O minune a Sfântului Apostol Andrei în Cipru

Sfântul Andrei într-o reprezentare iconografică contemporană (Ioan Popa, Mănăstirea Afteia, jud. Alba), dar care înfăţişează aceeaşi figură ascetică

Zilele acestea, când noi sărbătorim cu mare fast, cu bucurie şi lumini, cu litanii şi sunete de clopot pe Sfântul şi Patronul nostru spiritual, pe Apostolul Andrei, pe cel dintâi chemat de Hristos ca să-L urmeze, la depărtare de mii de kilometri, alţi creştini, întristaţi şi îndureraţi nu vor putea, nici anul acesta, să intre în biserică şi să aprindă o lumânare.

Motivul pentru care se întâmplă acest lucru nu este momentul să-l discutăm aici, fiindcă istoria Ciprului se scrie încă şi câţi dintre noi vor trăi până atunci, vom afla, poate, în veacul care vine, cum de a fost posibil acest lucru, cum de au împărţit în două ţara noastră iubită, Cipru.

Mănăstirea istorică a Sfântului Andrei din Karpasía, aşa cum arată astăzi, în plin proces de degradare, după invadarea Ciprului de către armata turcă

Despre înfiinţarea celebrei Mănăstiri a Apostolului Andrei, care se găseşte în regiunea Karpasía (aflată acum sub ocupaţie turcă), pe muntele cu acelaşi nume, nu se cunosc foarte multe lucruri. Tradiţia spune că Sfântul Apostol Andrei a trecut prin locurile acelea în secolul I d.H., atunci când corabia cu care călătorea a rămas blocată într-un mic golf timp de trei zile din cauza lipsei vântului.

Acolo, Apostolul a făcut să ţâşnească apă limpede şi curată din stâncă, apă care „de atunci curge în bazinul de colectare de la Biserica Veche, iar de acolo curge mai departe, până aproape de mare, unde există o cişmea de unde creştinii o iau şi o folosesc ca agheasmă” (I. Tsiknopoúllou, „Apostolul Andrei”, 1967, p. 21). Conform tradiţiei, această apă l-a vindecat şi pe fiul orb al căpitanului corabiei, iar acesta din urmă a ridicat o biserică în cinstea celui dintâi chemat Apostol al Lui Hristos, în acelaşi loc în care s-a întâmplat minunea.

O mare minune a Sfântului Andrei

Pantelís Hatzigeórgis, care mai înainte a fost călugăr musulman (derviş), împreună cu mama lui, după întoarcerea sa la dreapta credinţă, prin intervenţia minunată a Sfântului Andrei

Însă, ceea ce a făcut ca mănăstirea să fie cunoscută în tot Ciprul este următoarea întâmplare:

Pe timpul când stareţ al Mănăstirii era Hristóforos Kykkótis, a avut loc o întâmplare minunată care a impresionat pe toată lumea şi de care au aflat toţi locuitorii Ciprului, acest lucru crescând şi mai mult prestigiul Mănăstirii, dar şi dragostea şi respectul pentru Sfântul Apostol Andrei.

Mai exact, în jurul anului 1896, în oraşul Alaiá din Asia Mică, turcii au răpit copilul unei grecoaice, Maria. Era singurul copil al sărmanei femei. Încercările disperate ale femeii de a-şi găsi copilul au rămas fără nici un rezultat. Micul Pantelís Hatzigeórgi – acesta era numele copilului – a fost dus de către răpitori şi încredinţat unei şcoli militare, astfel încât, după absolvire, să devină un bun soldat devotat Sultanului şi slujitor al lui Mahomed. Maria, mama lui, şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu şi în fiecare zi se ruga Lui să o miluiască şi să-şi găsească fiul. Câţiva ani mai târziu, Maria a văzut în vis pe un anume Andrei, care a anunţat-o că în curând avea să-şi reîntâlnească fiul ce-i fusese răpit. Femeia, încredinţată că cel care i-a apărut în vis nu poate fi altcineva decât Apostolul Andrei, cel dintâi chemat, a plecat imediat cu o corabie austriacă, ce făcea regulat curse Smirni-Lárnaka, ca să se închine la mănăstirea Sfântului, care se găseşte în Cipru.

