Sfintele canoane despre monahism – 1. Generalităţi
24 August 2013
Conform Canoanelor, viaţa monahală este viaţă de pocăinţă: „vieţuirea călugărească ne înfăţişează viaţa cea întru pocăinţă” (43, Trul.). Viaţa monahilor este „liniştită (isihastă) şi singuratică” (22, VII). Monah este cel ce „s-a îndatorat Domnului Dumnezeu să poarte jugul călugăresc” (22, VII) şi, de aceea, trebuie să se ferească de ocupaţiile lumeşti, „să stea singur şi să tacă” (22, VII), „îndeletnicindu-se cu obiceiul şi cu lucrarea cea mântuitoare” (Sfântul Atanasie, Epistola către Amum), „îngrijindu-se doar de post şi de rugăciune” (4, IV).
Starea monahilor este stare păstorită şi nu care păstoreşte, căci „aşezămintele monahale au cuvânt de ascultare necondiţionată şi de ucenicie, iar nu de a învăţa şi de a fi întâistătător; nici nu cer a păstori pe alţii, ci înşişi a fi păstoriţi” (I; 10, C-pol.), chiar dacă, în mod indirect, mistic şi tăcut, călugării, când se desăvârşesc, păstoresc Biserica prin sfântul lor exemplu, prin scrieri, prin sfaturi şi prin rugăciunile lor pline de îndrăzneală către Dumnezeu.
Între viaţa creştină din lume şi viaţa monahilor nu există opoziţie. Şi unii, şi alţii sunt chemaţi la mântuire, prin pocăinţă şi asceză. Termenii şi modalitatea ascezei diferă însă. „Asceza monahului este mai aspră şi, de aceea, şi curăţirea mai profundă, şi vederea slavei lui Dumnezeu mai strălucitoare” (Sfântul Alanasic cel Mare, op. cit.), în mod caracteristic învaţă şi Sfântul Grigorie de Nyssa că scopul vieţii în feciorie nu este doar retragerea din mijlocul „răutăţilor omeneşti”, ci şi „strădania pentru nestricăciune”, pentru ca, prin aceasta, „să poată fi văzut Dumnezeu. Căci principalul şi primul şi singurul bun şi curat dintre toate este Dumnezeu” (PG 46, 337b). De aceea, şi isihia în care monahul poate să cucerească desăvârşirea este caracterizată ca „adevăratul bun” (41, Trul.).
Adevăraţii monahi „nu iau pretextul ascezei spre mândrie, ridicându-se împotriva celor ce vieţuiesc mai simplu” (21, Gangr.), nici nu se laudă, cum fac ereticii encratiţi „şi cei ce introduc inovaţii împotriva Scripturilor şi Canoanelor bisericeşti” (ibid.).
Sinodul de la Gangra exprimă concepţia generală a Bisericii atunci când spune: „Noi, aşadar, admirăm şi fecioria cea cu smerenie şi privim înfrânarea cea făcută cu demnitate şi cu evlavie şi aprobăm retragerea cu smerenie de la lucrurile lumeşti, şi cinstim legătura venerabilă a nunţii…” (ibid.)
Conştiinţa Bisericii cinsteşte nunta, însă se minunează de retragere ca fiind „o cale mai bună”.
Continuare:
Sfintele canoane despre monahism – 2. Intrarea, tunderea şi ieşirea din mănăstire
Sfintele canoane despre monahism – 3. Răspunderea pastorală a egumenului în mănăstire
Sursa: Arhimandritul Gheorghios, Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, traducere de ieromonahul Agapie, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003.
