Peceți bizantine de plumb

Pecete de plumb a Mitropolitului Atenei, Mihail Choniates, (1182-1204)

Sigiliile sau peceţile din plumb, cunoscute și sub denumirea de bule, fac obiectul de studiu al disciplinei numite sfragistică. Pecețile asigurau confidenţialitatea documentelor şi certificau autenticitatea lor. Inscripţiile şi reprezentările de pe sigilii compun o paletă variată de scene, constituind o preţioasă sursă de informaţii în legătură cu viaţa şi cultura bizantinilor.

Sfragistica, disciplină înrudită cu numismatica, constituie o disciplină de sine-stătătoare care s-a dezvoltat la sfârşitul sec. XIX. Sigiliile din plumb sau peceţi din plumb sau bule care asigurau confidenţialitatea documentelor şi certificau autenticitatea corespondenţei particulare, dar şi a documentelor oficiale, erau folosite în Bizanţ la nivelul tuturor claselor sociale şi profesionale.

Bule din plumb pecetluiau corespondenţa –particulară sau de cancelarie – oricărui demnitar, fie el din capitală sau din provincie, din ierarhia politică sau din cea ecleziastică, dar şi pe aceea a persoanelor particulare. În plus, sigiliile din plumb certificau autenticitatea semnăturii expeditorului, în vreme ce semnătura însăşi, de multe ori era omisă. În sfârşit, cu sigilii de plumb se pecetluiau pachetele care făceau obiectul schimburilor comerciale, mai ales cele care conţineau articole de monopol, mai ales cele prevăzute pentru comerţul extern şi care treceau printr-un control vamal.

O carte deschisă

Sigiliile bizantine bucăţi dintr-un mozaic compun o paletă colorată de scene şi constituie o carte deschisă de informaţii legate de viaţa şi cultura bizantinilor, după cum Bizanţul ea chintesenţa birocraţiei, dar şi a epistolografiei particulare, corespondenţa fiind principala modalitate de comunicare în acea vreme. Şi, sigur, inscripţiile şi reprezentările de pe bulele din plumb dezvăluie încă o faţetă a profundei credinţe a bizantinilor. Opţiunile iconografice şi epigrafice sunt determinate de mentalitatea oamenilor epocii, care este dominată de concepţii teocratice. Oricine ar fi el, proprietarul unei peceţi este ca toţi bizantinii, membru al unei societăţi însufleţite de dogma de drept divin. Cu această concepţie îşi pune în mişcare corespondenţa şi, în ultimă instanţă, sinele titlurile şi demnităţile şi uneori ambițiile și aspirațiile.

Sigiliile de plumb au devenit subiect de cercetare multidisciplinară. Contribuţia lor este semnificativă în studiul: 1. prosopografiei şi genealogiei bizantine, 2. structura administrativă labirintică a Imperiului, 3. dezvoltarea „temelor” şi altor provincii administrative mai mici, cu alte cuvinte, a administraţiei regionale, 4. istoriei eclesiastice a unui oraş sau a unei regiuni geografice mai largi, 5. iconografiei bizantine. Sentimentul religios puternic și temelia profund creștină a societății bizantine au găsit în sigiliile de plumb posibilitate de exprimare în plus. Hristos, Maica Domnului, sfinţi şi îngeri, scene şi, desigur, invocări ale ajutorului şi protecţiei constituie iconografia şi epigrafia de bază a sigiliilor din epoca bizantină. Proprietarul bulei se numeşte pe sine rob al lui Dumnezeu, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sau al Sfintei Cruci îşi manifestă credinţa şi cere ajutor de la Cel de Sus. „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu ajută, Maica Domnului nostru, ajută, Hristoase, acoperă şi mântuieşte, Doamne Iisuse Hristoase, ajută, Doamne Dumnezeul nostru, ajută” sunt câteva dintre inscripţiile care se regăsesc foarte des pe sigiliile din plumb bizantine.

Sigiliu din plumb al lui Mihail Guvernatorul, sec. VIII-IX

Categorii de sigilii din epoca bizantină

Categoriile principale în care pot fi încadrate sigiliile bizantine sunt următoarele:

1. Bulele imperiale

Bulele de aur, a căror greutate se măsura în solizi (monede de aur) validau corespondenţa oficială, de stat, a împăratului Bizanţului. Împăratul pecetluia documentele particulare şi copiile oficiale ale hrisobulelor sale cu peceţi din plumb iar corespondenţa cu membri ai familiei sale cu ceară. Şi femeile din familia imperială asigura confidenţialitatea corespondenţei lor particulare tot prin utilizarea peceţilor din plumb.

Iconografia peceţilor din plumb imperiale este adesea identică cu aceea a nómismelor, chiar dacă nu lipsesc situaţiile în care tipul sfragistic este semnificativ diferit sau se abate mult de la cel numismatic. Acest lucru se datorează faptului că sigiliile constituie în principal obiecte particulare, pentru uz personal şi cu o circulaţie limitată şi sunt influenţate de situaţia politică sau religioasă a vremii. Moneda constituie chintesenţa expresiei politicii şi propagandei imperiale, în vreme ce bula este o oglindă a concepţiilor dominante în epocă.

