Părintele Damaschin Grigoriatul
7 November 2013
Părintele Damaschin Grigoriatul este unul dintre puţinii părinţi greci athoniţi ce te pot întâmpina vorbindu-ţi în limba română. A vizitat de trei ori România, prima oară, în 1984, a stat două luni, a cercetat şaptezeci de mănăstiri şi i-a cunoscut printre alţii pe Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dumitru Stăniloae. A învăţat singur limba română, traducând mai apoi în greacă cărţi ale Părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Dar lucrarea sa cu greutate nu avea să fie aceasta, ci misiunea ortodoxă în idolatra Africă.
Vrednic urmaș al Cuviosului Cosma Grigoriatul (1942-1989), noul apostol al Zairului, Părintele Damaschin Grigoriatul este cu greu de găsit la metania sa, Mănăstirea Grigoriu, în cea mai mare parte a anului el afându-se în Congo, Burundi, Brazzaville sau Rwanda unde de mai bine de douăzeci de ani face o impresionantă misiune ortodoxă apostolică, luptă cu practicile vrăjitoreşti şi idolatre locale făcând o cateheză susţinută, traducând totodată cărţi duhovniceşti şi de cult din greacă în swahili, ridică biserici, baptiserii, şcoli sau spitale, botează mii de localnici, cercetează pe cei din închisori, pe bolnavi şi săraci.
Una din multele lucrări duhovniceşti ale neobositului Părinte Damaschin, o carte ce prezintă cincisprezece chipuri de călugări îmbunătăţiţi din a doua parte a secolului trecut pe care i-a cunoscut în Muntele Athos, cei mai mulţi dintre aceştia vieţuitori pe coasta de vest a Muntelui, la sud de Dafni (Dionisiu, Grigoriu, Simonopetra, Aghia Anna, Nea Skiti), este volumul Părinţi athoniţi pe care i-am cunoscut.
În Prologul cărţii, editorul ne aminteşte un cuvânt de la Avva Serenus către Sfinţii Ioan Casian şi prietenul său, Gherman, care spune că: „monahii începuturilor erau atât de ispitiţi de diavol, încât nu îndrăzneau să se odihnească cu toţii deodată, ci cu schimbul, o parte dintre ei aflându-se la rugăciune din cauza năvălirilor sălbatice şi neîncetate (..) în zilele noastre acest război este mult mai uşor, doarece noi, monahii de astăzi ne folosim de experienţa în luptă a înaintaşilor” (p. 7). Cuvântul acesta explică de ce există grija şi obiceiul de a nota experienţele şi poveţele ascetice ale înaintaşilor. „(…) izbânzile unei generaţii devin punct de plecare al următoarei” (p. 7).
Vă doresc lectură plăcută!
Laurenţiu Dumitru
Monahul Damaschin Grigoriatul, Părinţi athoniţi pe care i-am cunoscut, Editura Sf. Nectarie, ediţia a II-a, 2009.
