Noul Mucenic Agathánghelos de la Mănăstirea Esfigmenu

Cine poate asculta fără lacrimi toate cele despre slăvitul și întru tot cinstitul martiriu al Cuviosului Nou Mucenic Agathánghel, prin care s-a slăvit Dumnezeu, Ortodoxia şi cinstita noastră mănăstire (Esfigmenu), cea care l-a pregătit pentru slăvita sa biruință?

Sfântul Agathánghel se trăgea după neam din orașul Enos din Tracia (astăzi Enez), din părinți săraci, dar evlavioși, primind la botez numele de Atanasie.

Din cauza sărăciei, a acceptat slujba pe nava unui turc, pentru a-și putea procura cele necesare vieții. Văzând ticălosul turc calitățile și îndemânarea lui Atanasie, s-a gândit să-l convertească la islam, pentru a-l face moștenitorul său. Cunoscând însă statornicia și evlavia tânărului, precum și faptul că prin lingușiri nu-l poate convinge să renunțe la credința lui, turcul și-a tăinuit dorința, urmărind să folosească mijloace constrângătoare.

Odată, călătorind aceștia din Constantinopol la Smirna, nelegiuitul judecător al agarenilor din Smirna, văzând râvna și sârguința lui Atanasie, îl îndemna pe căpitanul corabiei să încerce prin toate mijloacele să-i schimbe credința. În noaptea aceleiași zile în care au sosit în Smirna, turcul i-a poruncit lui Atanasie să aprindă felinarul și să meargă cu acesta înainte sa, pare-se pentru a ajunge împreună într-un anumit loc. Urmând un drum ce trecea pe lângă mormintele turcești, i-a poruncit tânărului să intre în cimitirul musulman și, retrăgându-se în cel mai îndepărtat loc al cimitirului, ticălosul turc a scos deodată cuțitul și, încercând chipurile să-l omoare, îi rănea tot trupul. Tânărul, uimit și, în același timp, cuprins de teamă, îl ruga cu lacrimi să-i cruțe viața, însă acesta îl amenința că de nu se va face musulman, îl va ucide. Atunci tânărul și-a zis întru sine „să mărturisesc doar cu cuvântul pentru a mă salva de acest om însetat de sânge și mâine voi tăgădui cele spuse și voi pleca”. Aceasta era înșelăciunea diavolului, ca să se turcească.

După ce a mărturisit credința musulmană, îndată acel necredincios l-a sărutat și, dându-i nume musulman, l-a dus în aceea noapte la judecător, de unde nu l-a mai lăsat să plece până nu i-a făcut și circumcizia. După câteva zile, Atanasie s-a îmbolnăvit grav și, regretând cele întâmplate, se temea ca nu cumva să moară în necredință. Dumnezeu însă s-a milostivit el și, după multe suferințe și primejdii, a plecat de la stăpânul său și a început să se ridice din adâncul necredinței, folosindu-și din nou numele creștinesc.

După multe primejdii și încercări pe care le-a depășit cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a retras în Sfântul Munte unde, vizitând câteva mănăstiri și schituri, s-a spovedit la mai mulți duhovnici, cerându-le adăpost. Apoi, la sfatul unui duhovnic îmbunătățit, a mers la Sfânta Mănăstire Esfigmenu, unde cu multă dragoste a fost primit de egumenul Eftimie. După o vreme, egumenul mănăstirii l-a numit trapezar, adică slujitor la masa Părinților, unde a slujit cu multă râvnă.

Diavolul a năvălit a asupra lui cu grele ispite și multe închipuiri, însă prin spovedanie, rugăciune și invocarea stăruitoare a numelui Domnului și al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a reușit să-l biruie pe ispititor.

