Mitropolitul de Nafpaktos, Ierótheos, scrie despre Siria (partea a treia)

Continuăm astăzi relatările Mitropolitului Nafpaktosului, Ierótheos, ce a consemnat în jurnalul său personal experiențele trăite în mijlocul creștinilor ortodocși ai Patriarhiei Antiohiei, în urmă cu 25 de ani. Cugetări și imagini din vremuri mai bune, când ortodocșii din regiune nu trăiau cu frica morții. Însemnările din paginile de jurnal ale Înaltpreasfințitului Ierótheos au o însemnătate aparte, pentru că ne ”transportă” într-o altă epocă, într-un alt colț de lume, nu prea departe de țara noastră, unde viața pe atunci curgea cu totul altfel. Pe atunci actualul Patriarh al Antiohiei, Ioannis, era simplu preot, iar fratele său, Mitropolitul Alepului, Pavel, despre a cărui soartă, din aprilie anul acesta, nu se mai știe nimic, punea bazele Mitropoliei Alepului.

Textul care urmează aparține Înaltpreasfințitului Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios, Ierótheos, iar fotografiile provin din arhiva sa personală:

SFÂNTA MĂNĂSTIRE A SFÂNTULUI GHEORGHE DIN VALEA CREȘTINILOR

Miercuri, Odovania praznicului Paștelui, 18 mai 1988

La ora 4 după-amiază am plecat înspre granița dintre Liban și Siria. Acolo ne aștepta părintele Moise de la Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe.

După procedurile tipiconale, am ajuns pe la 5:30 la Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe din Valea Creștinilor, care este este o podoabă bizantină a Siriei, impunătoare, situată în așa-numita Vale a Creștinilor, unde se află multe sate cu populație ortodoxă. Sfânta mănăstire datează din epoca Împăratului Iustinian. Este un mare centru bisericesc al regiunii și al întregii Sirii.

Îndată ce am ajuns la mănăstire, am aflat că era acolo un grup de studenți și absolvenți de liceu din Damasc care veniseră la mănăstire, ca să petreacă trei zile de rugăciune și îndrumare duhovnicească. (…)

Seara, după vecernia Înălțării, s-a apropiat de mine un student. Auzise că la Facultatea de Teologie din Balamand era un cleric grec din Grecia care preda limba greacă și că scrisese o carte ”O noapte în pustia Sfântului Munte”. M-a întrebat dacă nu cumva eu sunt autorul acelei cărți. La răspunsul meu afirmativ, a fost de-a dreptul uimit și și-a exprimat îndată dorința de purta o discuție despre subiecte ale vieții duhovnicești. Și i-a anunțat și pe toți membrii grupului.

La Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe din Valea Creștinilor, cu tineri intelectuali creștini (1988)

După vecernie mi-au făcut un ghidaj în întreaga regiune numită Valea Creștinilor. Este vorba de o vale mare în care se află 53-56 de sate, foarte aproape unele de altele, și toate sunt creștine. M-am bucurat mult.

Joi, 19 mai 1988

Azi e praznicul Înălțării și s-a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.

După Dumnezeiasca Liturghie, studenții și intelectualii veniți din Damasc își programaseră să citească împreună cartea ”O noapte în pustia Sfântului Munte”. Acesta era scopul pentru care veniseră la mănăstire. Îndată însă ce au aflat că la mănăstire se afla chiar autorul cărții, au preferat să vorbească cu mine.

Vreme de patru ore, de la 10 dimineața până la 2 după-amiaza am stat de vorbă cu cei 40 de tineri. Cei mai mulți erau intelectuali sau studenți la Politehnică sau la Facultatea de Medicină. Mi-au pus multe întrebări ca, de pildă: ”Ce este Dumnezeiescul Har? Ce este dragostea-erosul de Dumnezeu? Cum se îmbină teama și dragostea de Dumnezeu? Ce este liturghia lăuntrică? Ce este rugăciunea minții? Ce este psihoterapia ortodoxă? Cum funcționa căsătoria înainte de cădere? Ce va face Dumnezeu cu aceia care se află în afara Bisericii?”.

Le-am vorbit cu însuflare, cu cuvânt teologic și simțire a inimii, folosind diferite pilde din Sfântul Munte. Au fost foarte mulțumiți și la sfârșit au aplaudat. Apoi am făcut o mărturisire publică. Le-am spus: ”Am plecat de la Facultatea de Teologie din Balamand cu mâhnire și cu hotărârea de a nu mai veni în Orientul Mijlociu, dar voi mi-ați schimbat planurile”. Și-au exprimat mulțumirea prin aplauze prelungite.

Au vrut să întrebe și alte lucruri, uitaseră de ora mesei, dar le-am cerut să facem o pauză și să continuăm după-amiază.