Cu aceeaşi corabie călătoreau foarte mulţi ciprioţi – bărbaţi şi femei – care lucrau în Asia Mică, la Mersína şi Ádana, pentru o firmă germană care contractase lucrări de construire a căii ferate.

Pe corabie se afla şi un grup de dervişi (călugări musulmani) care călătoreau în Cipru pentru a rezolva oarece probleme de natură financiară ale ordinului monahal din care făceau parte. Maria a început să povestească celorlalte femei, care se aflau pe corabie, despre groaznica întâmplare a răpirii fiului ei şi îşi exprima credinţa că, cu ajutorul Sfântului Apostol Andrei, îşi va regăsi copilul pierdut.

Povestea ei era urmărită cu foarte mare atenţie de unul dintre dervişi, care se uita îndelung la femeia care povestea, de parcă o cunoştea de undeva. La un moment dat s-a apropiat de ea şi a început să-i vorbească, încredinţându-se că aceea era mama lui. În ciuda perioadei de timp care trecuse de când fusese răpit şi a educaţiei pe care o primise în şcolile religioase pe unde trecuse, îi rămăseseră încă vii în minte chipul şi glasul mamei lui.

Imediat, Pantelís a aruncat hainele pe care le purtase până atunci, a îmbrăcat haine greceşti şi a mărturisit că este creştin. Bucuria celor doi, mamă şi fiu, care s-au regăsit după atâţia ani, era nemărginită. Împreună cu ei se bucurau şi ceilalţi călători, care fuseseră martorii acestei minunate întoarceri a lui Pantelís în braţele mamei lui, dar şi la Biserica Lui Hristos. Imediat ce corabia a ajuns la Lárnaka, cei doi au mers direct la biserica Sfântului Lazăr şi s-au rugat fierbinte, mulţumindu-i Sfântului Andrei pentru minunea pe care o săvârşise. Mai apoi, Pantelís a mărturisit, pentru a doua oară, în faţa părintelui Ioánnis Makoúlis, credinţa sa în Dumnezeu Cel Întreit. Părintele Ioánnis l-a uns mai apoi pe cel de curând reîntors la dreapta credinţă cu Sfântul Mir, ca pecete a credinţei în Sfânta Treime. În continuare, după ce au vizitat mănăstirea Sfântului Andrei şi s-au închinat la cinstita sa icoană, mulţumindu-i pentru minunea pe care o săvârşise, au mers la Mănăstirea Kíkkos, unde au rămas pentru câteva zile. (Ziarul Politis, 14.02.1999).

Când au început să fie folosite din ce în ce mai mult maşinile în Cipru, închinătorii mergeau la mănăstire cu autobuzele, dar, chiar şi aşa, călătoria era foarte lungă şi dura chiar şi 2-3 zile. Până în 1974 [anul ocupației turcești] mergeau acolo foarte mulţi credincioşi, chiar şi pentru a-şi boteza copiii acolo.

Între numeroşii închinători care mergeau să viziteze mănăstirea, se numărau şi foarte mulţi ciprioţi turci, veniți din toate părţile Ciprului, care aveau un mare respect faţă de Sfântul şi mergeau să se închine. După invazia armatei turce din 1974, credincioşilor greci din Karpasía li s-a permis pentru prima dată să urce la mănăstire cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, abia de 30 noiembrie 1978.

