Ce-a fost mai întâi: Biserica sau Scriptura? – Partea a IV-a

Cuvântul lui Dumnezeu în tradiția orală

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (2 Tesaloniceni 2, 15). Acest verset făcea parte dintre cele pe care nu le subliniasem cu markerul, pentru că folosea două expresii care nu-mi plăceau: „ţineţi predaniile” și „prin cuvânt”. Aceste două expresii intrau în conflict cu modul meu de înțelegere a autorității Scripturii. Dar apoi am început să înțeleg: același Dumnezeu care ne vorbește prin Cuvântul Său scris, Scriptura, ne-a vorbit și prin Apostolii lui Hristos, care învățau și predicau în persoană. Chiar Scriptura învață în acest pasaj (și în altele) că tradiția orală este ceva ce trebuie păstrat! Tradiția scrisă și cea orală nu sunt în conflict, ci sunt parte a unui întreg. Acest lucru explică de ce Părinții învață că cei care nu au Biserica de Mamă, nu-L au pe Dumnezeu de Tată.

Ajungând să înțeleg acest lucru, mi-am dat seama că reacționasem grosolan atunci când respinsesem Sfânta Tradiție creștină orală, care exprimă viața în Duhul Sfânt, în biserică. Ba am respins și idea că această Tradiție ne-ar îngădui cel mai bine, chiar deplin, să înțelegem Scriptura. Aș vrea să ilustrez acest lucru relatând o experiență pe care am avut-o de curând. M-am hotărât să construiesc o magazie în spatele casei. Am pus mâna pe carte despre dulgherie ce avea „totul” în ea, astfel că „până și un copil ar fi putut să urmeze instrucțiunile”. Acolo este explicat totul, mi s-a spus. Dar, deși totul se pretindea a fi simplu, cu cât citeam mai mult, cu atât mai multe întrebări aveam și deveneam tot mai confuz. Dezamăgit și nefiind în stare să pricep niște chestii ce păreau atât de simple, am ajuns la concluzi că acea carte are nevoie de interpretarea. Fără ajutor, nu puteam pune în practică [cele scrise]. Aveam nevoie de cineva cu experiență care să-mi poată explica manualul și mie. Din fericire, aveam un prieten care a fost în stare să-mi arate cum să termin proiectul. El se pricepe datorită tradiției orale. Un dulgher experimentat l-a învățat, iar el, la rândul lui, m-a învățat pe mine. Tradiția scrisă, împreună cu cea orală, au terminat treaba cu bine.

Cine a fost mai întâi?

Ajuns în acest punct, mă interesa o chestiune anume: cine a fost mai întâi, Biserica sau Noul Testament? Știam deja, Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, Iisus Hristos, i-a chemat pe apostoli, care au format nucleul Bisericii Creștine. Mai știam, de asemenea, că Biserica a fost, astfel, precedată de Cuvântul Veșnic al lui Dumnezeu, care i-a dat naștere. Atunci când Biserica a auzit Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu și I-a consemnat Cuvântul în scris, nu a făcut altceva decât să participe alături de Dumnezeu la nașterea Cuvântului scris, la nașterea Noului Testament. Astfel, Biserica a precedat și a dat naștere Noului Testament. Răspunsul la întrebarea „cine a fost mai întâi, Biserica sau Noul Testament?” este limpede ca lumina zilei.

Totuși unii ar putea să protesteze, zicând: „Ce importanță are cine-a fost primul? La urma urmei, Biblia conține tot ceea ce avem nevoie pentru ca să ne mântuim”. Biblia este de folos spre mântuire, în sensul că ea conține materialele de bază necesare rânduirii noastre pe drumul cel bun. Pe de altă parte, este greșit să considerăm că Scriptura își este suficientă sieși și că se interpretează pe sine. Menirea Bibliei este aceea de a fi citită și înțeleasă întru luminarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, înăuntrul vieții Bisericii. Nu le spune Mântuitorul ucenicilor, cu puțină vreme înainte de Răstignire, că „atunci când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti” (Ioan 16, 13)? De asemenea, le-a mai zis: „voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Domnul nostru nu ne-a lăsat să fim ghidați doar de o carte. El ne-a lăsat în Biserica Sa. Sfântul Duh din Biserică ne învață, iar această învățătură este complementară Scripturii. Cât de nebun trebuie să fie cineva să creadă că luminarea lui Dumnezeu a încetat odată ce cărțile Noului Testament au fost scrise și c[ nu a mai lucrat decât odată cu Reforma protestantă, în secolul al XVI-lea sau, ca să duc raționamentul până la capăt, până în momentul în care eu însumi am început să citesc Scriptura? Fie Duhul Sfânt a fost în Biserică în toate aceste veacuri de după formarea Noului Testament, conducând, învățând și luminând Biserica întru înțelegerea mesajului evanghelic, fie Biserica a fost lăsată orfană din punct de vedere spiritual, iar creștinii, în mod individual și independent, interpretează și învață, uneori la modul „autoritar”, aceeași Scriptură, dar în moduri radical diferite. Acest haos nu poate fi voia lui Dumnezeu, „pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii” (1 Corinteni 14, 33).

