Noul Mucenic Anastasie din Paramythía

Sfântul Nou Mucenic Anastasie a fost martirizat în Paramythía, un sat din regiunea Thesprotía, în ziua de 18 noiembrie a anului 1750.

Într-o zi de vară, în luna iunie, Anastásie cu alți creștini și cu sora lui s-au dus la câmp, pentru recoltă. Pe când secerau, pe acolo a trecut fiul Pașei, care se numea Mousás, împreună cu alți turci, și au văzut pe frumoasa soră a sfântului, poftind-o și dorind să desfrâneze cu ea. Sfântul, însă, cu alți creștini, au sărit să îi ia la bătaie, dându-i astfel timp surorii sale să fugă.

Turcii insultați s-au dus la Pașă și i-au spus alte lucruri, cum că Anastásie ar fi vrut să devină musulman și acum dă înapoi. Pașa a trimis imediat și l-au adus înaintea lui pe nevinovatul Anastásie. Văzându-l tânăr, frumos și bine legat, se gândea prin ce mod să-l facă să se convertească la Islam. Atunci cans Sfântul a auzit acuzațiile calomnioase despre, chipurile, convertirea lui, cu îndrăzneală i-a spus Pașei: “Eu niciodată nu am spus asemenea cuvinte. Creștin m-am născut și creștin voi muri, cu ajutorul Hristosului meu. Iar în ceea ce privește bunurile care mi s-au promis, nu mă interesează deloc, pentru că am multe bunuri veșnice în ceruri, care nici nu se compară cu cele prezente”.

Calomniatorii atunci au repetat din nou: “Nu ești tu cel care a declarat că vrei să devii musulman? De ce acum negi și nu vrei să îți îndeplinești promisiunea?” Sfântul le-a răspuns: “Nu numai că nu am spus aceste cuvinte, dar nici nu m-am gândit la așa ceva. Nu mă lepăd de credința mea sfântă, pentru care sunt pregătit să mor. Toate acestea sunt calomnii și minciuni. M-am născut creștin și creștin voi muri”. Pașa a dat ordin să fie luat și închis în temniță.

După câteva zile, Pașa a fost vizitat de un prieten care, aflând despre caz, l-a sfătuit pe Pașă, spunându-i: “acești creștini sunt foarte tari și încăpățânați și nu se leapădă de credință, chiar dacă cineva le aplică cele mai groaznice pedepse. Își dau chiar și moartea pentru credința lor cu cea mai mare bunăvoință. Dacă dorești să reușești, nu-l pedepsi, ci cu binișorul, promite-i bogăție, daruri și ranguri și așa o să reușești”.

Ascultând Pașa de sfaturile prietenului său, l-a scos pe sfântul mucenic din închisoare și a început să îl laude și să îi promită și mai multe bunuri materiale și, în cele din urmă, că îl va adopta dacă ascultă ceea ce îi spune. Chiar și prietenul Pașei, care stătea în picioare acolo, a adăugat că el are o fiică foarte frumoasă pe care ar putea să i-o dea de soție, împreună cu cai, aur și multe altele. Este suficient însă să devină musulman.

Viteazul martir al lui Hristos a ascultat toate acestea cu oroare, dezgust și repulsie și le-a răspuns cu curaj: “Eu am bunuri în ceruri, nu ca ale voastre, dar incomparabil mai bune, mai valoroase și veșnice. Nu le primesc pe ale voastre, care sunt stricăcioase și de nici un folos, ca să nu le pierd pe cele veșnice. Iar de credința mea nu mă lepăd în nici un fel, așa ceva nu se va întâmpla”.

Cei doi au fost consternați de răspunsul sfântului și au poruncit să fie închis până vor hotărî în privința lui. Fiul Pașei, Mousás, care fusese prezent la interogatoriu, s-a gândit cu înțelepciune și a întrebat: “Ce să fie oare această credință a creștinilor, încât nu numai că nu contează bunurile lumești, dar îndură orice greutăți și moarte dureroasă de dragul ei? Acest om, cu toate că este sărac, a respins toate bunurile oferite, iar eu, care sunt atât de bogat, le-am dorit, în timp ce el le refuză, ca nu cumva să-și piardă credința. Ce să fie această credință a creștinilor pe care o păstrează cu atâta tărie?”. Dorind să se lumineze despre credința creștină, a mers în secret la închisoare pentru a vorbi cu Anastásie. Acolo, Dumnezeu văzând intenția binevoitoare a lui Mousás, i-a îngăduit să vadă ceva minunat.