Într-una din zile, slujind într-un loc unde era fum, au început să-l doară ochii și, mergând în chilia sa, s-a aruncat cu fața la pământ, plângând: „Vai mie, dacă o durere atât de mică nu pot suferi, cum voi putea îndura martiriul?” Așa se ruga Atanasie și, după multe metanii, ațipind, a văzut în vis pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Care îi spunea „de ce te tulburi, fiul meu, și nu ai răbdare?” Sfântul i-a răspuns: ”Cum să nu mă tulbur eu, nevrednicul, care afară de multe păcate, am tăgăduit pe Domnul meu?” Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a spus: „Ai curaj, fiul meu, pentru că te vei bucura de mult așteptatul tău martiriu”. Toate acestea le-a povestit dascălului său Gherman, pe care egumenul îl rânduise să-l pregătească și să-i asculte gândurile. Egumenul, înștiințându-se de acest vis, l-a trimis pe Gherman la Patriarhul Grigorie al V-lea, care în aceea vreme se afla la Mănăstirea Iviron. Încredințându-se și acesta că visul a fost de la Dumnezeu, l-a binecuvântat pe Atanasie să-și săvârșească mucenicia, după ce se va fi pregătit până la sfârșitul Postului Mare.

La începutul Postului Mare, Atanasie a primit ascultarea de a merge împreună cu dascălul său, Gherman, la Schitul Iviron, unde urma să fie pregătit pentru martiriu de monahul Grigorie, cel care îi pregătise și pe Cuvioșii Mucenici Eftimie, Ignatie, Acachie și Onufrie. Închinându-se la sfintele lor moaște, sufletul lui Atanasie s-a bucurat și s-a aprins și mai mult de râvnă pentru martiriu. După ce s-a întors la Mănăstirea Esfigmenu, a început să se pregătească prin nevoințe mari, post și rugăciune. La porunca egumenului, după ce duhovnicul i-a citit rugăciunile și l-a uns cu Sfântul Mir, Atanasie a fost zăvorât într-un turn deasupra mării, unde primea doar puțină pâine și apă, făcând zilnic cinci sute de metanii și alte patru sute de închinăciuni. În a patra duminică a Postului Mare, la Sfânta Liturghie, a primit schima cea mică și numele Agathánghel și, după ce s-a împărtășit cu Preacuratele Taine, s-a întors în turn.

Chipul său s-a schimbat, luminându-se, iar în inima sa s-a aprins flacăra dumnezeiască, care l-a încurajat spre şi mai multe nevoințe. Luând un lanț greu, ce cântărea mai mult de zece ocale, s-a încins cu acesta ca un adevărat esfigmen [n. tr. strâmtorat]. De asemenea, purta sac de pânză și, înmulțind metaniile, ajunsese să depășească trei mii de metanii și opt mii de închinăciuni pe zi. Citea Acatistul Maicii Domnului, Evanghelia, Noul Martirologiu și alte cărți, se ruga neîncetat cu rugăciunea lui Iisus, dorindu-și din tot sufletul moartea pentru Hristos.

Nemaiputând să-și țină în frâu dorința pentru martiriu, îl ruga pe egumen să-l trimită cât mai repede cu putință pentru a primi cununa mucenicească. De aceea, într-una din zile, egumenul i-a sfătuit pe frații din mănăstire să se roage pentru a le descoperi Dumnezeu dacă aceasta este voia Sa. În aceea noapte, egumenul a văzut în vis pe Sfântul Nicolae, care îi spunea lui Agathánghel: „Bună lucrare îți dorești, fiul meu, săvârșește-o repede și te vei mântui”. Atunci au început ultimile pregătiri pentru Sfântul Agathánghelos.

În Sâmbăta Mare, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a sosit în fața mănăstirii o corabie din Hios, care călătorea spre Smirna. În Lunea Paștelui, egumenul l-a îmbrăcat pe Agathánghel cu marea și îngerească schimă, iar frații din mănăstire cu lacrimi și-au luat rămas bun de la acesta, rugându-L pe Domnul să-l întărească în nevoințele sale. Împreună cu Gherman, Agathánghel s-a urcat în corabie și au ajuns în Smirna, în duminica Tomii.

