Rugăciunea lui Iisus în Sfântul Munte – 2. Monahi și pustnici în sfadă

11 March 2014

Athos-13

Muntele Athos se înalță dintr-o peninsulă abruptă, masiv împădurită din nord-estul Greciei, care măsoară aproape 60 de kilometri lungime și 12 kilometri lățime și acoperă o zonă de aproximativ 336 kilometri pătrați. Muntele în sine are o înălțime de 2030 de metri. Împrăștiate de la un capăt la altul al peninsulei, ascunse adânc în păduri, se află douăzeci de mănăstiri și aproape la fel de multe schituri sau mici comunități de monahi (adică sihăstrii).

Încă din secolul al V-lea Muntele Athos a început să fie locuit de monahi, însă povestea Sfântului Munte, așa cum îl vedem astăzi, începe la mijlocul secolului al X-lea cu prietenia dintre Sfântul monah Atanasie și împăratul bizantin Nichifor Foca. În 963, înzestrat cu fonduri din partea împăratului, Atanasie a început să construiască prima din mănăstirile principale ale Athosului, Marea Lavră. Printre alte daruri către Marea Lavră, Nichifor a donat o Biblie mare, cu coperți bătute în nestemate, un relicvariu de aur conținând o parte din adevărata Cruce a Mântuitorului; aceste comori se află încă în posesia monahilor din Marea Lavră. Mulți dintre pustnicii care au trăit în munte resping ideea de a-și părăsi peșterile umezi și colibele mici și să se mute în mănăstire și astfel, până în ziua de astăzi monahii din Muntele Athos aleg între a trăi într-o obște de mănăstire sau în singurătate, în pădure.

A fost nevoie de mai mulți ani pentru a asigura armonia care există astăzi între monahi și pustnici. Cearta indecentă în privința problemei care este cel mai sfânt mod de viețuire a durat timp de un deceniu, continuând chiar și după moartea ctitorului Marii Lavre, Nichifor (care, apropo, către sfârșitul vieții sale a abdicat și și-a petrecut ultimii săi ani ca monah în această mănăstire). În 972, noul împărat, Ioan Tzimiskes, l-a trimis în Athos pe Starețul Eftimie de la Mănăstirea Studion din Constantinopol ca să slujească în calitate de mediator. Rezultatul arbitrajului lui Eftimie a fost redactarea în 972 a unui document cunoscut drept Tragos (din cuvântul grec pentru „țap”, fiindcă pergamentul era făcut din piele de capră). tainele rugaciuniiTragos-ul, printre altele, garanta independența pustnicilor în fața autorității monahilor și stabilea constituirea unei adunări formată din monahi și pustnici care să conducă peninsula. Atât împăratul Ioan Tzimiskes cât și Atanasie au semnat documentul, care se păstrează în arhivele orașului Karyes, centrul administrativ al Sfântului Munte. În secolele care au urmat, Muntele Athos a fost recunoscut ca republică monahală independentă. Astăzi, Muntele Athos face parte din Grecia, însă are o conducere autonomă.

Sursa: Norris J. Chumley, Tainele Rugaciunii lui Iisus, traducere de Dragoş Dâscă, editura Doxologia, Iaşi, 2012.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB