Ce-a fost mai întâi: Biserica sau Scriptura? – Partea a III-a

Bula se sparge

Pe măsură ce înaintam tot mai adânc în studiul istoriei Noului Testament, îmi vedeam fostele prejudecăți demolate una câte una. Înțelegeam acum ceea ce ar fi trebuit să fie evident de la început, anume că Noul Testament era constituit din 27 de documente separate care, desigur, inspirate fiind de Dumnezeu – și nimic nu-mi putea schimba această convingere –, fuseseră, totuși scrise și editate de ființe umane. De asemenea, devenea clar faptul că această lucrare nu fusese înfăptuită de indivizi aflați în izolare, ci de efortul colectiv al tuturor creștinilor de pretutindeni – de Trupul lui Hristos, Biserica. Realizarea acestor lucruri m-a silit să tranșez două chestiuni pe care prejudecățile mele mă împiedicaseră să le abordez:
1. Necesitatea și oportunitatea implicării factorului uman în actul scrierii Noului Testament și
2. Autoritatea Bisericii

Omenesc și dumnezeiesc

Ferm convins, la fel ca mulți alți creștini evanghelici, de faptul că Scriptura este inspirată, înțelegeam că Noul Testament este doar Cuvântul lui Dumnezeu, nu și al omului. Presupuneam că Apostolilor li se spusese de către Dumnezeu exact ce anume să scrie, la fel precum o secretară redă ceea ce i se dictează, fără să aducă nici o contribuție personală. În cele din urmă, însă, înțelegerea mea cu privire la inspirația Scripturii s-a clarificat datorită învățăturii Bisericii cu privire la Persoana lui Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, nu este numai Dumnezeu, ci este și om. Hristos este o singură Persoană, având două firi – dumnezeiască și omenească. Să minimalizezi umanitatea lui Hristos duce la erezie. În Biserica veche, Cuvântul Întrupat era considerat pe deplin uman – de fapt, atât de uman pe cât este posibil –, dar fără de păcat. Om fiind, Cuvântul Întrupat S-a născut, a crescut și s-a maturizat. Am ajuns să consider că această viziune a Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat, a Logosului, Iisus Hristos, era valabilă în creștinismul primar, în paralel, și pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Cuvântul scris al lui Dumnezeu nu reflectă doar gândul dumnezeiesc, ci și contribuția omenească. Cuvântul lui Dumnezeu ni se face purtător de adevăr, scris fiind de oameni și purtând și gândurile, personalitatea și chiar limitările și slăbiciunile scriitorilor, dar este inspirat de Dumnezeu, cu siguranță. Acest lucru înseamnă că elementul uman din Scriptură nu este copleșit, încât să se piardă în oceanul dumnezeiesc. Îmi devenea tot mai limpede faptul că, așa cum Hristos Însuși S-a născut, a crescut și S-a maturizat, la fel s-a întâmplat și cu Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Biblia. Ea nu ne-a venit pe de-a-ntregul – nu ne-a căzut din cer – ci este în aceeași măsură de origine omenească, precum dumnezeiască. Apostolii nu au transcris Scripturile precum un robot sau un zombie, ci au cooperat liber cu voia lui Dumnezeu, întru inspirația Duhului Sfânt.

O problemă de autoritate

A doua chestiune pe care a trebuit să o confrunt a fost și mai dificilă: chestiunea autorității Bisericii. Din studiul făcut, îmi era clar că, de fapt, Biserica a fost cea care a determinat ce cărți compun Scriptura, dar încă mă luptam grozav cu gândul că Bisericii i-a fost acordată această autoritate. În cele din urmă, totul sa redus la o singură chestiune. Deja credeam din toată inima că Dumnezeu a vorbit cu autoritate prin Cuvântul Său scris. Cuvântul scris al lui Dumnezeu este concret și tangibil, pot atinge Biblia cu mâna, o pot citi. Dar, dintr-un motiv ciudat, îmi era greu să cred același lucru despre Trupul lui Hristos, Biserica, cum că ar fi și ea vizibilă și tangibilă, localizată fizic pe Pământ, în istorie.

Pentru mine, Biserica era, în primul, „mistică” și intangibilă, neidentificabilă cu vreun lucru pământesc. Această viziune îmi îngăduia să-l văd pe orice creștin ca fiind o biserică în sine. Cât de convenabil este acest lucru, mai ales atunci când este vorba de chestiuni doctrinare sau personale! Totuși, acest punct de vedere nu era în acord cu realitatea a ceea înțelegeam ca fiind Biserica din epoca primară. Noul Testament scrie despre biserici reale, nu eterice. Puteam să accept faptul că Dumnezeu a vorbit cu autoritate nu numai prin Scriptură, ci și prin Biserica Sa, prin singura Biserică pe care a creat-o, a apărat-o și întru care a păstrat Scripturile ce-mi erau mie atât de dragi?

Biserica Noului Testament

În viziunea primilor creștini, Dumnezeu Și-a rostit Cuvântul nu numai către, ci și prin Trupul Său, Biserica. În Trupul Său, Biserica, Cuvântul Său a fost confirmat și întărit. Fără îndoială, Scripturile erau văzute de primii creștini drept o revelare activă a lui Dumnezeu către lume. În același timp, Biserica era considerată drept casă a lui Dumnezeu, „zidită fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos, întru Care orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul” (Efeseni 2, 20-21). Dumnezeu are și Cuvânt, dar are și Trup. Noul Testament spune:

1. „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare [fiecare] în parte” (1 Corinteni 12, 27; cf. Romani 12, 5);

2. „El [Hristos] este capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1, 18);

3. „Iar [Tatăl] toate le-a supus sub picioarele Lui [ale Fiului] şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1, 22-23).

În epoca primară nu exista o separație organică între Scriptură și Biserică, așa cum, cel mai adesea, întâlnim noi astăzi. Trupul fără Cuvânt este fără mesaj, iar Cuvântul fără Trup este fără fundament. După cum scrie Apostolul Pavel, Trupul este „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei 3, 15). Biserica este Trupul Viu al Domnului Întrupat. Apostolul [Pavel] nu spune că Noul Testament ar fi stâlpul şi temelia adevărului. Biserica este stâlpul şi temelia adevărului, pentru că Noul Testament a fost construit în cadrul vieții ei în Dumnezeu. Pe scurt, ea l-a scris! Biserica este parte integrantă a mesajului evanghelic, și înăuntrul ei a fost scris și s-a păstrat Noul Testament.

Ce-a fost mai întâi: Biserica sau Scriptura? – Partea a IV-a