Sfântul Clement Făcătorul de Minuni, Arhiepiscopul Ohridei, cel Întocmai cu Apostolii

Sfântul Clement al Ohridei (icoană din sec. XIII-XIV)

Urmaş vrednic al celor doi sfinţi întocmai cu Apostolii, Chiril şi Metodiu, „luminătorii slavilor”, a fost Sfântul Clement, făcătorul de minuni, arhiepiscopul Ohridei, păstor prealuminat şi învăţător al dreptei credinţe pe întreg cuprinsul provinciei Moesia[1], a cărui pomenire o săvârşesc toate popoarele din Balcani, în ziua de 25 noiembrie.

Urmând cu sfinţenie calea învăţătorilor săi, s-a asemănat acestora, având ca model viaţa lor cea aleasă, dar şi a celorlalţi vrednici urmaşi ai lor, de aceea, cu mulţime de daruri a fost slăvit de Dumnezeu şi asemenea îngerilor s-a arătat, iar numele său se află scris în cartea Lui Dumnezeu, în ceruri, aşa după cum menţionează biograful său.

Înveşmântat în odăjdiile arhiereşti s-a înfăţişat – asemenea Apostolului Pavel – în faţa conducătorilor păgâni ai popoarelor pe care le păstorea, primejduindu-se pe sine pentru a apăra credinţa în Hristos Cel Înviat, dând dovadă de multă bărbăţie duhovnicească.

Vestind Evanghelia şi botezând mulţime de popor, a arătat drumul credinţei, şi, punându-şi viaţa în primejdie, a dezrobit popoarele Moesiei din înşelăciunea şi din cursa diavolului, întorcându-i pe cei rătăciţi la calea cea dreaptă a adevărului.

Nu s-a înspăimântat nici de ameninţările conducătorilor celor răi, şi nici mulţimea preoţilor celor păgâni nu i-a micşorat curajul şi îndrăzneala, propovăduind dogmele cele adevărate ale credinţei.

Pentru aceasta, turn neclintit al credinţei s-a arătat, şi sprijin neclintit celor credincioşi. Prin nevoinţele sale ,pe Veliar l-a învins, iar din Dumnezeieştile Scripturi, de-a lungul întregii sale vieţi, ca o albină a adunat dulceaţa nectarului virtuţilor, ajungând la înălţimea cea de sus a sfinţeniei.

De aceea, doar chemându-i numele în ajutor, sufletele cele tulburate de povara greutăţilor vieţii îşi găsesc alinare, şi, prin rugăciunilor lui, tulburarea încetează.

Cinstita raclă a moaştelor sale binemirositoare se aseamănă scăldătoarei Siloamului, doar că aceea, doar o singură dată pe an vindeca, atunci când se tulbura apa, pe când aceasta, neîncetat vindecă şi curăţeşte toată neputinţa, toate bolile celor ce se roagă cu credinţă cinstitelor sale moaşte.

Racla sfintelor sale moaşte, izvor îmbelşugat de tămăduiri, celor care aleargă cu credinţă, le dă izbăvire din capcana întristării şi din lucrarea taberelor diavoleşti, uşurându-i de durerile trupeşti, şi, prin rugăciunile lui bine primite în ceruri, sfântul le dă ajutor nebiruit ca să fie izbăviţi din feluritele împrejurări ale vieţii.

Cinstită biserica sa a devenit loc de vindecare în dar şi fără plată şi scăpare celor ce se pocăiesc, liman ferit de furtuni şi turn nesurpat, aşa cum se arată în slujba sa.

Statuia Sfântului Clement în Ohrid, Republica Macedonia

Sfântul Clement, ajungând la vârsta bătrâneţii, şi slujind deja ca episcop al Ohridei, dăruindu-şi toată puterea sa în osteneli şi dureri şi lupte duhovniceşti, l-a avut întotdeauna alături de el pe Sfântul Naum, cel care niciodată nu-i ieşea din cuvânt, ci l-a ajutat şi i-a slujit până i-a sosit cinstitul sfârşit, aşa cum, odinioară, Aaron i-a slujit lui Moise.

,,Sfântul Clement, mlădiţă a Viei celei Adevărate, A picurat din belşug nectarul cunoştinţei de Dumnezeu,  A adevăratei credinţe în Hristos Cel Înviat, Credincioşilor din toată lumea”.

