Enciclica Patriarhului Ecumenic cu ocazia Noului Indiktion

30 august 2013
Nr. Prot. 735

† Bartholomeu

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă
Și Patriarh Ecumenic

Către pliroma Bisericii,
Har și pace de la Făcătorul și Țiitorul întregii Zidiri,
Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos

Iubiți frați și fii întru Domnul,

Am ajuns la 1 septembrie, ziua de început al anului bisericesc, zi pe care, în urmă cu mai mulți ani, Patriarhia Ecumenică, deci întreaga noastră Biserică Ortodoxă, a rânduit-o ca zi de rugăciune pentru mediul înconjurător. De atunci, ca rezultat al acestei inițiative, interesul față de protejarea mediului natural s-a generalizat, fiind luate multe măsuri în vederea sustenabilității și echilibrării sistemelor ecologice, dar și cu privire la alte chestiuni înrudite.

Cunoscut fiind faptul că „legile firii, nici nu se risipesc, nici nu se clintesc, ci rămân nemișcate” (Sfântul Ioan Hrisostom, Despre săracul Lazăr, 6, PG 48. 1042), suntem datori astăzi să ne concentrăm atenția asupra nevăzutelor intervenții ale omului care au impact asupra echilibrului ecologic, care este tulburat nu numai prin activități vizibil distructive – precum tăierea pădurilor, epuizarea resurselor de apă, supraexploatarea resurselor naturale și energetice, sau poluarea unor întinse regiuni de uscat sau marine prin deversarea ori depozitarea de deșeuri substanțe chimice și toxice – dar și prin acțiuni invizibile cu ochiul liber. Iar acestea din urmă sunt intervențiile asupra genelor ființelor vii și crearea, în acest mod, de mutații cu consecințe neprevăzute, la fel ca și descoperirea a noi moduri de dezlegare a unor energii colosale, atomice și nucleare, a căror utilizare incorectă ar putea duce la dispariția oricărei urme de viață și civilizație pe planeta noastră. În cazurile acestea, lăcomia și dorința de putere nu sunt singurele motivări ale celor ce caută să intervină și să modifice aceste făpturi vii, care au fost create de Dumnezeu „bune foarte”, ci și aroganța acelora care caută să se opună Înțelepciunii lui Dumnezeu, considerându-se capabili să-I îmbunătățească lucrarea Sa. Această stare sufletească este caracterizată de grecii antici drept hýbris, adică obrăznicia mândră a unuia cu minte puțină, față de Atotînțeleptul și Atotputernicul Creator.

Desigur, nu suntem împotriva cercetării științifice, atâta vreme cât ea aduce servicii benefice umanității și mediului înconjurător. Astfel, utilizarea descoperirilor ei, de exemplu, în vederea vindecării bolilor este cu siguranță acceptabilă, dar exploatarea comercială silită a produselor tehnologiilor chimice și biologice contemporane, presupunând dinainte că nu vor fi periculoase pentru omenire, cu siguranță este de condamnat, datorită repetatelor consecințe tragice pentru omenire și mediu.

Știința cercetează încontinuu, și bine face, încercând să explice legea și ordinea naturală. Porunca dată de Dumnezeu către cei întâi zidiți, „stăpâniți pământul” (Facere 9, 1), conține îngăduința cercetării și cunoașterii mecanismelor fizice și biologice ce sunt active în natură, astfel încât întreg mediul înconjurător să fie paradiziac, cu condiția ca actul și utilitatea cunoașterii să nu urmărească doar câștigul și să nu fie o încercare arogantă de construire a unui nou turn Babel, prin care făptura zidită ar încerca să atingă și, prin vreo viclenie omenească, să întreacă pe Însuși Ziditorul. Din nefericire, omul uită uneori faptul că „începătorul frumuseții este făcătorul lor” (Înțelepciunea lui Solomon 13, 3) și „mâna Domnului a întemeiat pământul și dreapta Sa a desfășurat cerurile” (Isaia 48, 13).

Prin urmare, obligația noastră, a păstorilor Bisericii și a oamenilor de duh și de știință, dar și a tuturor creștinilor evlavioși, este să cultivăm binele și, mai ales, să ne rugăm ca Ziditorul a toate să-i lumineze pe oamenii de știință ce se preocupă de chestiunile înalte, astfel încât aceștia, întru smerenie față de El și cu respect față de legea și rânduiala firii, să cerceteze tainele ei, evitând ca din motive economice sau de altfel, așa cum am mai spus, să abuzeze de roadele cercetărilor lor. Este nevoie de o îndelungată testare pentru a vedea dacă nu cumva rezultatele benefice ale implementării noilor cunoștințe nu sunt însoțite de fenomene colaterale periculoase pentru mediu și, desigur, și pentru om.

La facerea lumii, glasul și cea dintâi poruncă a Domnului, ca „firea să-și aibă propriile legi rânduite în așa fel încât pământul să nască și poarte rod în toată vremea” (Sfântul Vasile cel Mare, Comentarii la Hexaimeron IX, PG 29. 96), ne garantează sustenabilitatea pământului. Iar pământul va continua să nască și să rodească dacă i se va îngădui să rămână întru starea sa firească, și dacă noi, ca locuitori ai lui, vom trăi în acord cu poruncile și legile lui Dumnezeu, supunându-ne lor și păzindu-le. Atunci, El „va da ploaie la timp, pământul și pomii își vor da roadele lor […] Veți mânca pâinea voastră cu mulțumire și veți trăi în pământul vostru fără primejdie” (Levitic 26, 4-5).

În această zi însemnată și la intrarea în noul an, ne rugăm împreună cu Iisus Navi, cu Simeon [Stâlpnicul] cel asemenea îngerilor, cu cei șapte prunci din Efes și cu Sfântul psalmist David, ca Domnul să trimită Duhul  Său și să înnoiască fața pământului (vezi Psalmul 103, 20), binecuvântând lucrul mâinilor Sale și învrednicindu-ne să petrecem cu pace vremea noului an, chemând asupra cercetătorilor puterilor firii luminarea, harul și binecuvântarea Sfântului Duh. Amin.

1 septembrie 2013