Sfântul Mucenic Sózont
7 September 2013Sfântul Sózont se trăgea după neam din Licaonia Asiei Mici și a trăit în timpul împărăției lui Dioclețian (284-305). Înainte de a primi Sfântul Botez se numea Tarasie.
Tânăr cu vârsta și păstor de oi, pe pajiștile unde își purta turma îi învăța pe localnici cuvântul dreptei credințe, aducând mulți păgâni la pășunea lui Dumnezeu.
Într-o zi, pe vremea când a izbucnit marea persecuție, în timp ce își păștea turma pe o pajiște verde, ațipind ușor, s-a învrednicit de o dumnezeiască vedenie care i-a aprins credința.
Cuprins de râvnă dumnezeiască a coborât în cetatea Pompeiópolis din Cilicia și, intrând într-o capiște idolească, unde era venerată statuia din aur a zeiței Artemis, a rupt mâna dreaptă a acesteia, a sfărâmat-o în bucăți și a împărțit-o săracilor. Mare a fost indignarea păgânilor, dar și mai mare le-a fost surpriza, când au văzut că Sózont, înlăturându-le suspiciunile, s-a predat singur slujitorilor idolatri.
Astfel, a fost prins și dus înaintea împăratului Maximian al Ciliciei, care venise în cetatea Pompeiopolis să se închine idolului din aur. Împăratul i-a poruncit și Sfântului Sózont să aducă jertfă zeilor, pentru ca, ispășindu-și astfel pedeapsa, să fie eliberat. Dar Mucenicul, în loc de jertfă, îi batjocorea și mai mult pe idoli, numindu-i „lucrare a mâinilor omenești”.
A fost dat pe mâna călăilor care, prin porunca împăratului, i-au sfâșiat trupul cu gheare de fier. Apoi, dându-i să poarte încălţăminte căptuşită pe dinăuntru cu piroane de fier, l-au silit să meargă.
În timp ce Sfântul aducea laudă lui Dumnezeu pentru sângele care-i curgea din picioare, Maximian îi spunea, batjocorindu-l: „Mâine, Sózont, când va ieși din templu cinstita zeiță, cântă-i la flaut și îți jur că aceasta te va elibera de orice răspundere și pedeapsă”. Mucenicul însă i-a răspuns: „Tu îmi spui ceea ce vicleanul diavol îți șoptește ca să mă batjocorești; eu, înainte vreme, cântam la flaut pe câmpuri păscând oile mele, acum însă psalmodiez Domnului cântare nouă vestind lumii mântuirea. Iar zeița ta, potrivit proverbului, va sta înaintea flautului meu ca un asin fără suflare și simțire”.
Cuprins de mânie, împăratul Maximian a poruncit să fie bătut cu cruzime, până ce trupul i se va fărâma cu totul. În timp ce sângele său mucenicesc crugea pe pământ ca o rouă binecuvântată, Sozon și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu cu o bucurie mai presus de fire.
Prigonitorii au făcut un foc mare ca să-i ardă trupul sfâșiat, însă o furtună puternică a izbucnit și focul s-a stins, iar aceia au fugit de spaimă. Atunci, credincioșii s-au adunat nestingheriți și s-au îngrijit de cinstitele sale moaște, fiind conduși la acestea de o lumină strălucitoare, ce a strălucit până ce s-a terminat înmormântarea.
Sursa: Ieromonahul Macarie Simonopetritul, Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe, ed. Indiktos (vol. I, p. 72-74).