Culegere filocalică: Dragostea
10 November 2013
1. Desăvârşita dragoste este născută din nepătimire, nepătimirea este născută de nădejdea în Dumnezeu; pe nădejde o naşte răbdarea şi mărinimia. Pe acestea le naşte înfrânarea; înfrânarea este născută de frica dumnezeiască. Pe aceasta o naşte credinţa în Dumnezeu.
2. Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu îl iubeşte, fără doar şi poate, şi pe aproapele său. Un astfel de om se scârbeşte de lăcomie; îşi economiseşte banii săi potrivit voii lui Dumnezeu şi îi împarte acelora care au nevoie.
3. Cel care face milostenie imitându-L pe Dumnezeu nu face deosebire între cel bun şi cel rău, între drept şi nedrept, în ceea ce priveşte cele necesare vieţii. împarte la fel tuturor potrivit nevoilor lor, chiar dacă îl cinsteşte mai mult pe cel drept decât pe cel rău pentru buna lui intenţie.
4. Dispoziţia iubitoare nu se poate constata numai în cazul dăruirii banilor, ci cu mult mai mult în dăruirea cuvântului mântuitor şi în slujirea trupească.
5. Suflet curat este acela care s-a slobozit de patimi şi se bucură neîncetat întru dragostea dumnezeiască.
6. Dacă voieşti să nu cazi din dragostea lui Dumnezeu, nici pe fratele tău să nu-l laşi să se culce mâhnit de tine, nici tu să te culci mâhnit împotriva lui,
7. „Eu însă vă spun”, a zis Domnul, „iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (vezi Luca 6, 27-28). Pentru ce a poruncit acestea? Şi adaugă: „Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt; şi celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două” (vezi Matei 5, 39-41). De ce a poruncit acestea Domnul nostru? Ca să ne păzească de mânie; de tulburare şi de întristare şi ca să se înveţe şi acela de la a voastră răbdare a relelor; şi iarăşi pe toţi să vă conducă la jugul iubirii.
8. Nu are iubire desăvârşită acela care-şi schimbă dispoziţia faţă de oameni potrivit cu caracterul acestora; pe unul, de pildă, îl iubeşte şi pe altul îl urăşte, sau pe acelaşi om uneori îl iubeşte, iar alteori îl urăşte pentru aceleaşi pricini.
9. Acela care nu leapădă de la sine slava lumească şi dispreţuirea, bogăţia şi sărăcia, plăcerea şi întristarea nu a dobândit încă dragostea desăvârşită. Pentru că iubirea desăvârşită nu le dispreţuieşte numai pe acestea, ci şi viaţa prezentă şi chiar moartea.
10. Dacă pui în lucrare cu adevărat porunca iubirii aproapelui, nu-i arăta niciodată acestuia mâhnire pentru oricare lucru te-ar fi întristat. Altfel, va fi vădit că cinsteşti mai mult lucrurile trecătoare decât dragostea şi, revendicându-le pe acestea, te lupţi împotriva fratelui tău.
11. De vreme ce dragostea arată răbdare şi bunătate, cel care se împuţinează cu sufletul pentru cele întristătoare care i se întâmplă şi de aceea se face rău şi întrerupe dragostea pentru aceia care l-au întristat cum oare nu va decădea din scopul proniei ; dumnezeieşti?
12. Nu dispreţui porunca iubirii, pentru că prin aceasta vei deveni fiu al lui Dumnezeu. Iar încălcând-o, te vei afla fiu al gheenei.
13. Să nu te afli cu uşurinţă în starea de a respinge iubirea duhovnicească, pentru că nu a rămas între oameni altă cale de mântuire.
14. Acela care a putut să dobândească iubirea desăvârşită şi să-şi armonizeze întreaga viaţă potrivit cu aceasta, acesta Îl cheamă pe Domnul Iisus prin luminarea Sfântului Duh.
15. Tot scopul poruncilor Mântuitorului este să slobozească mintea de împrăştiere şi de ură şi să o aducă la iubirea Lui şi a aproapelui, din care se naşte ilumina lucrătorilor sfintei cunoaşteri.
16. Îngrijeşte-te, pe cât poţi, să iubeşti pe fiecare om. Dacă aceasta nu o poţi face încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nici aceasta nu o poţi face dacă nu vei dispreţui lucrurile lumii.
17. Lucrarea şi dovada iubirii desăvârşite faţă de Dumnezeu. este, dispoziţia curată prin împreună-pătimirea de voie cu aproapele. „Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (1 Ioan 4, 20).
18. Numai dragostea uneşte existenţele create cu Dumnezeu şi între ele însele prin unirea de voie.
19. Dragoste adevărată are acela care nu suferă să asculte insinuări, nici osândiri vădite împotriva aproapelui.
20. Este vrednic de cinste în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor acela care nu face nimic care să desfiinţeze dragostea.
21. Dragoste egală faţă de toţi are oricine nu-i invidiază pe cei evlavioşi şi vrednici, şi îi sprijină cu ajutor pe cei necinstiţi şi vicleni.
22. Atunci când auzi un cuvânt folositor, să nu-l judeci pe acela care învaţă, ca să nu te lepede pe tine harul şi să te lipseşti de o povaţă folositoare.
23. Nevoieşte-te să-l iubeşti pe orice om la fel şi vei alunga împreună toate patimile tale.
24. Cu adevărat milostiv este nu acela care dăruieşte cu voia cele de prisos, ci acela care lasă chiar şi pe cele necesare acelora care i le răpesc.
25. Cine este înţelept şi cuminte şi voieşte să se numească prieten al lui Dumnezeu, încât să se îngrijească cu toată puterea sa să-şi înfăţişeze sufletul Domnului, în aşa chip cum l-a primit de la El, adică curat, fără răni, cu totul fără de prihană, şi pentru aceasta să fie încununat în ceruri şi să fie lăudat de către îngeri?
26. Acela care a lepădat în mod sincer lucrurile lumeşti şi-l slujeşte cu dragoste nefăţarnică pe aproapele său se slobozeşte grabnic de orice patimă şi se împărtăşeşte de dragostea dumnezeiască şi de cunoaşterea duhovnicească.
27. Dacă acela care are toate harismele Sfântului Duh, şi nu are dragoste, nu are nici un folos – potrivit spuselor Apostolului Pavel –, câtă grijă trebuie să depunem ca să o dobândim?
28. Acestea spun cei ce au fost învredniciţi să aibă dragostea desăvârşită: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8, 35-37).
29. Prietenul credincios nu se poate da în schimb pentru nimic, întrucât interesele prietenului le consideră ca fiind ale sale şi suferă împreună cu el, răbdând până la moarte.
30. În vremea bunăstării şi a lipsei de griji există mulţi prieteni. În vreme de ispită este mare problemă să găseşti unul.
31. Milostenia vindecă partea irascibilă (mânia) sufletului; postul usucă dorinţa pătimaşă; rugăciunea curăţeşte mintea şi o face potrivită să primească vederea duhovnicească. Deoarece potrivit cu puterile sufletului ne-a dăruit Domul şi poruncile Sale.
32. Aşa cum amintirea focului nu încălzeşte trupul, la fel credinţa fără de dragoste nu aduce în suflet luminarea cunoaşterii duhovniceşti.