În joia următoare, l-a îmbrăcat în haine turcești și i-a dat să țină în mână o cruce din lemn și icoana Învierii lui Hristos. Apoi, a mers la judecătorul necredincioșilor și, fiind întrebat ce acuzații aduce fostului său stăpân, Sfântul a răspuns cu îndrăzneală: „Când am fost angajat de acest om, eram creștin. Acesta m-a făcut musulman cu forța, însă acum eu sunt din nou creștin și cred în Iisus Hristos, pe Care Îl mărturisesc ca Dumnezeu adevărat”. Agarenii prezenți au început să-l mustre, însă Sfântul, scoțându-și hainele turcești, a ridicat crucea și icoana Învierii și, propovăduindu-L din nou pe Hristos, a defăimat credința lor falsă. Multă vreme au încercat să-l lingușească, făgăduindu-i multe bunuri pământești, însă Mucenicul nesocotindu-i, tăcea și se ruga în taină. Văzând că nimic nu izbutesc, au trecut la amenințări înfricoșătoare, iar apoi l-au trimis la guvernator. Acesta s-a folosit de aceleași mijloace viclene, dar pentru că mărturisitorul lui Hristos rămânea neclintit în credința sa, l-a închis în temniță.

A doua zi, ducându-l din nou la judecător, îl amenințau pe drum cu sabia, însă Sfântul mai curând sabia o dorea. L-au dus în fața judecătorului și a guvernatorului și, nereușind nimic prin făgăduințe și amenințări, pentru că mărturisitorul nici nu-i auzea, ci numai se ruga, propovăduindu-L pe Hristos, Dumnezeu Cel Adevărat, l-au aruncat din nou în temniță. Sfântul Agathánghel, auzind că unii creștini din temniță mijloceau pentru eliberarea sa, le-a scris îndată o scrisoare prin care îi ruga, pentru numele lui Dumnezeu, să nu intervină în acest chip, ci să-i lase pe necredincioși să-l chinuie cum vor și doar să-L roage pe Domnul să-l întărească pe calea sa. Când a fost citită această scrisoare înaintea arhiereului și mai marilor cetății, toți, cu lacrimi de bucurie au dat slavă lui Dumnezeu, mai ales după ce s-au citit și scrisorile egumenului Eftimie care, de asemenea, îi ruga să se roage pentru atletul lui Hristos. Într-adevăr, la îndemnul arhiereului și a clerului, creștinii au făcut priveghere de toată noaptea, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu.

În dimineața următoare, prigonitorii l-au luat și l-au dus la locul osândei. Până în ultimul moment, slujitorii înșelăciunii au încercat prin diverse vicleșuguri să-l întoarcă de la credință, dar Sfântul nu-i auzea, ci numai se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă. A fost decapitat la ora cinci, în ziua de sâmbătă, 19 aprilie 1819.

Dar cine poate despre povesti bucuria pe care au simțit-o creștinii odată cu biruința Mucenicului? Dădeau slavă lui Dumnezeu și aduceau cântări de laudă Mucenicului, zicând: „De multe ori am încercat de-a lungul vremii diverse plăceri ale vieții, dar bucuria aceasta pe care am câșigat-o prin martiriul Sfântului, nu numai că nu am mai simțit-o niciodată, dar nici nu putem să o descriem în cuvinte”. Trupul Mucenicului care a săvârşit minuni și răspândea un miros plăcut încă de când se aflau la locul martiriului, a fost depus, potrivit unei mărturii, în mormântul Noului Mucenic Dimos, în Smirna.

Potrivit altei mărturii însă, cinstitele moaște ale Sfântului Agathánghel au fost îngropate în curtea Bisericii Sfântului Gheorghe din Smirna, la baza platanului secular de acolo, iar mormântul lui a dăinuit până la catastrofa din Asia Mică, din anul 1922.

Pentru rugăciunile Sfântului Nou Mucenic Agathanghel, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne!