistă, aşa cum a fost formulată în broşura «Etica anarhică», precum şi în lucrarea sa amplă «Etica». În prima dintre lucrări el se exprimă astfel: «Fă celorlalţi ceea ce ai fi vrut să facă şi ei pentru tine în aceleaşi împrejurări» (Etica anarhică, trad. N. Aleksíou, ed. Eléftheros Týpos, Atena, 2000, p. 45). Pe de altă parte, lucrarea mai amplă a lui Kropotkin, «Etica» este, în esenţă, o prezentare istorico-critică a teoriilor eticii începând cu epoca primitivă şi ajungând până în secolul al 19-lea. Mai exact, Kropotkin consideră că ajutorul reciproc şi echitatea constituie baza teoriei eticii naturale formulată de el (vezi «Morala», trad. V. Tomanás, ed. Nisídes, p. 36-37). Kropotkin respinge morala creştină întrucât, după cum el apreciază, vede «neconcordanţa dintre poruncile morale ale religiei creştine şi viaţa comunităţilor care se autoproclamă creştine» («Etica», op. cit., p. 31). Credem, însă, că neaplicarea preceptelor evanghelice de către unii dintre creştini nu trebuie să ne facă să tragem concluzia că toată morala creştină este de lepădat.

Trăsăturile teoriei anarhismului – aşa cum sunt prezentate în operele ideologilor ruşi M. Bakunin  şi P. Kropotkin – au provocat îndeosebi reacţia reprezentanţilor curentului «socialismului ştiinţific». Astfel, aceste puncte de vedere au fost aspru criticate atât de către K. Marx, dar şi de către V. I. Lenin (1870-1924), care s-au dezis de ele atât în teorie, cât şi în mod practic. Se ştie că Bakunin şi susţinătorii lui au fost excluşi încă din 1872 din «Internaţională». Mai târziu, când bolşevici au preluat puterea în Rusia, Kropotkin, care, în prima fază salutase triumful revoluţiei din 1917, a exercitat o critică vehementă faţă de Lenin, lucru care a dus la îndepartarea sa. În acelaşi timp, în perioada aceea, anarhiştii au fost arestaţi şi întemniţaţi de către conducerea sovietică (vezi detaliat la E. Goldman, Dezamăgirea mea în Rusia, trad. D. Kerevándis, G. Valoúrdos, edit. Apópira, Atena, 2009, p. 88, p. 128). Se consideră că ultima manifestaţie unde s-au adunat adepţii anarhismului şi unde au fluturat pentru ultima dată steagurile negre a fost înmormantarea lui P. Kropotkin. Referindu-se la înmormântarea lui Kropotkin, E. Goldman scrie că «atunci când procesiunea trecea prin faţa muzeului «Tolstoi», steagurile au fost coborâte în semn de respect pentru un alt mare fiu al Rusiei. Un grup de simpatizanţi ai lui Tolstoi cântau pe treptele muzeului Marşul Fenebru al lui Chopin, exprimându-şi astfel dragostea şi respectul pentru Kropotkin» (Dezamăgirea mea în Rusia, op., cit., p. 205).

În scurta noastră referire la reprezentanţii teoriei anarhismului în gândirea rusă, am încercat să schiţăm doar câteva caracteristici, mai mult sau mai puţin cunoscute, ale acestui curent.

În 2014 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Mihaíl Bakunin . Această aniversare este o bună ocazie pentru a fi reeditate (într-o traducere îmbunătăţită) şi a fi citite lucrările sale. Fiindcă, considerăm că, în toţi anii aceştia care au trecut, cei care au îmbrăţişat ideile acestor mari teoreticieni ai anarhismului, au recurs foarte puţin la operele lor.