Şi, continuă biograful său: ,,Dumnezeiescul Clement a urcat la ceruri în ziua a douăzeci şi cincea a lunii noiembrie”, adică cinstit sufletul său s-a întors înapoi la Dumnezeu, Cel care l-a zămislit.

Biograf al vieţii şi al petrecerii sale în lume a fost preacinstitul şi pururea pomenitul Arhiepiscop Teofilact al Bulgariei, cel care a îndeplinit şi funcţia de ritor (predicator) al Bisericii din Constantinopol.

Sfântul Clement a fost unul dintre cei şapte sfinţi apostoli ai slavilor, care împreună s-au ostenit şi, vrând să înmoaie inimile de piatră ale locuitorilor din ţara Moesiei, s-au supus pe ei înşişi cu post aspru, cu multă rugăciune şi cu zdrobire de inimă, dorind să traducă Dumnezeieştile Scripturi în limba fiecărui popor din ţinutul acela. De aceea, Dumnezeu le-a dăruit cele cerute, de vreme ce întotdeauna El este alături de toţi cei care fierbinte Îl cheamă ,,în Duhul adevărului”, cu atât mai mult pentru aceşti sfinţi care au răspândit cuvântul Evangheliei într-un ţinut lipsit de viaţă duhovnicească şi foarte neprimitor.

Între cei şapte apostoli aleşi ai Bisericii, care au propovăduit neamurilor acelora cu cuvinte dumnezeieşti din izvorul duhovnicesc al învăţăturii lor, au fost şi cei doi fraţi după trup, Gorásdos şi Anghelários, cei care, din bogăţia cunoştinţei lor, au propovăduit dreapta credinţă în ţinutul bulgarilor.

Această cinstită adunare a celor şapte sfinţiţi învăţători au mers la Roma şi s-au înfăţişat papei Adrian (ne aflăm în secolul al XIX-lea, înainte de Schisma dintre Apus şi Răsărit, care s-a produs în 1054). Episcopul Romei i-a primit bucuros, fiindcă li se dusese vestea pentru lucrarea lor cea aleasă pe care o săvârşeau, şi demult dorea cu ardoare să vadă şi el lucrul minunat pe care l-au săvârşit. De aceea, a cercetat împreună cu ei Sfintele Scripturi traduse în limbile popoarelor , le-a apropiat de Sfânta Masă a Jertfei, pentru ca această lucrare să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu, spunându-le că, cu astfel de ,,jertfe” îi câştigăm bunăvoinţa Lui Dumnezeu. Şi, pe câţi credincioşi cucernici, cu ştiinţă de carte, şi împodobiţi cu virtuţi, dintre fiii neamurilor acelora au găsit, i-au înfăţişat episcopului Romei iar el i-a hirotonit preoţi, diaconi şi ipodiaconi, pentru ca, întorcându-se la neamurile lor, să le înveţe cuvântul Evangheliei. Pe Methódios, luminătorul slavilor, l-a uns episcop al Moraviei[2], în Pannonia[3], cinstindu-l cu demnitatea arhierească, iar el, mai apoi, s-a arătat vrednic urmaş al celor şapte mari învăţători, Biserica fiind cinstită prin sfânta sa lucrare, aşa cum menţionează biograful său.

Gorásdos, cunoscând şi limba greacă, a îmbogăţit limba neamurilor cu cuvintele Sfinţilor Părinţi, şi s-a arătat vrednic vestitor al Evangheliei, devenind cunoscut prin predicile sale ţinute la amvon. Împreună cu fratele său, Anghelários, cu ajutorul Sfântului Clement, dar şi a celorlalţi vrednici apostoli, eresurile lui Eunomie şi Vornih le-au surpat, şi sfintele dogme ale credinţei creştine le-au întemeiat. Pentru aceasta, au fost întemniţaţi, au suferit ocări, bătăi şi au fost trimişi în surghiun, dar, cu harul Preasfântului Duh, au biruit şi, astfel, viaţa şi-au sfinţit.

Sursa: Calendarul anului 2010, Editura Fundaţiei Misionare ,,Prietenii Sfintei Mitropolii Berat – Albania”.