Cugetări duhovnicești 12

Încerc să vă ajut cu rugăciunea.

Spuneam: Cum se face că nu vine Dumnezeiescul Har în sufletul nostru? Care sunt piedicile, care e pricina? Și am avut vedenie două seri la rând și a treia oară într-o după-amiază:

În prima seară văd așa: răsare un soare foarte strălucitor și luminos și înlăuntrul meu aud un glas care îmi spune că astfel este omul luminat de Dumnezeiescul Har, când are multă silință și lepădare de sine. Și orice mâhnire aveam în ceasul acela, mi-a șters-o această minunată vedere…

În seara următoare am văzut multe ziduri la răsăritul soarelui și când și când intra înăuntru puțină lumină, odată cu răsăritul soarelui și mai pătrundea câte-o rază. Și un glas mi-a spus că acesta este omul care nu împlinește lucrările lui Dumnezeu așa cum se cuvine. Și iarăși, în următoarea amiază, am văzut ziduri, mici și mari, și priveam să văd pe unde va intra puțin soare. Și spuneam: Ce mare este Dumnezeu! Cu toate că păcătuim, că avem sufletul sufocat de ziduri, vine chiar și puțină lumină și încearcă să ne încălzească, să ne învioreze, să avem când și când puțină mângâiere. Și mi-a trecut mâhnirea, ca și cum un glas mi-ar fi spus: Nu te mâhni, va ieși acel Soare și va dărâma toate zidurile!

Pentru aceasta, să alergăm, să ne ajutăm pe noi înșine prin rugăciune și să cerem Lumina Dumnezeirii, ca să vină să strălucească în noi. Să lăsăm discuțiile și să alergăm după Dumnezeu, ca să ne deschidă Raiul.

Trebuie însă și noi să Îl iubim cu tot sufletul, cu tot sufletul și cu toată inima și cu toată puterea noastră… Vă spun acestea cu multă durere, căci este de mare însemnătate mântuirea noastră și să nu o abordăm cu ușurătate și superficial. Puțină frică de Dumnezeu, puțină lepădare de sine, numele lui Dumnezeu să îl chemăm și atunci veți vedea ce ne va dărui Dumnezeu!