Sfântul Theofan de Peritheorios, Egumenul Mănăstirii Vatopedi

Sfântul Theofan, episcopul de Peritheorios. Frescă din paraclisul Maicii Domnului Pantanassa, metocul vatopedin Sfântul Nicolae, Porto Lagos

Sfântul Theofan a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi, fiind ucenicul Cuviosului Maxim Kavsokalivítul (+ 1365)[1], a cărui viaţă a și scris-o[2].

Sfântul Theofan (dreapta, sus), martor al minunii săvârșite de Cuviosul Maxim Kavsokalivitul – frescă din Kyriakonul Schitului Kavsokalivia, 1820

În această minunată biografie, redată în greacă nouă de Cuviosul Nicodim Aghioritul, Sfântul Theofan scrie în acest sens: „Şi eu însumi, martor în Domnul, nu vreau să ascund cele văzute la Cuviosul fiindcă m-am cunoscut şi eu cu acesta şi am avut legături strânse şi într-o zi, pornind de la Mănăstirea Vatopedi împreună cu încă cineva, şi mergând către coliba cuviosului şi negăsindu-l mă mâhneam şi mă uitam în jur ca să-l văd pe cel pe care-l căutam. Şi urcând puţin în spatele colibei sale şi privind către drumul lui kir Isaia, iată că-l şi văd la balta lui Aghelarios, la o distanţă de două mile, drumul acesta fiind stâncos şi greu de străbătut şi drum mai lin nu este. Şi, o minune! Îl văd pe sfânt înălţându-se de la pământ sus în aer şi asemenea unui vultur înaripat zburând deasupra pădurii şi deasupra stâncilor şi venind acolo unde mă găseam eu. Şi pe când îl priveam zburând în acest chip, m-am înspăimântat şi am strigat „Mare eşti Doamne!” şi de teamă m-am tras puţin îndărăt şi într-o clipită a sosit şi sfântul acolo unde stăteam psalmodiind. Şi ce cânta? De uimire nu am înţeles. Însă, întâmpinându-l am căzut la picioarele sale. Iar acela mă întreba mereu de câtă vreme mă aflam în acel loc. Luându-mă, apoi, de mână, m-a băgat în coliba sa. Şi după ce mi-a arătat şi m-a învăţat multe, mi-a spus: „Ai grijă să nu spui nimănui cele ce ai văzut câtă vreme mă aflu în această viaţă”. Cunoaşte că ai să devii egumen şi mitropolit al Ahridei şi vei pătimi multe până să suferi, imitând pe Hristos cel spânzurat pe lemn, căci Acesta vrea să-ţi fie ajutor în ispite, care vor merge până la mucenicie. Şi toate acestea s-au săvârşit după prorocia Sfântului”[3].

Se pare că Sfântul Theofan era un bun cunoscător al regiunii Kavsokalíviei, de vreme ce cunoştea bine toponimiile, pe cei împreună nevoitori cu Cuviosul Maxim, dar şi pe ceilalţi bătrâni îmbunătăţiţi, isihaşti din secolul al XIV-lea, pe care-i numeşte, atunci când se referă la locurile unde trăiau, şi cu care avea strânse legături, după cum se poate vedea din biografia sa. Viaţa scrisă de Sfântul Theofan a fost sursa din care s-au inspirat biografii şi imnografii de mai târziu ai Cuviosului Maxim.

După proorocia Cuviosului Maxim, Sfântul Theofan, care a fost ucenicul acestuia, a devenit mai târziu egumen al Mănăstirii Vatopedi şi episcop de Peritheorio (Xánthi), fiind consemnat ca episcop de Peritheorio în anul 1350. În apropiere de Peritheorio se afla muntele Papíkio, cunoscut pentru mănăstirile şi asceţii săi, unde se nevoise şi Cuviosul Maxim, găsind acolo mulţi monahi sporiţi în virtuţi, după cum arată biograful său, Theofan. Peritheório era un oraş în apropiere de actualul Xánthi, ridicat pe ruinele oraşului Anastasioúpolis, la începutul secolului al XIV-lea.

Dacă Sfântul Theofan a făcut ascultare de Cuviosul Maxim Kavsokalivitul și i-a scris Viața abia după adormirea sa, atunci această Viață a intrat în circulație cel mai probabil după anul 1365, atunci când se consideră că a adormit Cuviosul Maxim. Astfel, se presupune că Sfântul Teofan a adormit spre sfârșitul veacului al XIV-lea.

„Dorința Sfântului Theofan de a nu lăsa urme cu privire la trăirea sa sfântă nu ne-a îngăduit să aflăm prea multe despre viața și activitatea lui. A trăit în veacul al XIV-lea în Kavsokalivia, în Sfântul Munte, fiind ucenicul Sfântului Maxim Kavsokalivitul, iar apoi fiind ales egumen al Mănăstirii Vatopedi, iar apoi episcop de Peritheorios. Prezența sa ca păstor al Bisericii în secolul al XIV-lea este atestată. Dar cea mai mare valoare sunt mijlocirile date de sfintele sale moaște pentru turma sa în vremurile acestea grele”[4].