Sfântul Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Nifon al Constantinopolului şi ucenicii săi, Macarie şi Ioasaf. Pictură murală, 1806. Exonartexul Bisericii principale a Schitului Sfântului Dimitrie

Nicolae s-a născut în Peloponez la mijlocul secolului al XV-lea din părinţi de neam bun şi evlavioşi. Primele litere le-a deprins în locurile natale. I-a avut ca dascăli pe Eftimie şi pe ieromonahul Iosif. Pe cel de-al doilea l-a însoţit în peregrinările sale. La Epídavros l-au întâlnit pe virtuosul ascet Antonie, al cărui ucenic a devenit Nicolae, care după o vreme a fost tuns monah primind numele Nifon. Avea ca rucodelie caligrafia. După adormirea şi înmormântarea lui Gheronda Antonie, Nifon a dorit să găsească un alt Gheronda la care să intre în ascultare. A aflat despre virtuosul şi înâeleptul misionar aghiorit Zaharia şi a plecat în Epir să-l întâlnească. Ieromonahul Zaharia l-a primit în obştea sa. Nifon l-a urmat cu credinţă în călătoriile sale misionare prin Epir, Epirul de nord, Macedonia şi Ahrida, predicând alături de acesta. În Ahrida, clerul şi poporul credincios au cerut ca iubitul şi cinstitul Zaharia să devină episcopul lor. Acela, deşi la început s-a opus, în cele din urmă a primit. Atunci Nifon a cerut să plece într-un loc liniştit. Părintele său nu a vrut să se despartă de el, deoarece îl dorea ajutor şi următor al muncii sale. Numai după o vedenie dumnezeiască Zaharia i-a îngăduit să plece, spunându-i: „Mergi, fiule, unde te va conduce Domnul, pe Care Îl rog, eu nevrednicul, să mă învrednicească să te mai văd o dată în viaţa aceasta, când va dori pronia sfântă”[1].

Domnul l-a condus în Sfântul Munte. După spusele Sfântului Nicodim Aghioritul: „Fericitul Nifon, luând drept tovarăş de drum binecuvântarea arhiereului, a alergat în Sfântul Munte, ca un vultur înaripat şi mergând în cinstita Mănăstire a Vatopediului, închinându-se sfinţeniilor Maicii Domnului, a căutat şi a găsit acolo mulţi bărbaţi sporiţi în virtuţi, al căror zelos următor a devenit”[2]. Nu se cunoaşte câtă vreme a rămas în Mănăstirea Vatopedi.

A vizitat apoi Mănăstirile Pantocrator, Marea Lavră şi Karyés unde a găsit mulţi bărbaţi sporiţi în virtuţi şi pe Protosul Gavriil. La Mănăstirea Dionisiu a fost hirotonit diacon şi apoi preot. Era foarte iubit de toţi aghioriţii pentru rara sa înţelepciune şi smerenie. „Cu toţii se minunau de înţelepciunea cuvintelor sale, căci atât de dulci erau nu mai puteau să se despartă de el cei care-l ascultau încât dulceaţa cuvintelor sale îi făcea să uite şi de hrana trupească”[3].

Sfântul Nifon. Icoană portabilă contemporană

Faima sa de bărbat înţelept şi sporit în virtuţi a ajuns şi în Tesalonic. După moartea mitropolitului locului, Parthenie, cler şi popor au cerut ca păstor al lor pe Nifon. A fost ales mitropolit al Tesalonicului, împotriva voii sale, în 1482. Predica zilnic, respingând dogmele susţinătorilor latinilor, mângâia pe cei asupriţi de cuceritori, îndemna pe cei bogaţi să-i ajute pe cei săraci, el însuşi vizitându-i pe cei bolnavi şi pe cei aflaţi în suferinţe şi neputinţe. Învăţătura sa plină de bucurie adesea întorcea şi pe necredincioşi[4]. Ca membru al delegaţiei patriarhale, Nifon l-a întâlnit la Constantinopol pe Părintele său duhovnicesc, arhiepiscopul Ahridei, Zaharia, care a şi trecut la Domnul în vreme ce se afla acolo, fiind privegheat şi înmormântat de către devotatul său ucenic.

După moartea Patriarhului Simeon, Nifon a fost ridicat în tronul patriarhal, în anul 1486. A rămas în tronul patriarhal vreme de doi ani continuându-şi bogata activitate de predicare a cuvântului Evangheliei şi binefacere. După părăsirea tronului patriarhal s-a retras la Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător din Sozópolis. În anul 1497 a fost chemat iarăşi în tonul patriarhal al Constantinopolului. Anul următor a fost exilat din pricina tulburărilor şi, trecând prin Adrianopole, a ajuns în Valahia. În 1502, i s-a cerut să revină pentru a treia oară în tronul patriarhal, dar nu a primit[5].

