Rugăciunea lui Iisus în Sfântul Munte – 7. Trăind în timpul bizantin

Vatopedi, parte mănăstire, parte cetate, are aspectul unei fortărețe medievale și se află în vârful unui deal care domină Marea Egee, înconjurată fiind de un magnific zid de zece etaje din cărămidă. Pe când pășeam pe drumul de la intrare, prin zidul gros al mănăstirii, mi-am ridicat privirea și am văzut pe tavan uimitoare picturi murale cu Iisus Hristos și Fecioara Maria. Bărbați care duceau cărucioare stivuite până sus cu pietre de construcție șlefuite cu mâna mergeau de-a lungul îngustului drum pietruit trecând de poarta de la intrare. Monahii trebăluiau pe lângă noi îmbrăcați în sutanele lor negre. Nimeni nu s-a oprit să ne întâmpine. Paznicul, Părintele Pavel, după ce ne-a cercetat cu privirea de după o fereastră și a verificat timp îndelungat actele noastre, într-un sfârșit, a ieșit din pichetul său și ne-a urat bun venit la Vatopedi.

Am fost conduși la archontariki-ul nostru, sau casa de oaspeți (una din mai multe), am urcat mai multe scări șubrede și am intrat într-un culoar lung unde se afla o masă lungă, goală. După câteva minute, au venit și s-au așezat un preot de vârsta mea împreună cu doi băieți, urmat de archontaris, părintele însărcinat cu cazarea. Ne-au servit cafea grecească în cești de porțelan delicate, pahare mici în care credeam că era apă și dulciuri care aveau deasupra zahăr pudră. Am luat o gură de apă și aproape m-am înecat. Era raki, o băutură alcoolică tare care are gust de chimen și terebentină. Cu toate acestea, după șocul primei sorbituri, mi s-a părut curios de delicios.

Archontaris-ul a explicat regulile mănăstirii pentru pelerini. Urmam să participăm la slujbele bisericești care începeau în ziua aceea la ora cinci șvecerniaț, iar a doua zi la trei… dimineața. Todd și cu mine ne-am uitat unul la altul, încercând să ne ascundem consternarea în privința faptului că trebuia să ne trezim atât de devreme. Mai devreme, Todd îmi spusese că avea să vină cu mine în jurul orei opt sau nouă, ceea ce pentru mine era atât de convenabil!

În acel moment am observat un tablou mare reprezentând-o pe Theotokos, Sfânta Maică a Domnului, montat pe un zid între două ceasuri, fiecare arătând ora diferit. „De ce două?”, am întrebat și am arătat cu mâna.

Unul dintre monahi a răspuns: „Timpul bizantin. Las-o baltă; îți este imposibil să înțelegi”.

Mănăstirea Vatopedi este extrem de fotogenică, în ciuda faptului că atunci când am vizitat-o noi un sfert din complex era acoperit de schele, în mijlocul unui ambițios proiect de renovare, sponsorizat în mare parte de Prințul Charles al Angliei. Aproape din clipa în care am sosit Todd și cu mine am făcut fotografii, numărul acestora ridicându-se în final la 500: monahi vatopedini, biserica, mulțimea de paraclise, chiliile monahilor, casele pentru oaspeți, aleele de piatră, pasarelele suspendate, piețele pavate cu șist străvechi, bucătăria, atelierele – cu alte cuvinte un întreg oraș adăpostit între zidurile unei mănăstiri din secolul al X-lea. De asemenea, am fotografiat câmpiile înconjurătoare cu legume atent îngrijite, crângurile de arbori fructiferi și de măslini, viile și bărcile de pescuit ale monahilor. Vatopedi este o comunitate care-și asigură singură existența: monahii pescuiesc, cultivă legume, fac brânza feta și pâinea necesară.

