Cugetări duhovnicești 15

Cum e cu putință ca, pe de o parte să strige la celălalt, să mâhnească pe fratele, să judece, iar pe de alta să se împărtășească – este înfricoșător! Trecem și vedem un gunoiaș și nu ne aplecăm să îl luăm. Să avem în minte că pe aici pășește Maica Domnului. Casa Maicii Domnului să o avem strălucită. Monahul trebuie să fie cu ochi mulți. Dacă nu facem ce voiește Dumnezeu, vom fi osândiți. Dacă ne cercetăm pe noi înșine, vom vedea că suntem plini de dispreț față de ceilalți, plini de vorbărie goală, de judecată. Cum cerem să vină Dumnezeiasca strălucire, dulceața, focul Dumnezeirii? Trebuie să le trăim, să le gustăm aici, unde trăim. Rugăciunea trebuie să se facă cu frica lui Dumnezeu. În biserică să nu ne fâțâim, tot intrând și ieșind. Nu mai există dragoste adevărată de Dumnezeu. Ne pierdem vremea cu vorbăria, de aceea ne simțim goale pe dinăuntru și neputincioase, pentru că nu avem Rugăciune. Frica lui Dumnezeu aduce înfrânarea, dragostea de aproapele. Nu avem nimic în noi, de aceea trebuie să plângem, pentru că spunem că ne-am dăruit cu totul lui Dumnezeu și asta e o minciună. Vor rămâne după noi doar faptele bune. Să ne pregătim pentru Dumnezeiasca Împărtășanie. Dacă înțelegeți prin lucrarea conștiinței că ceva vă apasă, nu trebuie să vă apropiați de Dumnezeieștile Taine. De vreme ce l-ai mâhnit pe celălalt, cum te împărtășești? De ce nu vrem să zburăm la tronul lui Dumnezeu și să preferăm discuțiile sterpe?