Liturghia euharistică în Casele de adunare din Antichitate

Cupola Basilicii Sant’Ambrogio, Milano, construită în anul 313

Multe grupări evanghelice din ziua de astăzi propun să abandonăm modelele tradiționale ale slujirii în Biserică, înlocuind așa-zisa monotonie cu ceea este – după cum susțin ei – un model mai aproape de spiritul „Noului Testament”, altfel spus „casa de adunare” sau biserica de tip „capelă”.

În esență, aceștia vor ca fiecare biserică locală să practice reuniunile de tip descentralizat, cu alte cuvinte întruniri în case particulare, grupurile formându-se în mod proporțional cu mărimea localității sau a regiunii. Adepții acestei concepții susțin că acesta ar fi modelul biblic atât pentru credincioșii din lume, cât și pentru cei ce urmează perioada de ucenicie, practică (care spun aceștia) își are originea în însuși Noul Testament.

Chiar dacă citim, desigur, despre case de adunare în Noul Testament (de exemplu 1 Corinteni 1-11, 16, Romani 16, 5, Coloseni 4, 15), acestea fiind de obicei case ale unor oameni înstăriți care aveau destul spațiu pentru a adăposti un număr mai mare de oameni, casele de adunare sau capelele zilelor noastre nu au, de fapt, mare lucru în comun cu cultul și modul de venerare caracteristic prototipului neo-testamentar.

Mai mult de atât, casele de adunare din perioada Noului Testament au evoluat, devenind bazilici în epoca post-imperială ce a debutat cu domnia lui Constantin cel Mare, atunci când credința ajungea să nu mai fie nevoită a se refugia în catacombe, după cum se întâmplase în vremea persecuțiilor romane și iudaice. Elementele ce compuneau ambientul interior al primelor case de rugăciune s-au regăsit și în bazilicile cu mult mai sigure, precum și în templele din secolul al IV-lea și de mai târziu – atâta doar că noul context le conferea o libertate sporită, fapt ce va conduce la diversificarea și înflorirea acestei forme de expresie.

Două astfel de elemente cu totul definitorii ale celor mai vechi case de rugăciune – și, de fapt, ale celor mai vechi biserici ce au fost descoperite vreodată – sunt baptisteriul și locul în care se săvârșea jertfa euharistică [altarul].

Comentând episodul controversei de la Corint cu privire la Sfânta Euharistie, Jerome Kodell descrie o casă de adunare creștină tipică pentru secolul I d.H.: „cercetările arheologice au demonstrat că o asemenea casă de adunare putea asigura spațiul necesar servirii mesei pentru aproximativ cincizeci de persoane – zece în triclinium (sala de mese sau sufrageria), unde invitații stăteau întinși pe sofale, și patruzeci în atrium (curtea sau grădina), unde aceștia luau loc împrejurul unui mic havuz amplasat în centru”[1].

Biserica din Megiddo, sec. al III-lea

Descrierea de față corespunde cu cele mai vechi descoperiri arheologice în domeniul caselor de rugăciune vechi, cea de la Megiddo (Palestina) și cea de la Dura Europos (Siria), ambele datând din secolul al III-lea (cam pe la începutul sau mijlocul secolului). Ambele case de rugăciune au o încăpere destinată slujbei de botez, un loc în care se adunau credincioșii și un mic spațiu rezervat Tainei Sfintei Euharistii (de multe ori o masă înaltă sau un altar).

În casa din Megiddo a fost găsită o inscripție mare pe mozaic care sună astfel: „Iubitorul de Dumnezeu Aketous a consacrat această masă întru pomenirea Dumnezeului Iisus Hristos”, referință evidentă la Sfânta Împărtășanie, având în vedere că sunt prezente ambele cuvinte „masă” și „pomenire”.

Aceste clădiri nu erau simple case în care să se oficieze slujbe austere, lipsite de orice urmă de împodobire sau frumusețe. De altfel, Hugh Wybrew consemnează următoarele: „Chiar dacă slujbele aveau loc într-un cadru domestic, nu însemna neapărat că nu aveau o anumită strălucire. Prin anii 260, Pavel, episcopul Samosatei, avea un jilț măreț ridicat pe un podium în antreul casei care era alipit de sala de audiențe. Intrând apoi în încăperea destinată cultului liturgic, era primit de credincioși cu cinstea cuvenită unui magistrat roman… Adunarea credincioșilor din Cirta, un orășel din Africa de Nord, se reunea într-o casă obișnuită. Aveau, însă, o colecție bogată de vase din aur și argint, de candele și sfeșnice din bronz. În ciuda persecuțiilor ce se abăteau în mod neașteptat asupra creștinilor, Biserica a prins putere cu repeziciune de-a lungul secolului al III-lea, punând astfel bazele pentru viitoarea sa expansiune”[2].

