In memoriam: Lykourgos Anghelopoulos (1941-2014)
18 May 2014Duminică, 18 mai, Protopsaltul Lykourgos Anghelopoulos, conducătorul Corului Bizantin Grec, a adormit întru Domnul.
Lykourgos Anghelopoulos s-a născut la Pirgos Ileias în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena și muzica bizantină cu Simon Karas. Vreme îndelungată (1982-2014) fost protopsaltul bisericii „Sfânta Irina” (cea dintâi catedrală din Atena). A fost fondatorul și dirijorul Corului Bizantin Grec. A predat muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena și la Conservatoarele „F. Nakas” și „N. Skalkotas”. El a fost cel care a pus capăt sistemului greșit de predare al lui I. Sakellaridis.
Lykourgos Anghelopoulos a mai fost și conducătorul Corului Bizantin al studenților din cadrul Conservatorului de Stat din Atena, precum și Presedinte al Școlilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou și Fthiotidos. De asemenea, a colaborat cu Radioul Național din Grecia în domeniul muzicii bizantine. A fost implicat în proiecte de muzică contemporană (interpretând numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Tavener, K. Sfetsas, G. Kyriakakis și alții). A fost membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Pérès, echipă ce studiază muzica apuseană veche și legăturile ei cu muzica bizantină.
Din anul 2005 a fost președintele Centrului de Cercetare a Muzicii Contemporane și membru fondator al Fundației Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 și 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerului Național al Educației și Religiei, fiind responsabil cu activitatea școlilor de muzică din Grecia. În Franta a făcut înregistrări de muzică bizantină, creștină timpurie, ambroziană și muzică occidentală veche.
În 1994, Sanctitatea Sa, Bartholomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, i-a acordat titlul de Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol. A fost de asemenea onorat cu titluri de către vrednicul de pomenire Diodoros, Patriarh al Ierusalimului, de către Biserica Ortodoxă din Finlanda, de către Nicodim, Mitropolit de Patras; Ambrozie, Mitropolit de Paronaxias; Ambrozie, Mitropolit de Karpathos și Kassos; Panteleimon, Mitropolit de Veria, Naoussa și Kampanias; Irineu, Mitropolit de Kisamos și Selino, și Nicolae, Mitropolit de Fthiotida.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia și-a exprimat gratitudinea față de domnia sa, decorându-l cu ordinul Sfântului Apostol Pavel în anul 2006, în timp ce Președintele Republicii Elene, Konstantinos Stefanopoulos, i-a acordat onorabila distincție a “Crucii de Argint” în anul 2004.
Lykourgos Anghelopoulos a scris numeroase articole de muzica bizantină, iar cartea domniei sale, Les voix de Byzance, a fost publicata în 2005 în Franta.
S-a remarcat în mod deosebit prin activitățile desfășurate împreună cu membrii Corului Bizantin Grec.
Dumnezeu să-l odihnească!