Cugetări duhovnicești 17

Din pricina văicărelii noastre și a pierderii de vreme cu nimicurile ne lipsim de Dumnezeiasca Măreție.

Dacă ne-am gândi ce pierdem, dacă ne-am gândi ce ne face diavolul, am plânge zi și noapte.

Pentru că în fiecare zi vrăjmașul ne împinge la văicăreală, vă voi spune ceva, deși aș fi vrut singure să simțiți acest lucru și să îl vedeți. Acest lucru este foarte însemnat și să vi-l întipăriți în minte. Dumnezeu nu îl dă oricui, la întâmplare, ci îl dă întâi-stătătorului ca acesta să dea o linie corectă obștii. Și Dumnezeu ne înfățișează acestea, ca să nu cădem în osândă, pentru că ne-am abătut foarte mult… Acestea mi le arată Dumnezeu, pentru că am această poziție de Stareță, ca să pot să vă chivernisesc.

Prin această văicăreală, prin râsetele și tot felul gesturile, ne-am abătut mult și ne pierdem vremea și vezi pe chipurile noastre o înfățișare demonică.

Ceea ce vă voi spune este un lucru care nu poate fi simțit decât duhovnicește. L-am văzut cu ochii sufletului meu. Altfel nu îl puteți simți.

Iată cum a fost: Văd un bou dintre aceia mari, un bou cu niște ochi umflați, de foc, și poartă o fustanelă tivită și plină de ace și văd cum pe una o rănește la cap și cade jos – văd aceste lucruri și le spun, ca să ne îndreptăm din dragoste pentru Hristos – pe alta o rănește la picioare, dintre acelea care se vaită mereu: nu pot să fac cutare, nu pot să fac cutare. Este lenea care ne vine de la diavol. Și el ne îndeamnă să nu facem rugăciune, să nu ne sculăm să mergem dimineață la biserică, să nu ajungem la timp la slujbă, să pierdem cele duhovnicești ale noastre, ca să se facă după cheful diavolului…