Lovitura mortală de la Cernóbîl
18 November 2013
Cu iradierea de la Cernóbîl ce a fost, de fapt?
Arhimandritul Epifanie: Accidentul de la Cernóbîl este o lovitură mortală pe care Dumnezeu a dat-o omenirii. O lovitură foarte puternică, pentru ca omul să înţeleagă că a fi deopotrivă cu Dumnezeu presupune un preţ prea mare. Omul de astăzi repetă într’un fel cuvintele spuse de Prorocul Isaía atunci când vorbeşte de Împăratul Babilonului; ele se referă la căderea lui Lucifer, ce s’a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Acolo se spune: „Şi tu ai zis întru cugetul tău: În cer mă voiŭ sui, deasupra stelelor cerului pune-voiŭ scaunul meu, şedea-voiŭ în munte înalt, preste munţii cei înalţi, cei către miazănoapte; sui-mă-voiŭ deasupra nourilor, fi-voiŭ asemenea celui preaînalt.” (Isa. 14:13-14) Acelaşi lucru îl spun şi oamenii astăzi: „Mă voi înălţa sus. Voi zidi „tronul” meu deasupra tronului lui Dumnezeu. Dumnezeu sânt eu, omul!” Aceasta este omenirea din vremea noastră, care acum este în primejdie să moară din pricina realizărilor sale, a celor ieşite din mâna sa.
Gândiţi-vă că numai la Cernóbîl sânt încă alte trei reactoare nucleare. Doar unul a crăpat şi a dus la ce s’a întâmplat. Dacă sânt adevărate informaţiile publicate în ziare, radiaţiile care s’au scurs din reactorul avariat sânt echivalente cu 2000 de bombe de la Hiroşima. Gândiţi-vă ce s’ar întâmpla dacă ar suferi vreo defecţiune, cu scurgeri de radiaţii, şi celelalte trei reactoare nucleare de la Cernóbîl! Pe tot pământul există însă câteva sute de reactoare nucleare. Să ne închipuim că într’o bună dimineaţă ar surveni o defecţiune serioasă la toate. Pământul ar ajunge grabnic un cimitir fără margini. Nici măcar plantele n’ar mai rămâne. Frumoasa noastră planetă s’ar transforma într’un peisaj selenar.
Va îngădui Dumnezeu aşa ceva? El ştie. Poate deoarece Dumnezeu a făgăduit că nu va mai supune pământul la un cataclism, L-a lăsat pe om să-o facă de unul singur, sub acest chip al radiaţiilor. Noi, aşadar, să fim gata – pentru că fie prin iradiere, fie printr’un accident rutier sau un atac de cord, fie prin altceva, Dumnezeu poate să ne cheme în orice clipă. Să fim totdeauna gata. Felul în care vom pleca de aici nu are o însemnătate deosebită.
Să ne lăsăm pe noi înşine în mâinile lui Dumnezeu şi să spunem: „Dumnezeul meu, tot ce va îngădui bunătatea şi mila Ta, fie binecuvântat!” Dacă va îngădui Dumnezeu să murim din pricina vreunei boli, binecuvântat să fie! Dacă o să vrea să ajungem la adânci bătrâneţi şi să plecăm încărcaţi de zile, binecuvântat să fie!
Dacă va îngădui să murim iradiaţi, slăvit fie numele Său! Zilele acestea, totuşi, dacă îmi îngăduiţi expresia, mulţi sânt „cu coada între picioare.” Oameni de ştiinţă mari şi importanţi recunosc, lăsând capul jos, că nu pot face nimic.
Vino aici, omule, care ţi-ai închipuit că eşti deopotrivă cu Dumnezeu, vino dacă poţi să aduni radiaţiile şi să le „legi” cumva!
Cineva mi-a spus: „Eu, părinte, nu mă tem! Voi fierbe laptele!” Iam spus: „Radiaţia nu este microb, ca să moară prin fierbere. Din păcate, rezistă la fierbere.” Vedeţi cum le-au căzut la toţi aripile?
