Vechii calendariști zelotiști și minciuna Manuscrisului 772

Printre evrei, Învierea lui Hristos a fost și este considerată drept un mit datorat [răspândirii] unei minciuni. Atunci când soldații care aveau în custodie mormântul le-au spus arhiereilor evenimentele tulburătoare ale Învierii, aceia le-au dat mulți bani, zicându-le să spună că, „ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam” (Matei 28, 13). Și încheie Evanghelistul Matei: „și s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi” (Matei 28, 15). Așa a trecut o mare minciună în istorie, iar astfel de minciuni sunt multe în lume.

Minciună constituie, de asemenea, pricina care a dat naștere la [schisma] „vechilor calendariști” ce până astăzi slăbește lucrarea Ortodoxiei, datorită influenței acestor schismatici asupra creștinilor simpli. Și care este această minciună? Anume că două Sinoade locale din vremea Patriarhului Ieremia al doilea, din 1583 și din 1593, întrunite pentru a condamna încălcarea îndrăzneață, de către papalitate, a hotărârii Sinodului I Ecumenic cu privire la prăznuirea Sfintelor Paști, ar fi condamnat și schimbarea calendarului. Dar cum a luat naștere această minciună? Printr-o falsificare făcută de un zelotist precoce, Iacov Neoskitiotul, asupra Manuscrisului cu numărul 772 de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon [din Sfântul Munte].

Viclenii zelotiști din Sfântul Munte au scornit aceste așa zise anateme pe post de sperietoare, astfel încât să-i înspăimânte pe creștinii simpli. Iar schisma s-a întărit pe baza acestei minciuni, la fel cum orice schismă se naște din absurdități, falsuri și înșelări care-i păcălesc pe cei simpli și neînvățați.

Istoria schismei vechilor calendariști este simplă. La sfârșitul Celui Dintâi Război Mondial, în 1919, statele ortodoxe din Răsărit, din motive economice, au dorit să adapteze calendarul iulian la cel gregorian, care este cu 13 zile înainte. Și în Grecia au început tot felul de frământări între guvern și Biserica ce nu voia să renunțe la calendarul iulian. Dar guvernul revoluționar Plastíra, în ciuda obiecțiilor Bisericii, a decis prin Edict Regal utilizarea calendarului iulian corectat cu 13 zile. Astfel, prin utilizarea a două calendare au apărut probleme. Biserica [Greacă], consultându-se cu Patriarhia [Ecumenică] și cu alte Biserici Ortodoxe, a acceptat calendarul iulian „îndreptat”, iar 10 martie 1924 a devenit 23, în vreme ce Paștele a rămas neatins.

Asta este toată istoria. Mai urma să se producă o ruptură în conştiinţe. Cei care, însă, au avut minte ca să înţeleagă, prin explicaţia care a fost dată s-au liniştit, pentru că Ortodoxia nu fusese alterată nici în dogmă, nici în tradiţii. Iarăşi, cei care erau stăpâniţi de suspiciune şi ascunsă îndreptăţire de sine, au pătimit de [sindromul] „nu mă convingi chiar dacă mă convingi”, au făcut scandal, cum că Biserica ar fi căzut în erezie. Şi aşa a luat fiinţă „Vechiul calendarism”. De altfel, [în decursul istoriei Bisericii] au existat o mulţime de schisme, precum cea a vechilor calendarişti, din nimic.

După chinul [examinării] problemei, în Sfântul Munte, cei 5-6000 de monahi au ajuns la concluzia că nu este atinsă credinţa ortodoxă, dar, din diverse alte motive, se va păstra vechiul calendar, dar nu se vor rupe relaţiile eclesiastice cu Bisericile Locale care vor fi făcut saltul de 13 zile şi care vor fi considerate la fel de ortodoxe. Destui monahi din afara mănăstirilor au devenit zelotişti, iar câţiva ieromonahi au plecat prin oraşe predicând că cele 13 zile adăugate de Biserică constituie o erezie, fără să ia în calcul faptul că Biserica nu ar fi acceptat înnoirea dacă statul nu ar fi introdus inovaţia, producând confuzie cu cele două calendare.

Scriu aceste lucruri având în vedere Mănăstirea Esfigménou, pentru cei care mă întreabă, şi deja am răspuns într-un articol anterior. Aici doar repet: Sfânta Chinotită respectă libertatea de conştiinţă a zelotiştilor şi îi tolerează, deşi sunt schismatici, iar conform cu Constituţia [Sfântului Munte] ar trebui să-i expulzeze din Sfântul Munte. Cazul Mănăstirii Esfigménou este diferit: zeloţii esfigmeniţi ar putea rămâne în Sfântul Munte, însă, în afara instituţiilor Sfintei Chinotite. Fie sunt de acord împreună cu celelalte Sfinte Mănăstiri, fie nu, şi atunci, ca schismatici, trebuie să plece de bunăvoie [din Sfântul Munte].

Ieri am primit o scrisoare de la un prieten, care îmi scrie că «egumenul» Mănăstirii Esfigménou, într-un interviu pe postul de televiziune de stat, a declarat că „în vremea Patriarhului Atenagora au existat articolele de foc ale Bătrânului Teclit Dionisiatul. Acum, că se petrec acestea, el tace”.

