Sfântul Duh și opulența nu merg împreună

Neófytos, mitropolitul de Mórfou, vorbește cu multă îndrăzneală despre criza economică din Cipru și despre atitudinea Bisericii. Trebuie notat faptul că cea mai mare parte a mitropoliei sale, inclusiv catedrala mitropolitană a Sfântului Mámas, se află în partea ocupată de turci a insulei Cipru.

În cadrul interviului exclusiv acordat agenției de știri APE-MPE, Preasfinția sa menționează că poporul așteaptă să audă de la mai marii Bisericii un cuvânt duhovnicesc, din care să mijească sensul vieții și al morții. «Dacă noi, ierarhii, nu îndeplinim această dorință a poporului și nu îl îndemnăm la pocăință, vom fi aspru judecați de către politicieni», accentuează Preasfinția sa. De asemenea, subliniază că Biserica, dacă nu vede cauzele crizei economice dintr-o perspectivă duhovnicească, atunci cu siguranță că «va fi marginalizată».

În alt punct al interviului, Preasfinția sa avertizează că investițiile pe care le face Biserica trebuie să fie în favoarea poporului. «Să nu investim în opulență și lux. Avem nevoie de vindecare duhovnicească, întrucât am căzut în ispita opulenței și a luxului material. Ca să dobândim harul Sfântului Duh, e nevoie de multă trudă, jertfă și simplitate. Fiindcă Sfânt Duh cu opulență nu merge. Trebuie deci să revenim la valorile vieții ascetice». De asemenea, face o declarație extrem de sugestivă: «Trăim în epoca eurocrației, cu bula doamnei Merkel».

Neófytos, mitropolitul de Mórfou, s-a născut în anul 1962, în satul Káto Zódia, Mórfou. În 1974, împreună cu familia sa și mulți alți locuitori ai provinciei Mórfou, a fost obligat să-și părăsească vatra strămoșească și să trăiască ca refugiat într-un cartier din Nicosia. A studiat Dreptul și Teologia. În continuare vă oferim în exclusivitate interviul complet, acordat agenției de știri APE-MPE:

Reporterul: Cât de diferită a fost situația din anul 1974 față de cea de azi?

Mitropolitul: În primul rând, pe atunci Cipru era o țară agricolă, care încă își mai lingea rănile după conflictul civil dintre griviști (adepții lui Grívas) și makariști (adepții lui Makários). Din punct de vedere tehnologic, pe atunci trăiam în epoca tractorului, pe când acum trăim în epoca internetului. Este foarte adevărat faptul că, în aceste momente dificile pe care le traversează în prezent generația mea și cea dinaintea mea, simpla amintire a situației din 1974 reprezintă un adevărat izvor de mângâiere, nădejde și putere lăuntrică.

După invazia (turcă) din 1974, deși eram refugiați, necăjiți și lipiți pământului de săraci, am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să studiem, să ne facem o gospodărie și să ne reorganizăm statul. Prin urmare, situația din 1974, comparativ cu cea de astăzi, prezintă unele asemănări, dar și deosebiri. Cel mai important lucru e că trecerea de la 1974 la azi reprezintă un izvor de mângâiere și inspirație pentru a face față mai bine greutăților din prezent. Cea mai mare diferență costă în faptul că atunci aveam de-a face cu o forță majoră, care era Turcia, pe când acum avem de-a face cu mai multe forțe ascunse, pe care le-aș numi – într-un cuvânt – globalizare. Asta e marea și principala diferență.

R.: V-a dezamăgit cumva atitudinea Uniunii Europene sau v-a amărât lipsa solidarității europene față de problemele noastre?

M.: Nu, nu m-a amărât, ci mi-a confirmat bănuielile. Eu niciodată nu m-am lăsat amăgit de ideea europeană, ci, dimpotrivă, dintotdeauna am insistat că trebuie să avem orientări spirituale și culturale. Ca să fii dezamăgit, trebuie mai întâi să fi fost amăgit, iar ca să fii amărât, trebuie mai întâi să fi fost îndulcit. Pe când pe mine Europa nu m-a îndulcit niciodată. Studiind istoria poporului nostru, am realizat că acești oameni ne-au creat numai probleme. Vă dau drept exemplu fărădelegile săvârșite de cruciați în anul 1204, în Constantinopol, sau atrocitățile cuceritorilor venețieni, etc. Oamenii aceștia ne-au privit dintotdeauna din postura de cuceritori. Însă nu pot să subjuge după bunul plac popoare care au o istorie atât de bogată precum poporul grec. Globalizarea înseamnă subjugarea popoarelor mai întâi din punct de vedere economic, subjugare pe care deja o trăim, apoi din punct de vedere politic și social, ca mai apoi să fie înfăptuită și la nivel spiritual.

R.: Care trebuie să fie orientarea noastră, despre care ați pomenit mai devreme?