În Valahia s-a mutat în urma chemării insistente adresate de domnul Radu cel Mare (1496-1508) de a îndrepta treburile Bisericii şi obiceiurile poporului. L-au primit cu toţii „ca pe un trimis al lui Dumnezeu”. L-au însoţit şi cuvioşii săi ucenici, Macarie şi Ioasaf. A convocat un sinod local, luând hotărâri importante pentru o mai bună organizare a Bisericii. Pentru cuvântul său dulce ca mierea a fost numit noul Gură de Aur. A salvat Biserica Română de propaganda papistaşă, din decăderea morală şi neorânduiala în care se aflau clerul şi poporul. Cu toţii slăveau pe Dumnezeu pentru prezenţa binefăcătoare şi opera salvatoare a Sfântului Nifon. Din pricină, însă, că domnul s-a întors spre fărădelegi pe care Sfântul nu le îngăduia, certându-l cu multă îndrăzneală, acela s-a întors împotriva lui cu violenţă. Astfel, dreptul sfânt mărturisitor a fost silit să plece şi să se întoarcă, însoţit de cei doi ucenici ai săi, în Sfântul Munte[6]. Pe unde trecea, predica cuvântul lui Dumnezeu creştinilor.

În Sfântul Munte, mai întâi a mers la Mănăstirea Vatopedi, unde a fost întâmpinat cu toată evlavia şi bucuria de către părinţii locului, slăvind pe Dumnezeu care îi învrednicise să se bucure de acest luminător şi dascăl. Aflând despre sosirea sa, nevoitorii Sfântului Munte alergau în toate zilele către el pentru a primi binecuvântarea sa şi pentru a asculta învăţătura sa cea folositoare de suflet. Pe când se afla la Mănăstirea Vatopedi, au adormit în Domnul acei doi ucenici pe care îi lăsase acolo mai înainte, şi i-a îngropat singur”[7].

În timpul acestei celei de-a doua şederi în Mănăstirea Vatopediului, Sfântul Nifon împreună cu cei doi sfinţi ucenici ai săi, Macarie şi Ioasaf, trebuie că a rămas o perioadă destul de mare, din moment ce în Sfântul Munte a venit în anul 1505 iar Macarie a fost martirizat în 1507. Martiriul său l-a anunţat Sfântul Nifon lui Ioasaf, pe când se afla la Vatopedi şi mulţi îl cinsteau. De aceea, „l-a luat cu sine pe Ioasaf şi au plecat din Sfânta Mănăstire Vatopedi în ascuns, fără să-l ştie cineva”[8].

S-a mutat la Mănăstirea Dionisiu nefiind ştiut de nimeni şi acolo i-a fost încredinţată slujirea de argat la catâri. Însă, curând s-a descoperit că era fostul patriarh. Cu uimire, emoţie şi străpungere au alergat toţi monahii la el pentru a asculta învăţătura sa cea de suflet folositoare. Trăind ca un simplu monah era un exemplu viu de smerenie, iar rugăciunea sa făcea minuni. Cu acest trai bineplăcut lui Dumnezeu şi nelăsând de Dumnezeu inspirata sa învăţătură şi-a încheiat viaţa în mod cuvios în Mănăstirea Dionisiu[9].

Sfântul Nifon al Constantinopolului. Pictură murală contemporană. Paraclisul Sfântului Sava cel Nebun pentru Hristos

După adormirea Sfântului Nifon (+1508), fiul său în duh, Neagoe Basarab, domnul Ţării Româneşti (1512-1521), a cerut ca cinstitele sale moaşte să fie mutate în Valahia pentru binecuvântarea poporului şi împăcarea zbuciumatei ţări. În vremea mutării moaştelor mănăstirea s-a umplut de buna mireasmă şi s-au întâmplat multe minuni. La fel s-a întâmplat şi în vremea cât s-au aflat în Ţara Românească spre închinare. Astăzi, în România, se păstrează cu evlavie capul şi mâna Sfântului, iar la Mănăstirea Dionisiu se păstrează sacosul, cârja şi se găsesc chilia şi locul de nevoinţă ale sfântului. Restul sfintelor moaşte se păstrează într-o minunată raclă dăruită de domnul Neagoe Basarab. Mormântul sfântului se găseşte alături de biserica funerară a Mănăstirii Dionisiu. Există, de asemenea, un paraclis afierosit sfântului, construcţie din anul 1782, iar în afara mănăstirii, aşezământul Sfântului Nifon şi locul istoric de închinare, unde i s-a făcut primirea ca patriarh, identitate descoperită egumenului în vedenie, căci Sfântul nu o destăinuise nimănui.

Primul biograf al sfântului a fost ieromonahul Gavriil, protos al Sfântului Munte şi ucenic al sfântului. Această viaţă a fost curând tradusă şi în româneşte[10], cunoscând multe reeditări. În sfânta Mănăstire Dionisiu există destule codice de manuscrise care menţionează viaţa acestui sfânt făcător de minuni[11]. O frumoasă biografie a compus şi Sfântul Nicodim Aghioritul în Noul Ekloghion[12], pe care se bazează toţi autorii de vieţi sinaxarice. Slujba sa a fost scrisă de cunoscutul medic Ioan Komnīnós, cel care ulterior va deveni Mitropolit de Durostorum cu numele de Ierótheos. Această slujbă a fost revăzută şi îmbunătăţită de Sfântul Nicodim Aghioritul, care a compus şi laude.

Monahul Gherasim Mikraghiannanítul a compus şi el, de asemenea, laude.

Pomenirea Sfântului Nifon se face pe 11 august.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Vatopaidinó Synaxári, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi 2007, pp. 171-181.