Intrând în temnița sfântului, l-a văzut înconjurat de lumină, iar în dreapta și în stânga lui ședeau doi tineri îngeri prealuminați. Neputând răbda strălucirea, a căzut jos. Sfântul le-a făcut semn îngerilor să plece și abia apoi Mousás s-a ridicat, s-a apropiat și a început să-i pună întrebări. Sfântul i-a spus că aceia sunt îngeri și că „noi, creștinii, avem câte unul care ne apără atâta vreme cât suntem în această viață, iar atunci când murim, ei iau sufletul nostru în Rai. Și voi, neamurile, aveți câte unul. În ceea ce privește disprețul pentru bunurile pe care mi le-a oferit tatăl tău, am făcut-o pentru că noi creștinii avem bogăție în ceruri, de negrăit și veșnică, față de care toate bunurile lumii sunt umbră și nimic”.

Când a auzit toate acestea, Mousás a căzut la picioarele sfântului și, prin luminarea Duhului Sfânt, i-a cerut să-l facă creștin. Însă Anastásie i-a spus: “Acest lucru nu poate fi făcut acum, pentru că tatăl tău îi va ucide pe toți creștinii. Să crezi în taină în Hristos și să te rogi să reușești ceea ce dorești și, cu siguranță, va fi ascultat în dorirea ta”. Apoi i-a arătat cum să facă semnul sfintei cruci și cum să se roage.

Pașa, văzând că nici cu lingușirea, nici cu sila nu a reușit nimic, a poruncit ca sfântului să i se taie capul în afara orașului, iar trupul să fie lăsat neîngropat. Noaptea, creștinii au văzut lumină coborând din cer la sfintele moaște, dar n-au îndrăznit să se apropie. Sfântul i-a apărut noaptea în vis Pașei și, amenințându-l, i-a cerut să dea sfintele moaște unei mănăstiri din apropiere pentru a fi îngropate. Îngrozit, a doua zi Pașa a chemat monahii să vină să le ia. Călugării, cu lumânări și tămâie, au ridicat cinstitele moaște și le-au îngropat cu bună-cuviință și evlavie.

După mucenicia Sfântului Anastásie, Mousás a fost trist, fiindu-i silă de toate lucrurile pământești. S-a rugat zi și noapte ca Dumnezeu să-i îndeplinească dorința, pentru rugăciunile sfântului. Într-o zi, mergând la o nuntă, a trecut pe la mormântul Sfântului de la mănăstire, unde s-a rugat cu lacrimi. Sfântul Mucenic i s-a arătat în haine strălucitoare, însoțit de doi îngeri, spunându-i: “Nu fi întristat, frate, căci vei primi ceea ce îți dorești”. Mousás a plecat bucuros de la mănăstire și s-a dus la nuntă, după porunca tatălui său. Noaptea, un înger prealuminat al Domnului l-a trezit, l-a luat din casa unde era găzduit fără să îl simtă nimeni, în timp ce ușile se deschideau singure și, după un drum lung, l-a adus înaintea unui monah sihastru, încredințându-l aceluia și spunându-i: „Urmează-l și el te va conduce la ceea ce dorești”. Apoi îngerul a plecat.

Mousás l-a urmat pe ascet până ce au ajuns în Peloponez, mergând tot pe jos. Găsind o biserică într-un loc pustiu, s-au închinat. Mousás, istovit de eforturi și de lipsuri, a început să se întristeze și să fie luptat de ispita amintirii părinților și a vieții plăcute. Sihastrul, văzându-l în situația dificilă în care se afla, i-a spus să se întoarcă în biserică să se roage. Închinându-se la icoana Maicii Domnului a auzit un glas care-i zicea: “Nu fi trist, copilul meu, pentru bunurile trecătoare pe care le-ai lăsat, pentru că Fiul meu și Dumnezeu multe a pătimit pentru mântuirea lumii. Bucură-te mai degrabă, pentru că te vei învrednici de mai multe bunătăți în Împărăția Lui Dumnezeu. Ieșind din Biserică, inundat de o nesfârșită bucurie și uitând orice suferință, l-a întrebat pe ascet dacă sfinții din icoane vorbesc adesea, iar acela i-a răspuns: “Nu întotdeauna, doar atunci când e nevoie”. Din portul Pátras, cu scrisori de recomandare de la bătrânul monah și cu o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Mousás a mers la Veneția. Acolo s-a botezat și a luat numele de Dimítrie.

După puțin timp, s-a dus în Corfu să se închine la moaștele Sfântului Spiridon, unde a și devenit călugăr, luând numele de Daniil. Din Corfu a plecat la Constantinopol, având dorința puternică de a lua moarte mucenicească. Acolo a avut o vedenie minunată unde i s-a arătat eliberarea creștinilor de sub turci, vedenie pe care a și notat-o în scris. Creștinii, însă, l-au împiedicat de la mucenicie, de teamă să nu stârnească o persecuție împotriva lor. În cele din urmă, monahul Daniil, fostul Mousás, a revenit în Corfu, unde a murit după ce a construit biserica Maicii Domnului din Mirtiá.