Proprietatea şi lăcomia
5 December 2013
Gheronda, cum se împacă proprietatea personală cu calitatea de Creştin, întrucât în Faptele Apostolilor citim că Creştinii le aveau pe toate în comun? Noi, astăzi, mai mult sau mai puţin, unul mai mult, iar altul mai puţin, putem spune că deţinem averi personale.
Arhimandritul Epifanie: Ai o casă? Ţi-a lăsat-o tatăl tău? S’o ai ca şi cum ar fi a lui Dumnezeu. Nu este a ta. A îngăduit Dumnezeu, ca să te adăposteşti tu şi copiii tăi.
Nu este păcat să aibă cineva o casă pentru a-şi adăposti familia sau o haină cu care să se îmbrace, sau altceva ce îi este de neapărată trebuinţă pentru viaţă. Pentru voi, care aveţi familii, nu este rău să aveţi o căsuţă. Dacă aşa ceva nu este posibil, nu piere lumea din asta, se poate trăi şi în chirie. Iar dacă casa dobândită nu este din cele modeste, nu-i un păcat.
Se cere să fim atenţi, însă, la cuvântul Domnului ce zice: „Vedeţi şi vă feriţi de lăcomie.” (Lc. 12:15) Să nu ne biruie lăcomia. Să nu ne dorim multe, mai multe decât avem. Căci se întâmplă de multe ori să avem multe şi să fim nefericiţi, pentru că vrem şi mai mult. Dacă avem zece, vrem doisprezece, ne simţim săraci, sântem nefericiţi. Nu ne mulţumesc cele zece pe care le avem, ci ajung să ne intereseze mai mult cele două care ne lipsesc. Dacă avem însă zece şi ne dorim doar zece, chiar dacă ele sânt prea puţine, sântem fericiţi şi bogaţi.