M.: Când vorbesc despre orientare, nu mă refer la un profil politic, în sensul împotrivirii față de politica U.E. și apropierii față de politica Rusiei spre exemplu, așa cum susțin unii, care trâmbițează că trebuie să devenim rusofili și să ne orientăm spre «poporul blond». Eu nu sunt politician, însă cred că Cipru, datorită poziției sale geografice strategice, poate adopta o politică și o economie multidimensională. Își poate crea un cerc de prieteni, fără ca acest lucru să implice neapărat și aderarea la o anumită organizație (uniune).

R.: Lumea este adânc dezamăgită de politicieni. Putem spune că este dezamăgită și de Biserică?

M.: Nu, nu este dezamăgită de Biserică. De la Biserică așteaptă multe. Așteaptă un cuvânt duhovnicesc, din care să mijească sensul vieții și al morții, pentru că și moartea are sens. Dacă nu îndeplinim această așteptare a poporului și nu îl îndemnăm la pocăință, vom fi aspru judecați de către politicieni. Politicienii deja au fost deja judecați. A sosit deci ceasul să fim judecați și noi, ierarhii. Politicienii au dat dovadă de un profesionalism sărac. Chiar și jurnaliștii au fost judecați, iar cei mai mulți dintre ei s-au expus. Lumea este în căutare de Duh Sfânt, căci în asta constă viața duhovnicească.

R.: Ca episcop și ca duhovnic intrați în contact cu foarte multă lume. Ce vă zic oamenii? Ce sfaturi vă cer în general?

M.: În general, lumea are nevoie de două lucruri. Vin unii și ne zic: «am nevoie de lapte pentru copiii mei»; «am nevoie de bani ca să plătesc curentul pe care mi l-au tăiat sau chiria»; «am nevoie de bani ca să trimit fiului meu care studiază în străinătate». Așadar, pe de o parte, oamenii se confruntă cu probleme materiale. Există însă și o anumită categorie de oameni, mai numeroasă decât prima, care nu ne văd ca Minister al Asistenței Sociale, ci ne vede ca ceea ce trebuie să fim – adică ca Biserică și, în consecință, ne cer o interpretare a evenimentelor din perspectivă bisericească, ne cer să-i ajutăm să descopere sensul existenței și viețuirii ortodoxe pe această insulă. Desigur, omul dintotdeauna a căutat sensul vieții, dar mai ales omul din zilele noastre.

R.: Știu că, încă de anul trecut, Biserica a început să ofere ajutor material Greciei, iar, mai târziu, a înființat în Cipru acele «băcănii sociale». Există totuși impresia că Biserica s-a mulțumit numai cu acest lucru și că nu a dezvoltat o teologie pastorală adecvată care să ofere soluții pentru ieșirea din criză, cu toate că și-a dat seama că lucrurile se agravează.

M.: Poimâine se întrunește Sfântul Sinod pentru a analiza situația dificilă în care ne aflăm. Dar și în cadrul altor ședințe precedente, organizate din inițiativa Arhiepiscopului, a fost dedicat suficient timp pentru a se găsi soluții de ieșire din criză. Din păcate, politicienii, din motive pre-electorale, au ascuns adevăratele dimensiuni ale crizei. De cealaltă parte, noi nu am fost în stare să conștientizăm gravitatea crizei, întrucât am fost prea preocupați în a ne amesteca în campania electorală – știți, există o «tradiție» ca Biserica cipriotă să se amestece, într-o măsură mai mare sau mai mică, în treburile politice. Deci ceea ce au pățit partidele politice, a pățit și Biserica într-o oarecare măsură: fiind prea ocupată cu amestecul în campania pre-electorală, a scăpat din vedere faptul că trebuie să ia anumite decizii pentru a evita criza iminentă.

R.: Considerați că e necesar ca Biserica să adopte o anumită tactică pastorală pentru a se confrunta cu criza de azi?

M.: Mi-am exprimat deja o punct de vedere în această privință. Atunci când spun că avem nevoie de o orientare dreaptă, acest lucru înseamnă că trebuie să ne intensificăm dezamăgirea față de Europa. Deja declarațiile chibzuite ale Arhiepiscopului – deși nu sunt exprimate în termeni atât de bisericești – inclină în această direcție.

R.: Declarațiile Arhiepiscopului sunt puțin contradictorii. Pe de o parte i-a elogiat pe parlamentari pentru că au votat prima hotărâre a Eurogroup-ului, iar, pe de altă parte, se arată satisfăcut de a doua decizie, care este mai rea. De asemenea, s-a arătat dispus să pună la dispoziția statului întreaga avere a Bisericii, lucru care a stârnit reacții pozitive, mai ales în Grecia. Cu toate acestea, însă, unii susțin că ar avea interese în privința gazelor naturale. Ce credeți despre acest lucru?