Această Biserică din Cirta care își desfășura activitatea liturgică în timpul domniei împăratului Dioclețian – unul din cei mai cruzi persecutori ai creștinilor din istoria Imperiului Roman – a fost scena unui raid al autorităților imperiale. În documentul oficial al vremii păstrat de oficialitățile păgâne romane (scris cu mâna lui Munatius Felix), se face un inventar al bunurilor Bisericii:

„Victor, fiul lui Aufidius, a întocmit următorul scurt raport: două potire din aur, de asemenea șase potire din argint, șase ulcioare din argint, o veselă din argint, șapte candele din argint, două sfeșnice, șapte mici policandre cu tot cu candele, de asemenea unsprezece candele din bronz cu lanțuri cu tot, optzeci și două de tunici femeiești, treizeci și două de mantii, șaisprezece tunici bărbătești, treisprezece perechi de încălțări bărbătești, patruzeci și șapte perechi de încălțări femeiești, nouăsprezece cingători”[3].

Biserica de la Dura Europos, începutul secolului al III-lea

Descoperirile de la Dura Europos sunt încă și mai interesante, căci acolo cercetările amănunțite au dezvăluit nu doar o mulțime de mostre iconografice răspândite de-a lungul întregului edificiu (de pildă frescele ce Îl înfățișează pe Hristos ca pe Bunul Păstor, mergând pe apă, vorbind cu femeia samarineancă la puțul lui Iacov și pe femeile mironosițe dinaintea mormântului gol), ci și o serie de fragmente de manuscrise redactate în ebraică, fapt ce demonstrează continuitatea dintre Liturghia Euharistică a primului veac creștin, după cum e descrisă în Didahie, și Liturghia mult mai evoluată (din veacul al IV-lea) constituită pe modelul Constituțiilor Apostolice. De asemenea, aici a fost descoperită o concordanță a Evangheliilor (fragmente), scrisă în limba greacă, distinctă de Diatessaronul lui Tațian (compus spre 175 d.Hr.).

Planul bisericii din Dura Europos

În rugăciunea anaforalei din Didahie (cap. 10), datată cel mai devreme în jurul anilor ’50-’60 A. D., scrie în felul următor:

„Tu, Doamne, Atotputernice, Carele toate ai zidit spre slava numelui Tău, ai îndestulat cu mâncare și băutură pe fiii oamenilor spre veselirea lor, iară nouă ne-ai dăruit hrana duhovnicească și băutura cea întru viață veșnică prin Iisus Hristos, robul tău. Pentru acestea toate ne plecăm mulțămind Ție, căci a Ta este puterea și slava în vecii vecilor. Amin.”

Femeile la mormânt, frescă din Biserica de la Dura Europos, sec. al III-lea

Fragmentul de text ebraic descoperit la Dura Europos cuprinde, de asemenea, o rugăciune a anaforalei, având o compoziție izbitor de asemănătoare:

„Binecuvântat fie Dumnezeu, Împăratul Lumii, Carele toate a zidit, împărțind mâncare și băutură la toate odraslele poftei trupești spre a lor îndestulare, iară nouă, oamenilor, ne-a dăruit a ne îndestula cu hrana miriadelor de îngeri. Pentru aceasta, în adunare cântare de laudă să Îi aducem!” (Fragment A, Dura Europos, circa 235 d.H.).

Cu toate că le despart aproape două veacuri, anaforalele ambelor Biserici apostolice din primul secol și anafora din această casă de adunare siriană din secolul al III-lea au în comun o serie de similitudini. Ea reflectă, fără îndoială, aceeași tradiție a Euharistiei, și știm că, după cum spune Sf. Irineu, Euharistia este locul în care credința și teologia noastră încep și iau sfârșit.

Hristos mergând pe apă, frescă din Baptisteriul de la Dura Europos, sec. al III-lea

Sunt remarcabile, de asemenea, asemănările dintre toate aceste rugăciuni și binecuvântările iudaice pentru mâncare și vin. Creștinii primului veac, ca și cei de mai târziu, se adunau, cu siguranță, în reședințele spațioase ale credincioșilor bogați, însă instrucțiunile detaliate privind desfășurarea ritualului Botezului și Euharistiei prezente în ambele surse, arată că scopul reuniunii comunități nu se reducea la un simplu studiu biblic, la lectură sau cântări corale.

Prin urmare, deși grupările evanghelice din ziua de astăzi încearcă, poate, să imite casele de adunare a așa-zisei ere nou-testamentare, poate fi demonstrat cu mare acuratețe că aceste comunități creștine antice se reuneau în primul rând pentru a lua parte la slujba Sfintelor Taine ale lui Hristos: Botezul și Împărtășania. Și n-aș crede că iconografia acestor vechi case se regăsește prea mult în casele de adunare evangheliste ale zilelor noastre.

Vindecarea paraliticului, frescă din Biserica de la Dura Europos, sec. al III-lea

Dacă astăzi un creștin vrea să se alăture altor creștini într-o manieră apropiată de cea a caselor de adunare din era nou-testamentară, cea mai bună cale este de a intra în însăși Biserica Apostolică, biserica în care toate aceste venerabile tradiții au fost păstrate în pofida trecerii atâtor veacuri. Iar această Biserică este Biserica Ortodoxă.

Sursa: http://onbehalfofall.org/the-eucharistic-liturgy-in-ancient-house-churches/