Stareţul Mănăstirii Kíkkos, împreună cu economul mănăstirii, părintele Kleópas Kourouzídis, au vizitat mănăstirea pentru prima dată de la invazia turcă, la 30 noiembrie 1994, şi exact un an mai târziu, au mers din nou împreună cu un grup de 40 de pelerini originari din Karpasía (din teritoriile aflate sub control cipriot) pentru a se închina de ziua Sfântului. În sfârşit, primul pelerinaj la care au participat în jur de 600 de ciprioţi greci, a avut loc la 15 august 1997, după îndelungi insistenţe ale conducerii Mănăstirii Sfântului Andrei către Naţiunile Unite şi către guvernele S.U.A. şi al Marii Britanii.

După ridicarea relativă a interdicţiei de liberă circulaţie dinspre şi înspre teritoriile aflate sub controlul Turciei în aprilie 2003, mii de credincioşi s-au strâns la mănăstire (ocupată de forţele de armată turceşti) ca să-şi exprime credinţa şi dragostea lor pentru Sfântul Andrei. Mai exact, din numărătoarea care s-a făcut la 1 mai 2003, din cei 25 000 de cetăţeni ciprioţi (greci) care au călătorit către zonele aflat sub controlul Turciei, 24 000 aveau drept destinaţie Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei.

De asemenea, la trei zile după ridicarea parţială a interdicţiei de circulaţie, la 26 aprilie 2003, în Sâmbăta Patimilor, seara, s-a slujit la Mănăstire Liturghia Învierii, care a fost transmisă parţial şi de câteva canale de televiziune internaţionale.

Pelerinaj la Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei

Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei îşi serbează hramul pe 30 noiembrie, aşa cum ştim cu toţii, dar, fiindcă la această dată vremea este, de obicei, nefavorabilă, iar închinătorii întâmpină dificultăţi de a ajunge la mănăstire (în vremurile de demult această călătorie dura câteva zile), a fost stabilită ziua de 15 august – ziua sfinţirii sfântului locaş, în anul 1867 – ca zi de hram.

Primirea Cinstitului Cap al Sfântului Apostol Andrei în Cipru – 7 octombrie 1967

Cinstitul Cap al Sfântului Andrei a fost adus din Pátra în Cipru cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea mănăstirii cu acelaşi nume, şi a fost pus pentru închinare timp de o săptămână.

Cinstitele Moaşte, însoţite atunci de Mitropolitul Konstantínos de Pátra, Geórghios de Níkea şi Ierótheos de ĺdra, au fost întâmpinate într-o atmosferă de sărbătoare, în portul Ammohóstou, de Preşedintele de atunci al Republicii Cipru, Arhiepiscopul Makários, cu participarea Corului Psaltic al Asociaţiei Psalţilor din Grecia şi a Filarmonicii Prefecturii din Ammohóstou.

În cuvântul său de întâmpinare a cinstitelor moaşte, printre altele, Arhiepiscopul Makários a spus următoarele:

„În locul acesta, aproape de vechiul oraş Salamina, unde s-a născut şi a fost martirizat Apostolul Varnava, se scrie, în acest moment, o nouă pagină de istorie. Întemeietorul Bisericii Ciprului îl primeşte pe cel care a întemeiat Biserica din Bizanţ. Apostolul care a mărturisit în Salamina fiind ucis cu pietre, îl întâmpină acum pe cel care pe cruce în Pátra a fost răstignit. Apostolul Varnava, unul dintre cei şaptezeci, îl primeşte acum pe cel întâi chemat la apostolie, pe Sfântul Andrei…”

Coloana de maşini care a însoţit Cinstitele Moaşte până la Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei a avut un parcurs dinainte stabilit, astfel încât să treacă prin multe oraşe şi sate din Karpasía.

După sosirea Sfintelor Moaşte la mănăstire, la 8 octombrie 1967, în faţa a mii de credincioşi care s-au strâns acolo din toate părţile Ciprului, a fost săvârşită dumnezeiasca liturghie arhierească, având în frunte pe Arhiepiscopul Makários, înconjurat de ceilalţi mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, şi de mitropoliţii greci din Pátras, Níkea şi Hýdra.