“Păcatul” părintelui Augustin, cel care l-a bătut pe diavol

Un suflet binecuvântat de la Sfântul Munte, gheronda Augustin ,,Rusul” (1882-1965) era cunoscut tuturor pentru virtuţile sale, pentru smerenia şi nevoinţa sa foarte aspră. Odată, i s-a arătat diavolul însuşi, în chilia sa, sub chipul unui câine înfricoşător. Scotea flăcări pe gură şi se năpustea asupra părintelui ca să-l sugrume, fiindcă, aşa după cum îi mărturisea, nu putea să aibă linişte din pricina rugăciunilor lui. Gheronda Augustin l-a apucat şi a dat cu el de perete, strigându-i:

– Diavole înşelător, de ce chinuieşti făpturile lui Dumnezeu?

Diavolul, speriat de această reacţie neaşteptată a părintelui, s-a făcut nevăzut. Mai apoi, însă, bunului şi smeritului gheronda i-a părut rău fiindcă… l-a lovit pe diavol!

A aşteptat nerăbdător să se facă ziuă, ca să poată merge la duhovnicul său să-şi mărturisească ,,păcatul”.

Astfel, cum s-a luminat de ziuă, a plecat către Prováta ( aproximativ o oră şi jumătate de mers pe jos), acolo unde se afla duhovnicul lui, şi și-a mărturisit ,,păcatul” său.

,,Duhovnicul meu a fost foarte înţelegător – avea să povestească părintele Augustin mai târziu – şi nu mi-a dat nici un canon, ci mi-a spus că mă pot împărtăşi. Eu, de bucurie, am făcut metanii toată noaptea, iar a doua zi am mers şi m-am împărtăşit.

Când preotul care slujea Dumnezeiasca Liturghie în ziua aceea, a dus linguriţa la gura mea, am văzut Sfânta Împărtăşanie în chip de carne şi sânge! Şi o mestecam ca să pot să o înghit! Am simţit, în acelaşi timp, şi o mare bucurie care m-a copleşit. Din ochi, lacrimile îmi curgeau şiroaie, iar chipul meu lumina ca o flacără. Am plecat repede, până să mă vadă ceilalţi părinţi, iar rugăciunea de mulţumire de după Dumnezeiasca Împărtăşanie am citit-o de unul singur la chilie.