La sfârșit, o studentă s-a ridicat și a spus: ”Vă mulțumim, pentru că ne-ați îmbătat cu vinul binecuvântat al Sfântului Munte”. Părintele Ioannis Yiazezí, care traducea, mi-a spus apoi: ”Duhul Sfânt v-a trimis aici”.

Am înțeles că întrebările duhovnicești pe care mi le puneau se iviseră în urma lecturii cărții mele ”O noapte în pustia Sfântului Munte”. Se pare că această carte a provocat o adevărată revigorare a vieții duhovnicești în zonă. Spuneau că este o carte profundă. Apoi am înțeles că aceste subiecte neptice, cu care mă ocupam eu, constituiau de fapt cele mai actuale puncte de interes ale lumii de azi …

După-amiază am continuat discuția vreme de alte două ore. Au adus în discuție multe subiecte. Și cel mai important a fost taina învățării omului de către Dumnezeu, anume venirea și ridicarea Dumnezeiescului Har. S-au bucurat mult. Începuse deja să se întunece și eram în întuneric. Când le-am spus să ne oprim, unul dintre ei a spus că dorește să continuăm până a doua zi dimineață.

Altul mi-a spus că atunci când a citit cartea ”O noapte în pustia Sfântului Munte” i s-a aprins dorul după rugăciune. Un altul a spus: ”Cei care au Duhul Sfânt scriu în același fel ca dumneavoastră”. Părintele Ioannis Yiazezí le-a spus că această carte este cea mai bună prezentare a Sfântului Munte. Circulă și alte cărți despre Sfântul Munte, dar aceasta este cea mai bună, pentru că înfățișează viața Sfântului Munte. Era prima oară când conștientizam și eu cele spuse de părintele Ioannis.

În timpul discuției le-am cerut iertare pentru faptul că nu vorbesc limba arabă, dat fiind faptul că are o mare însemnătate să vorbești limba celui care te ascultă. Le-am mai spus: ”Noi, orientalii, vorbim tare, cu inflexiuni ale vocii, și recurgem adesea la gesturi, pentru că înțelegem că mintea omului nu este în stare să redea deplin ceea ce dorim să formulăm și de aceea folosim mâinile în completarea discursului”.

Le-a plăcut că am zis ”noi, orientalii”, anume că m-am pus și pe mine printre orientali și au aplaudat cu însuflețire multă vreme. (…)

După discuția cu tinerii și înainte de masă a venit la Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe ambasadorul Greciei în Siria. Am purtat o discuție interesantă cu el. Este un om bun și are preocupări duhovnicești aparte. Seara tinerii intelectuali și studenții au avut o slujbă de noapte și Dumnezeiasca Liturghie de la 10 seara până pe la ora unu noaptea. A rămas și ambasadorul la sfânta slujbă. Și pentru că a doua zi urma să călătoresc la Damasc, ca să mă îmbarc pentru Grecia, ambasadorul m-a invitat să îl vizitez la ambasadă.

Tinerii insistau să schimb biletul de avion și să rămân cu ei și ziua următoare, dar acest lucru nu era posibil. Am legat o relație strânsă cu ei, mă iubeau mult și eu pe ei, asemenea. Mi-au dat numele lor, ca să îi pomenesc la proscomidie, și le-am promis că le voi scrie.

Dimineață m-am trezit foarte devreme și am plecat către Damasc. Călătoria durează aproape două ore și jumătate. L-am vizitat pe ambasadorul Greciei la Damasc. A dorit să afle cum am petrecut din februarie până în mai. I-am povestit despre activitatea mea didactică de la Facultatea de Teologie din Balamand și de călătoriile pe care le-am făcut în satele din Kura, apoi în Beirut, în Tripoli, în Tartus, în Latakia și la Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe. A ascultat toate acestea cu multă atenție și la sfârșit mi-a spus: ”Eu sunt ambasador al Greciei în Siria, dar dumneavoastră ați făcut de fapt lucrarea ambasadorului, pentru că ați intrat în viața oamenilor și i-ați ajutat să dobândească o abordare a problemelor lor din perspectiva Tradiției noastre ortodoxe”.

Am ieșit în piață pentru cumpărături. Magazinele musulmanilor erau închise, pentru că era vineri. M-au impresionat obiectele tradiționale pe care le confecționează locuitorii, mobilă și alte lucruri din fildeș, precum și fețe de masă brodate. Negustorii sunt politicoși și amabili. Li se interzice, printr-o lege aspră, cu pedepse aspre, să vândă în schimbul dolarilor…

În continuare am mers la Patriarhia Antiohiei. Toți clericii celibatari (episcopi, preoți, diaconi, monahi) și laicii care lucrează la Patriarhie locuiesc în Patriarhie și au masă comună. De asemenea, mitropoliții și clericii care trec prin Damasc sunt găzduiți la Patriarhie și participă la masa comună.