M.: Și de ce n-ar avea? Permiteți-mi să răspund cu mai multă îndrăzneală decât cea cu a fost formulată întrebarea dumneavoastră. Dacă se va ajunge la extracția gazelor naturale, credeți că e greșit ca Biserica să se implice în această chestiune, din moment ce se identifică cu nevoile poporului său? Anul trecut, cea mai mare contribuție în ajutorarea poporului grec a avut-o Biserica Ciprului, iar acest lucru nu trebuie dat uitării. Deci Biserica, ca să poată să ajute, trebuie să aibă propriile sale resurse, trebuie să investească. Biserica Ciprului este separată de statul cipriot și, de aceea, trebuie să dispună de propriile mijloace. Dacă vom putea să valorificăm până și aceste momente dificile prin care trecem și să ne folosim cumva de resursele de gaze naturale, vă spun eu, care sunt unul dintre cei mai austeri episcopi, că e foarte bine. Subliniez însă faptul că investițiile pe care le face Biserica trebuie să fie făcute spre folosul poporului. Să nu fie investiții de dragul opulenței și luxului. Căci dacă vom investi în opulență și în lux – și, într-adevăr, am căzut în această ispită – atunci cu siguranță că avem nevoie de vindecare duhovnicească.

R.: Când a spus Biserica că divinizarea banilor este un lucru greșit? Poate că a sosit ceasul ca Biserica Ciprului să-și facă o autocritică, pentru că a căzut în ispita bogăției și opulenței.

M.: Paradoxul în cazul Bisericii Ciprului constă în faptul că aceasta reprezintă o parte din totalul consumerismului și opulenței ciprioților, dar, în același timp, își împarte averea poporului său. Biserica cipriotă nu este ca Biserica țaristă a Rusiei care spunea: jos cu proletarii; noi, cei care conducem, trebuie să trăim ca niște țari și împărați. Biserica Ciprului nu a făcut niciodată acest lucru, nici măcar în perioada stăpânirii turcești sau englezești, nici măcar acum, în perioada Eurocrației în care trăim, cu bula doamnei Merkel. Interesant e faptul că am intrat în perioada Eurocrației într-un mod cât se poate de festiv.

R.: Credeți că criza actuală, dincolo de sectorul economic, reprezintă și o provocare morală și spirituală?

M.: Dintotdeauna, economia și societatea au reprezentat epifenomene care au avut la bază principii spirituale. Ceea ce vrea poporul cipriot de la Biserică și înainte de criză și acum, când criza a venit peste noi ca un potop, este un cuvânt duhovnicesc. Așadar Biserica este datoare cu interpretare spirituală. Dacă nu va face acest lucru, atunci cu siguranță că va fi marginalizată. Nu am nici o îndoială că Arhiepiscopia și mitropoliile vor răspunde pozitiv la nevoile practice ale poporului. Aceasta este partea ușoară, pe când cuvântul duhovnicesc, deși ar fi trebuit să fie cel mai ușor lucru de făcut pentru noi, a ajuns să fie cel mai greu. Mai întâi, trebuie să ne pocăim noi, ierarhii, ca să putem să adresăm un cuvânt de învățătură clericilor, iar clericii poporului. A sosit ceasul pocăinței. Trebuie să vedem unde am dat greș și cum putem să ne corectăm. Pocăința este cel mai mare câștig al creștinilor. Dacă pierdem acest câștig, atunci nu mai are rost să fim botezați. Prin urmare, lucrurile duhovnicești, care de multe ori sunt considerate de la sine înțelese, presupun trudă, durere, zdrobire și pocăință. Iar noi, ierarhii, suntem primii care trebuie să dobândim pocăință.

R.: În Basilica Sfântului Avxívios (din Sóloi, partea ocupată în prezent de turci), cel care a fost primul episcop de Mórfou, există o inscripție din 655 d.H., care zice: «Mare este bunătatea iubitorului de oameni Dumnezeu… Căci nici judecata Sa nu este nemiloasă și nici mila Sa nu este fără de judecată». Este actuală această inscripție astăzi?

M.: Desigur că este. Acest lucru înseamnă că Dumnezeu nu judecă fără milă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se va milostivi de noi după această criză, numai dacă ne vom pocăi. Însă nici mila Sa nu este fără judecată. Cu alte cuvinte, dacă noi ne vom pocăi cu adevărat, Dumnezeu îi va judeca aspru pe mai marii popoarelor. Să vă aduc aminte ce spune proorocul Isaia: «Înmulțește poporul, Doamne, înmulțește poporul și arată-Te mare, lărgește din nou hotarele țării» (Isaia 26, 15). Prin urmare, cei puternici trebuie să ia aminte, pentru că vor da seama pentru exploatarea celor mici și pentru falsa dreptate pe care au făcut-o poporului cipriot, nu înaintea celor slabi și săraci, ci înaintea preaputernicului Dumnezeu, Care îi va face să plătească prin diverse plăgi care vor urma.