Nu îl cunosc, dar l-am cunoscut pe «înaintaşul» lui Eftimie, aşa cum am scris în articolul precedent din Orthódoxos Týpos. Mă simt obligat să răspund nedumeririi egumenului. Într-adevăr, am scris articole de foc ce au devenit cărţi întregi cu privire la declaraţiile filo-papale ale lui Atenagora. Acum, despre ce să scriu? Despre faptul că mulţi, din ignoranţă, consideră relaţiile cu caracter social şi întâlnirile actualului Patriarh cu papistaşii drept împreună-slujire şi împreună-rugăciune? S-a făcut multă zarvă cu Ravenna. Dacă, în ciuda canoanelor care prevăd ca doar ortodocşii să fie primiţi la Sfânta Împărtăşire, uneori unii catolici scapă de sub atenţie şi se împărtăşesc, asta înseamnă că Patriarhul a făcut asta intenţionat? Ar trebui să avem grijă să nu-i acuzăm pe conducătorii Bisericii că sunt ecumenişti pentru că actualele condiţii duc la întâlniri şi la unele schimburi de amabilităţi cu eterodocşii.

Aş vrea [ca ei] să-l vadă şi pe Prea Ortodoxul Arhiepiscop al Atenei, Hrisostom al II-lea, care declarase un adevărat „război” împotriva lui Atenagora, cum ţine cuvânt în Catedrala Arhiepiscopală Anglicană sau cum primeşte onoruri în Biserica Armeană. Ce vor avea de zis cei care protestează şi-l condamnă pe Patriarhul Bartolomeu ca ecumenist? Am citit şi în Orthódoxos Týpos, dar am şi primit protestul pentru Mănăstirea Esfigménou din partea a cinci organizaţii creştine care nu sunt vechi-calendariste. Aşadar, îi mişcă faptul că [zelotiştii] ar putea fi condamnaţi de Sfântul Consistoriu, dar nu simt nici o nelinişte şi tristeţe pentru înşelarea acelora, pentru faptul că sunt schismatici şi pătează strălucirea Ortodoxiei? Ei vor să fie crezuţi că sunt păzitorii Ortodoxiei, dar de ce nu se îngrijesc să-i ferească adevărul de contrafaceri fie prin lipsă, fie prin exagerare? Fie esfigmeniţii sunt înşelaţi şi trebuie să fie ajutaţi, astfel încât să-şi revină, fie sunt ortodocşi, iar atunci cele cinci organizaţii [ar trebui] să le urmeze cugetarea. Sfântul Marcu Eugenicul şi [Sfântul Grigorie] Palama îi vor proteja, oare, pentru că sfâşie Biserica? Ştiu ei că Sfântul Grigorie Palama le-a recomandat Bătrânilor de la Marea Lavră să nu aibă o viaţă chinovială comună cu Achindin pentru că acela prezenta semne de înşelare? Să citească, cele cinci organizaţii, cartea mea Sfântul Grigorie Palama, precum şi cea a Arhiepiscopului Atenei Hrisostom I, Împotriva acuzaţiilor vechilor calendarişti, precum şi teza de doctorat a actualului Arhiepiscop al Atenei [Hristódoulos], ca să vadă cum pe cea dintâi minciună s-a zidit un alt şir de minciuni şi de înşelări, aşa după cum a scris şi Cuviosul Ghervasie Paraskevópoulos.

Am scris şi altădată şi o repet: fostul egumen Eftimie [de la Mănăstirea Efigménou], atunci când a fost „chestiunea cu Athenagora” pe care am combătut-o [Fótis] Kóntoglou, Arhiepiscopul Hrisostom [al Atenei] şi eu, în 1965, Eftimie a venit la Mănăstirea noastră [Dionysíou] şi a fost hirotonit diacon şi preot, lepădându-se de zelotism. După cinci ani a devenit iarăşi zelot. De ce? Pentru că a citit că Atenagora a făcut declaraţii pro-papistaşe? Atunci când fusese hirotonit de către un episcop care îl susţinea pe Atenagora nu a ştiut asta, iar după cinci ani a ştiut? Acesta este zelotismul!

Rusul Nichita [Alexeevici] Struve, în cartea sa Rusia de astăzi, scrie: „Un lucru pentru care Rusia nu are de ce să invidieze America sunt cele 50 de secte vechi calendariste [ruseşti]”! Aşadar, asta e sensibilitatea noastră ortodoxă? În loc să protestăm în favoarea celor înşelaţi, care, schismatici fiind, îşi pierd sufletul, pentru că nici sângele martiriului nu spală schisma, mai bine să-i luminăm să se întoarcă la Biserica lui Hristos, lepădându-se de adunările lor. Iar toate acestea [le-am scris] pentru că am fost întrebat, ca unul dintre cei mai vârstnici [monahi] aghioriţi, care ştie multe.

Cu dragoste în Hristos,

Monahul Teoclit Dionysiatul,

Sfântul Munte

Sursa: Orthodoxos Typos, 28 februarie 2003