Sfânta Împărăteasă Theofana

Cândva, demult, trăia în Constantinopol o familie de viţă nobilă. Cei doi soţi,  Constantin şi Ana, vieţuiau în bună înţelegere, modestie şi credinţă, însă aveau o mare mâhnire, aceea de a nu avea copii. Fiind însă oameni credincioşi şi înţelepţi, ştiau că numai la Dumnezeu toate sunt cu putinţă şi se rugau Maicii Domnului astfel:

„Maica Domnului, cu milostivirea ta, roagă-L pe Ziditorul a toate să dezlege nerodirea noastră şi să ne dăruiască un copilaş…”

Iar Dumnezeu, ascultând rugăciunea Maicii Preacurate, le împlini voia şi le-o dărui pe Teofana, o  fetiţă plăpândă şi veselă. Teofana creştea şi se făcea tot mai frumoasă. Şi chiar dacă era doar o copilă, obişnuia să-i ajute pe cei necăjiţi şi să aibă o vorbă bună pentru toţi.

Când părinţii ei au început să se gândească la căsătoria fiicei lor, Teofana era o tânără pe cât de frumoasă, pe atât de învăţată şi cuminte.

Împăratul vremii aceleia Vasile Macedon, căuta şi el o fată bine crescută pentru a-i fi soţie fiului său, Leon. Cunoscând-o pe Teofana, împăratul a socotit că a găsit soţia potrivită pentru Leon. Astfel, Leon şi Teofana s-au căsătorit  şi, chiar dacă nu s-au cunoscut înainte, au prins drag unul de altul de cum s-au văzut.

Într-o zi, după câtăva vreme de la căsătoria împăratului Leon cu Teofana, pe neaşteptate, împăratul Vasile Macedon, a poruncit ca cei doi, fiul şi nora, să fie aruncaţi în temniţă.

– De ce??!!! De ce ne arunci în temniţă, tată, fără să ne spui cu ce am greşit?! striga Leon cu amărăciune şi uimit peste măsură de ceea ce li se întâmplă. De ce??!! Ce am făcut??…

– Nu te mai chinui, dragul meu, nimeni nu ne răspunde la întrebări şi nimeni nu ne ajută. Nimeni în afară de Dumnezeu. Ai încredere… Cu rugăciune, vom trece prin toate şi ne va fi bine – îl mai alina împărăteasa Teofana.

Niciodată Teofana nu-şi mai văzuse soţul atât de chinuit. Îi era şi ei greu şi nu înţelegea nici ea ce se întâmplă, dar era îngrijorată pentru Leon, care nu-şi găsea locul. Se învârtea în temniţă ca un leu în cuşcă şi încercă să cuprindă cu mintea motivul pentru care au fost lăsaţi acolo. Şi oricât se chinuia să priceapă, împăratul nu înţelegea de ce se află acolo şi asta îl înnebunea. Dar ori de câte ori soţia sa îl chema să se roage împreună, se lăsa înduplecat, ştiind că numai aşa putea să se liniştească.

Ce se întâmplase?

Împăratul Vasile Macedon avea un prieten apropiat, Santavarin, pe care-l cinstea şi îl asculta. Iar împăratul cel tînăr, Leon, fiind înţelept şi temător de Dumnezeu, nu îl luă în seamă pe acest om, ştiind că este vrăjitor. Santavarin având ciudă pe Leon, a pus la cale un plan mârşav să scape de el. Prin viclenie, Santavarin a reuşit să-l convingă pe împăratul Vasile Macedon că Leon, fiul său, îi este duşman. Şi aşa, împăratul şi-a întemniţat propriul fiu şi pe soţia acestuia.

Acolo, în locul întunecat unde au fost duşi, uneori Leon se lăsa purtat de mânie şi vorbea urât despre tatăl său. Îl judeca şi, pe măsură ce-i găsea defecte, se înfuria mai tare şi greu îşi găsea apoi liniştea. Soţia lui, se ruga cu inima plină de speranţă şi credinţă că Dumnezeu nu-i va lăsa:

„Doamne, întăreşte-ne, dă-ne putere să le ducem pe toate şi nu ne lăsa să-i judecăm pe cei ce ne-au făcut această nedreptate…”

Cât a stat închisă, Teofana nu a rostit nici un cuvânt urât despre socrul ei, ci dimpotrivă. Când vorbea cu Leon, îi lua apărarea împăratului Vasile Macedon şi găsea tot felul de scuze pentru comportamentul lui. Nu bârfea şi nu judeca pe nimeni niciodată, ci găsea puterea să gândească şi să rostească cuvinte frumoase de fiecare dată.

Până la urmă, la rugăminţile soţiei sale, împăratul Vasile Macedon i-a scos din închisoare pe fiul şi nora lui. Însă împăratul Leon şi cu împărăteasa lui, Teofana, au trăit în închisoarea întunecoasă mai mult de trei ani, fiind nevinovaţi.

Iar Teofana, după timpul petrecut în închisoare, se ruga ziua şi noaptea pentru mântuirea sufletească. Uneori putea fi văzută îmbrăcată simplu, fără podoabe şi rochii scumpe, împărţind cu bucurie daruri bogate săracilor. Alteori se auzea cântând lui Dumnezeu din camera ei, unde, pe pămînt, avea întinsă o rogojină pentru a dormi, lăsând neatins patul aşternut cu vison şi împodobit cu străluciri de aur. Teofana era fericită trăind astfel.

De împărăteasa Teofana ne aducem aminte cu drag în fiecare an în 16 decembrie, atunci când o şi sărbătorim ca sfântă.

Rugăciune către Sfânta Teofana

Îmi doresc, Sfântă Teofana, să nu mai vorbesc mult, urât sau obraznic. Te rog, ajută-mă să vorbesc frumos, să nu bârfesc pe nimeni, ci să am gânduri şi vorbe bune pentru toți. Ajută-mă să mă bucur de bucuria celor din jurul meu, aşa cum ai făcut tu.

Sursa: Florina Jinga, Angela Hanc, Andrei Rosetti, 12 prințese și împărătese adevărate, Editura Nepsis 2009.