Patriarhia Antiohiei nu permite clericilor celibatari să locuiască în afara Patriarhiei sau în afara unei mănăstiri. Au viață și masă de obște la Patriarhie sau în Mitropolia de care aparțin. Primesc un salariu mic. De aceea le este greu să călătorească în afara Siriei. Ca să iasă cineva în afara țării, autoritățile cer ca respectivul să aibă cel puțin 500 de dolari la el. Totuși, nu e permis să schimbi atâția dolari, și astfel este greu să călătorească în afara țării.

M-am întâlnit cu Patriarhul Antiohiei, Ignatie. I-am spus că m-am bucurat, că am avut ocazia să locuiesc și să predau la Facultatea de Teologie din Balamand – asta, pentru că studenții au cuget bisericesc ortodox. Mi-a spus: ”Acest lucru este foarte important, pentru că teologia nu este o știință academică, ci experiență bisericească. La anul vom face o selecție celor care vor urma să studieze la Facultatea de Teologie. Vom întocmi un program riguros, iar cine nu dorește să îl aplice, va trebuie să părăsească facultatea. Pe când eram, ca episcop, egumen la Balamand, exista doar mănăstirea, nu aveam nici apă, nici curent electric, nici clădiri. Însă acum condițiile sunt mult mai bune”.

Și în continuare mi-a spus: ”La anul când vei veni, va fi mai bine”. I-am răspuns: ”Nu voi mai veni la anul”. M-a întrebat: ”De ce?”. Și m-a întrebat cu mult interes. Nu i-am dat multe explicații, ci i-am spus doar că e vorba de o problemă de sănătate, că nu mă favorizează clima Libanului. Patriarhul a continuat și mi-a spus: ”Trebuie să vii, pentru că Facultatea va avea la anul o mai bună organizare…”.

Am mai discutat cu el încă aproape o oră și mi-am dat seama că este un om inteligent.

Consilierul patriarhal, Episcopul de Seidanáia, Ilias, a insistat să vin și anul următor și, dacă nu doresc să merg la Facultatea din Balamand, să vin să stau la Damasc. M-am abținut să răspund.

După masă, m-am retras într-o cameră a Patriarhiei, plin de amintiri, de felurite trăiri și experiențe. Eram efectiv robit de tinerii intelectuali și studenți pe care i-am întâlnit la mănăstirea Sfântului Gheorghe. I-am îndrăgit mult pentru interesul și pentru setea lor pentru viața duhovnicească ortodoxă… M-am gândit că ar fi bine să rămân o vreme la Damasc și să lucrez cu studenții și tinerii intelectuali, care aveau o atât de mare sete după viața duhovnicească.

După-amiază, funcționarul ambasadei m-a dus cu mașina de serviciu la aeroport, ca să plec către Atena…

Alep

mai 2001

O invitație din partea Decanului Facultății de Teologie a Universității din Liban – care aparține Patriarhiei Antiohiei – Mitropolitul Alepului, Pavel, de a preda cursul de Bioetică pentru studenții din anul al III-lea și de a vizita reședința sa mitropolitană, orașul Alep (Aleppo – Beroea antică) din Siria, m-a făcut să revin în Orientul Mijlociu.

Mai fusesem la Facultatea de Teologie din Liban în anii 1988-1990, în timpul semestrelor universitare, pe când era în plină desfășurare războiul civil din regiune, mai fusese, desigur, și Siria (Damasc, Latakia, Valea Creștinilor etc.)…

Voi prezenta câteva impresii din timpul acestei călătorii în Siria și Liban.

La invitația Mitropolitului Pavel am venit la Alep, în Siria. Orașul Alep este al doilea mare oraș al Siriei, după Damasc și numără aproximativ 4 milioane de locuitori. Este un oraș antic cu tentă tradițională și, desigur, ceea ce impresionează este faptul că sub pământ există un alt Alep, al peșterilor, care în vremurile vechi erau folosite pentru o mai facilă deplasare dintr-o parte în alta a orașului. Unele dintre aceste peșteri au fost renovate și transformate în restaurante foarte frumoase sau în cafenele în stil oriental.

Mitropolitul Nafpaktosului, Ierotheos, cu studenții din anul al III-lea la cursul de Bioetică, din cadrul Facultății de Teologie din Balamand, în 2001. Al doilea de la dreapta este actualul Decan al Facultății de Teologie, profesorul diacon Porfirie.

Mitropolitul ortodox al Alepului, Pavel, pe care îl cunoșteam de când studia la Universitatea din Tesalonic, de unde a primit și titlul de doctor, cunoaște bine problemele din regiune și, pentru că este tânăr și recent ales în această poziție de mitropolit, se luptă cu zel, vigoare și deținând o bună cunoaștere a situațiilor pentru refacerea mitropoliei sale.

