Mesajul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I pentru Conferința Internațională Antropologia creștină înaintea provocării aduse de modernitate (Minsk, 17-19 Noiembrie, 2013)
19 November 2013Distinși organizatori, conferențiari și participanți,
Este o mare bucurie să fim gazda Conferinței Internaționale Antropologia creștină înaintea provocării aduse de modernitate, aceasta fiind a opta reuniune de acest fel organizată în comun de către Institutul de Dialog Religios și Comunicare Interconfesională al Sinodului Bisericii Ortodoxe Bielo-Ruse, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine și Centrul Educațional Sfinții Metodie și Chiril. […]
Antropologia este fără îndoială cel mai arzător subiect al timpurilor noastre. În dezbaterile pe tema antropologiei creștine, se va pune în discuție fundamentul său teologic, ca și implicațiile sale mai largi cu privire la probleme actuale precum Drepturile Omului și Bioetica; toate acestea având menirea să păstreze echilibrul dreptei rânduieli (ὀρθοπραξία) ce decurge din dreapta înțelegere (ορθοδοξία).
Din acest punct de vedere, antropologia creștină privește omul ca pe un proces în mișcare, ca pe o evoluție în plină desfășurare, de la momentul originar al însemnării chipului lui Dumnezeu în om până la forma actuală a cultivării potențialului nostru infinit întru asemănarea cu Dumnezeu. Principiul teologic propus de Sfântul Atanasie cel Mare potrivit căruia Dumnezeu S-a făcut om ca să îndumnezeiască omenirea încheie orice discuție de antropologie creștină.
Conducătorii creștini, gânditorii și credincioșii trebuie să aducă laolaltă cei doi poli ai acestui dicton: primul subliniază importanța înțelegerii că Dumnezeu a atins străfundurile firii omenești greu strâmtorate, luminând orice întuneric, umplând orice gol și alinând toată tristețea și suferința; cel de-al doilea insistă asupra importanței înțelegerii modului în care fiecare amănunt, aspect și element al vieții umane trebuie tratat, transfigurat și sfințit pentru a se face voia lui Dumnezeu atât în cer cât și pe pământ.
Ne rugăm fierbinte, așadar, și ne dorim din tot sufletul ca această conferință să fie un pământ roditor atât pentru dialogurile de bună credință cât și pentru o frăție sinceră prilejuită de acest subiect ce face referire la toate aspectele vieții umane și ale creației.