Vremea hotărârii

În acel moment al studiilor mele, simțeam că trebuie să iau o decizie. Dacă Biserica nu era doar ceva care are tangență cu Scriptura, ci, mai degrabă, un participant activ la dezvoltarea și păstrarea ei, atunci însemna că venise vremea să-mi reconciliez diferendele cu ea [cu Biserica] și să mă lepăd de prejudecățile mele. În loc să judec Biserica în funcție de ideile mele preconcepute despre ceea ce spune biblia, ar fi trebuit să mă smeresc și să mă unesc cu Biserica ce-a produs Noul Testament și să o las să mă ghideze întru înțelegerea cea bună a Sfintei Scripturi. După o explorare amănunțită, am ajuns în cele din urmă la concluzia că, în ciuda convingerilor multor creștini moderni, Biserica ce-a dat naștere Noului Testament nu este moartă.

Biserica Ortodoxă de astăzi are o clară și directă continuitate istorică cu Biserica Apostolilor și păstrează intacte atât Scriptura, cât și Sfânta Tradiție, fapt ce ne permite să le interpretăm pe ambele în mod corect. Odată ce am înțeles asta, m-am convertit la ortodoxie și am început să trăiesc plinătatea creștinătății într-un mod nemaiîntâlnit până atunci. Deși a dat naștere acelui slogan, Luther însuși nu a practicat Sola Scriptura. Dacă ar fi făcut-o, și-ar fi aruncat crezul și ar fi scris mai puține comentarii. Sloganul a apărut ca un rezultat al luptei reformatorilor împotriva tradițiilor omenești ale catolicismului roman.

Este oarecum de înțeles, ei voiau să fie siguri în privința acurateței și conformității cu standardele Noului Testament. Dar să izolezi Scriptura de Biserică, să negi 1500 de ani de istorie, este ceva ce sloganul Sola Scriptura și reformatorii protestanți – Luther, Calvin, iar mai târziu, Wesley – nu au avut niciodată intenția să o facă. Acelora care susțin dogmatic Sola Scriptura, respingând în același timp Biserica ce-a dat naștere Noului Testament și, prin luminarea Duhului Sfânt, a identificat acele cărți ce compun Noul Testament, aș vrea să le spun următorul lucru: studiați istoria bisericii primare și a dezvoltării canonului Noului Testament. Folosiți documente-sursă acolo unde puteți. (Este uimitor modul în care unii dintre cei mai „conservatori” cercetători ai Scripturii, aparținând comunității evanghelice, devin liberali cinici și raționaliști atunci când vine vorba despre Biserica primară!) Studiați pentru voi înșivă ce anume s-a întâmplat cu poporul lui Dumnezeu după capitolul 28 al cărții faptelor Apostolilor. […] Dacă cercetați datele și vă uitați în mod obiectiv la ceea ce s-a petrecut în acele zile timpurii, cred că veți descoperi ceea ce am descoperit și eu. Viața și lucrarea Bisericii lui Dumnezeu nu au încetat brusc după cel dintâi secol, ca să reînceapă în cel de-al XVI-lea. Dacă s-ar fi întâmplat astfel, noi nu am fi avut cărțile Noului Testament, atât de dragi oricărui credincios creștin.

Separarea Bisericii de Scriptură, atât de prevalentă în lumea creștină contemporană, constituie un fenomen modern. Creștinii din epoca primară nu făceau astfel de distincții artificiale. Odată ce veți cerceta datele [istorice], v-aș încuraja să căutați și mai multe despre Biserica istorică ce-a produs Noul testament, l-a păstrat și a selectat acele cărți ce aveau să facă parte din canon. Fiecare creștin își este dator sieși să descopere biserica ortodoxă și să-i înțeleagă rolul vital avut în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu generației noastre.

Sfârșit și lui Dumnezeu Slavă!