În ceea ce privește locația mănăstirii, ne-am găsit așezați între o frumoasă întindere de plajă și o sălbăticie montană intactă. Nimic altceva – nici cătune, nici orașe, nimic făcut de mâna omului – nu se află în apropiere. Și întreg Athosul este așa: păduri stufoase, stânci uriașe, cărări de munte, drumuri de praf, locul cel mai puțin tulburat de prezența omului și cel mai arhaic din câte mi-a fost dat să văd. Monahii nu au făcut nimic care să altereze caracterul sacru, etern al acestui loc.

***

 Una dintre tradițiile care s-au înrădăcinat în Muntele Athos a fost expusă pentru prima dată de Sfântul Grigorie Palama (1296-1359), un monah din Vatopedi, care a dezvoltat o metodă de recitare a Rugăciunii lui Iisus corelată cu respirația. Cel care ne-a vorbit primul despre aceasta a fost Părintele Ruwais de la Mănăstirea Sfântul Antonie din Egipt. Atunci când monahul inspiră, se roagă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, apoi face o pauză înainte de a expira și de a zice: „Miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Sfântul Grigorie Palama explică: „Astfel [monahul] va fi totodată capabil să controleze mintea împreună cu respirația”. Este o formă de rugăciune care necesită concentrarea minții și a inimii, a intelectului și a trupului.

Metoda Sfântului Grigorie Palama este cunoscută ca isihasm sau practica liniștirii. Așa cum am văzut mai devreme acesta este un tip de contemplație în care trupul și mintea sunt ațintite către un singur scop – rugăciunea neîncetată. Intrând într-o mănăstire sau un schit, un monah sau o monahie se retrage din zgomotul lumii seculare. Prin isihasm, el sau ea se retrage adânc în sine pentru a menține o conversație continuă cu Dumnezeu. Acest fel de rugăciune a fost inspirat din Predica de pe Munte, așa cum este ea redată în Evanghelia după Matei. Hristos spune: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 6). „Cămara” menționată de Hristos este interiorul, mintea, nous-ul – locul unde monahul devine conștient de prezența lui Dumnezeu. Recitarea continuă a Rugăciunii lui Iisus este pașaportul spiritual al monahului către acel loc sacru și tainic.

Starețul Efrem a vorbit despre aceasta în timpul conversației pe care am purtat-o. „Pentru toți creștinii, în special pentru monahi”, a spus el, „tăcerea este importantă. Însă aceasta nu înseamnă doar, «Nu vorbi». În principal, tăcerea, din perspectivă teologică, reprezintă concentrarea tuturor puterilor interioare în minte, în inimă și unirea lăuntrică a nous-ului nostru. Acesta este punctul cardinal al învățăturii Sfântului Grigorie Palama. Acesta poate fi dobândită prin Rugăciunea lui Iisus”.

Pentru Sfântul Grigorie Palama, isihasmul nu este doar un tip de rugăciune între altele, ci „singurul scop al viețuirii creștine”. El credea că vârful sau țelul creștinismului îl reprezintă purificarea inimii și dobândirea unei atât de profunde stări de contemplație a lui Dumnezeu, încât Dumnezeu, din marea Sa milostivire, dăruiește o licărire a slavei Sale. Sfântul Palama a pus această experiență în conexiune cu Schimbarea la Față, atunci când Hristos i-a luat cu Sine pe cei trei apostoli iubiți, Sfinții Petru, Iacob și Ioan, pe vârful Muntelui Tabor, iar acolo le-a arătat slava Sa dumnezeiască. Conform Sfântului Grigorie Palama rostirea neîncetată a Rugăciunii lui Iisus poate culmina cu acel tip de vedenie pe care cei trei apostoli au experiat-o pe acel munte.

Nu știu câți de mulți monahi din Muntele Athos au fost binecuvântați cu un astfel de dar deosebit, însă cred că reprezintă acel lucru pe care ei cu toții îl doresc și se nevoiesc să-l dobândească.

Sursa: Norris J. Chumley, Tainele Rugaciunii lui Iisus, traducere de Dragoş Dâscă, editura Doxologia, Iaşi, 2012.