Este cunoscut faptul că toate orașele Siriei și Libanului sunt societăți multiculturale… Musulmanii alcătuiesc majoritatea copleșitoare, câtă vreme populația creștină ajunge la aproape 100 000, dintre care 20 000 sunt ortodocși.

Alepul este considerat un fel de Vatican al Orientului, pentru că papismul exercită o puternică influență asupra activităților din zonă, deține școli și diferite alte instituții. În general, în Alep se află mulți episcopi ai diferitelor grupări religioase creștine.

Cei care țin de Patriarhia Antiohiei se numesc Greek Orthodox, monofiziții se numesc Syrian Orthodox, iar uniții se numesc Rum Katholik. Cei din urmă țin de Vatican, alături de maroniți și alți ”catolici”. De asemenea, trebuie subliniat că armenii, care sunt monofiziți, au de asemenea o influență puternică în regiune.

Mi s-a dat ocazia să am trei întâlniri cu creștinii ortodocși din zonă. Prima, în timpul Dumnezeieștii Liturghii de duminică dimineață (29 aprilie), unde am liturghisit și am ținut un cuvânt, la Sfânta Biserică a Prorocului Ilie, o preafrumoasă și măreață biserică, care a fost finalizată recent, cu catapeteasmă de lemn, lucrată în Grecia.

Mitropolitul Nafpaktosului, Ierótheos, vorbește în Sfânta Biserică a Prorocului Ilie din Alep. Se distinge și Mitropolitul Pavel, precum și corul de copii al bisericii (2001).

Apoi am fost de față la Dumnezeiasca Liturghie de după-amiază, la care s-a adunat multă lume, pentru că în prima parte a zilei de duminică oamenii sunt la lucru, și de data aceasta a slujit Mitropolitul Alepului, Pavel. La această liturghie am predicat, tâlcuind cuvântul Dumnezeiesc al citirilor zilei. În continuare am vorbit și am purtat discuții cu medici, farmaciști și alți oameni de știință, în total vreo 70, cu privire la abordarea corectă a geneticii contemporane și, în general, a științei.

La Dumnezeiasca Liturghie de dimineață a cântat în arabă și în greacă profesorul Bruno Muzzer, care și-a terminat studiile teologice în Grecia și stăpânește perfect limba greacă. Iar după-amiază, într-o biserică plină până la refuz mai ales cu studenți, a cântat minunat, în arabă și în greacă, un cor de copii, alcătuit din aproape 50 de copilași. Desigur, nu au cântat copiii, pentru că era de față la Dumnezeiasca Liturghie un ierarh grec, ci pentru că așa se obișnuiește aici, pentru că astfel păstrează legătura cu trecutul lor.

La ruinele bisericii Sfântului Simeon Stâlpnicul (2001), Mitropolitul Nafpaktosului, Ierótheos, împreună cu Mitropolitul Alepului, Pavel, care a fost răpit și despre a cărui soartă nu se mai știe nimic.

Comunicarea vie pe care o aveam cu tineri și familiști, cu creștini râvnitori, precum și vizita mea în acel loc în care s-a nevoit Sfântul Simeon Stâlpnicul și care a devenit un important monument religios al zonei, vădește Tradiția creștină și elenă care predomina aici. Însă Biserica Ortodoxă are nevoie de o puternică susținere, pentru că se confruntă cu multe pericole. M-am bucurat în mod deosebit de creștinii ortodocși, care își păstrează credința în condiții grele…

După Alep am vizitat Sfânta Mănăstire a Sfântului Simeon Stâlpnicul. Astăzi mănăstirea este în ruine, dar chiar și aceste ruine vădesc măreția de odinioară.

Uriașa bazilică a mănăstirii a fost construită de împăratul Zenon în cinstea Sfântului Simeon Stâlpnicul. Este vorba de cea mai mare biserică a creștinătății dinainte de zidirea bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol. Coloanele și pereții acesteia sunt zidite din blocuri mari de piatră.

Sfântul Simeon se nevoia pe un stâlp de o înălțime de 12 metri, din care azi se păstrează doar baza. Mii de oamenii veneau ca să audă învățăturile lui și, de asemenea, au viețuit acolo mulți monahi și după moartea lui.

Din ruinele de acum se poate înțelege că sfânta mănăstire era un mare centru monahal. Sfântul Simeon a adormit întru Domnul la anul 459, în vârstă de 70 de ani.

Astăzi, locul acesta atrage mulți vizitatori, iar în ruinele mănăstirii se duc mulți să se roage. (…)

Continuare:

Mitropolitul de Nafpaktos, Ierótheos, scrie despre Siria (partea a patra)