Scurtă omilie a Părintelui Placide Deseille despre Sărbătoarea Nașterii Domnului

Întâi ianuarie este începutul anului calendaristic. Dar întâi septembrie marchează începutul anului creștin. Am spus bine: anul creștin, pentru că acest întâi septembrie nu este doar începutul anului liturgic. Sau, mai degrabă, este, deoarece odată cu el începe anul liturgic, care este începutul anului creștin. Într-adevăr, liturghia și întreg ciclul liturgic nu sunt doar un aspect al vieții noastre creștine, ci tot acest ciclu liturgic trebuie să structureze întreaga noastră viață duhovnicească, întreaga noastră viață de creștini. El este sursa principală a vieții noastre de creștini. Să nu spunem niciodată: “O, în acest an, nu voi merge la biserică pentru Nașterea Maicii Domnului, sau pentru Înălțarea Sfintei Cruci, sau pentru Întâmpinarea Domnului – am altceva de făcut.” Aceasta ar însemna să ratăm o treaptă în urcușul nostru pe scara în vârful căreia ne așteaptă Hristos, ar însemna să pierdem o etapă importantă în transformarea noastră în Hristos. Parcurgerea, pe care o facem în fiecare an, a întregii vieți pământești a Domnului – în curând taina Nașterii Sale, apoi Teofania Botezului Său, retragerea Lui de patruzeci de zile în pustie – Postul nostru – Patima Sa, Învierea Sa, Pogorârea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii și marea înflorirea de sfințenie care a decurs din aceasta pentru Biserică, – este pentru noi un prilej de trăire mereu mai aprofundată și cu o înțelegere mereu reînnoită, prilej de a simți și mai mult, în adâncul inimii noastre, minunata sa lucrare.

Fiecare sărbătoare a anului are propriul său har, fiecare sărbătoare ne ajută să ajungem mai aproape de chipul lui Hristos, potrivit unui anumit aspect al Tainei Sale. Când, cu ocazia apropiatei sărbători a Crăciunului, vom prăznui Nașterea Sa, aceasta înseamnă că ea va redeveni actuală pentru noi, că Domnul vrea, cu această ocazie, să se nască și în inimile noastre, că vrea, încă și mai mult, să ne preschimbe în El. Dar de această sărbătoare este legat, în mod special, un har al copilăriei duhovnicești. Acum două mii de ani, Hristos a fost copil în peștera de la Betheem. Însă această copilărie pământească nu făcea decât să oglindească un aspect pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl are din veșnicie: dacă, din vecii vecilor, El este «Cel Vechi de Zile », nu are mai puțin, în sânul acestei eternități, ceva de nedescris care evocă caracterele copilăriei. Dacă mă pot exprima astfel: El este pentru totdeauna copil, copilăria Sa pământească este ca și eternizată și, de aceea, cu toată exactitudinea teologică, icoanele noastre îl pot repezenta ca pe un copil, fie dormind somnul Său atent, fie în leagăn, fie în brațele Preasfintei Sale Maici. Aceste reprezentări nu ne întorc în trecut, ele dezvăluie o realitate mereu actuală, mereu prezentă.

În această perioadă a Crăciunului, Hristos vrea să trăiască mai ales în noi acest duh al copilăriei. De la Sfântul Macarie al Egiptului la Iosif Isihastul, mulți sunt autorii duhovnicești care ei-înșiși au făcut această experiență pe care ne-au transmis-o și ne-au recomandat-o în scrierile lor. «Şi pre-cum mama, învăţându-l pe copilul ei mic să umble, se depărtează puţin de la el şi-l cheamă la sine, iar când el, venind spre mama lui, începe să se clatine şi să cadă, din pricina picioarelor şi mădularelor plăpânde şi fragede, mama aleargă şi-l prinde în braţele ei, aşa şi harul lui Dumnezeu poartă şi învaţă pe oamenii, care se predau pe ei cu curăţie şi cu simplitate în mâinile Făcătorului lor şi pe cei ce s-au lepădat din toată inima de lume şi merg pe urmele lui Dumnezeu.» (Filocalia X, EIBMBOR, București – 1981, p. 268 – Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte Despre Nevoință, 52)

A doua zi după Crăciun, prăznuim soborul Maicii Domnului. Întregul an liturgic va fi marcat de către sărbătorile sale. Ea nu poate fi despărțită de tainele dumnezeiescului său Fiu și, numai cu ajutorul mijlocirii sale de mamă, putem să avem părtășie cu acestea. Ea este mama noastră: aceasta nu este o imaginație pioasă, ci un adevăr teologic inconfundabil înrădăcinat în întreaga tradiție. Deoarece natura umană a lui Hristos este una cu natura umană a Cuvântului și nu a unei persoane umane limitate, ea conține în sine, într-un mod tainic, dar foarte real, toată omenirea – Hristos este Noul Adam. De asemenea, dându-I naștere, Maica Sa Cea Sfântă ne cuprinde pe toți, ea devine, în mod real, în Hristos, Maica Noastră și aceasta este baza mijlocirilor și medierile sale pentru noi.

Acestea sunt darurile lui Dumnezeu pe care vi le doresc cu ocazia acestei sărbători a Crăciunului, atât de aproape acum. Fie ca El să vă umple cu pacea și bucuria Sa de-a lungul Noului An.

Arhimandritul Placide.