Cancelaria imperială era un serviciu organizat după principii foarte stricte, care funcţiona pe lângă Palat. Membrii săi, persoane în care împăratul avea o încredere absolută, se bucurau de o autoritate deosebită în rândul celorlalţi demnitari de la Curte, având o influenţă deosebită în interiorul Palatului şi de multe ori erau înclinaţi spre dezvoltarea unor mari ambiţii politice.

Sigiliu din plumb al lui Mihail Guvernatorul, sec. VIII-IX

2. Sigiliile din plumb patriarhale

Patriarhii Bizanţului întreţineau o bogată corespondenţă, atât oficială şi internaţională cât şi particulară. Secretariatul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol pecetluia documentele emise cu bulele înalţilor conducători ai Bisericii, garantând prin aceasta conţinutul şi autenticitatea acestora. După restabilirea cultului icoanelor (843) sfârşitul prigoanei împotriva icoanodulilor, pe faţa anterioară a peceţilor câştigă teren reprezentarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, mai întâi tipul Odighítria şi apoi tipul Platitéra.

3. Peceţile din plumb cu inscripţii şi monograme latineşti sau bilingve (greceşti şi latineşti)

Aceste peceţi constituie o categorie foarte interesantă. Sunt datate în perioada transformării Imperiului Roman în Imperiul Bizantin şi a elenizării treptate a culturii sale, adică până la începutul secolului al VII-lea. Peceţile de plumb cu inscripţii bilingve sunt numite şi diptice.

Sigiliu din plumb al lui Leon Diavatinos, anii 1050-1060

4. Peceţile din plumb cu două monograme (pe faţa anterioară şi pe cea posterioară)

Prima monogramă se referă la nume iar ce de-a doua la demnitatea posesorului peceţii. Acestei categorii îi aparţin două tipuri. Tipul cu monogramă pătrată (dezvoltat în jurul şi în interiorul unei litere de formă pătrată, precum Η, Μ, Ν sau Π) este foarte popular în secolul al V-lea, dar începând din secolul al şaselea începe să câştige teren tipul cruciform (caracterele se dezvoltă între braţele şi intervalele dintre braţele crucii) care predomină până în secolul al VII-lea şi se generalizează în timpul iconomahiei. Monogramele cu elemente caligrafice şi decorative devin foarte îndrăgite în secolul al treisprezecelea. Analiza corectă a unei monograme este o procedură dificilă care cere o practică îndelungată şi… fantezie, de vreme ce varietatea este inepuizabilă.

5. Peceţile din plumb cu o monogramă

Este o categorie de peceţi timpurie din punct de vedere cronologic (sec. 6-7), care poartă pe o parte o monogramă care se referă la posesorul bulei şi pe cealaltă o inscripţie, care este fie o invocaţie fie se referă la titlul sau la demnitatea persoanei posesorului.

6. Peceţile din plumb cu monograme de invocaţie cruciforme

Constituie una dintre cele mai numeroase categorii de peceţi care sunt datate din secolul al optulea până la începutul secolului al unsprezecelea. Monograma cruciformă de invocaţie se analizează în: „Doamne sau Născătoare de Dumnezeu, ajută” şi între braţele crucii se dezvoltă inscripţia ΤΩ ΣύΩ ΔΟΥ ΛΩ.

Sigiliu din plumb al lui Theodor Monomahul, magistru (al treilea sfert al secolului al XI-lea)

7. Peceţile cu reprezentări figurale

Una dintre părţile peceţii este revendicată de o figură dumnezeiască sau sfântă în vreme ce pe a doua faţă sunt menţionate numele şi celelalte date referitoare la posesorul peceţii. Apar începând din secolul al şaselea şi continuă să fie utilizate până la sfârşitul Imperiului Bizantin.

8. Peceţile cu figuri reprezentând vulturi

Sunt, de asemenea, relativ timpurii şi sunt datate din a doua jumătate a secolului al şaselea până în a doua jumătate a secolului al optulea. Vulturul reprezintă un simbol al dominaţiei încă din vremea lui Alexandru cel Mare, continuând să fie o emblemă romană cu impact puternic. Ca toate simbolurile păgâne, pe care în spiritul sincretismului, şi le-a însuşit Bizanţul, şi acest simbol capătă acum un alt sens şi un alt simbolism. Vulturul devine acum simbolul renaşterii sau chiar al Persoanei lui Hristos. Tema începe să dispară după Sinodul Quinisext din 692, când se interzice în mod categoric reprezentarea simbolică a lui Hristos. Cu toate acestea, nu va fi abandonată cu totul decât la sfârşitul Iconomahiei.

9. Peceţile din plumb în versuri

Acestea pot fi întâlnite din secolul al X-lea, inscripțiile fiind scrise în trimetrul sau pentametrul iambic si in versul politic bizantin atât de apreciat de bizantini. Iniţial era folosit versul dodecasilabic iar mai târziu versul decapantesilabic. Vitalien Laurent, bizantinolog şi sigilograf marcant şi cel mai important cercetător al peceţilor din plumb în versuri susţin că ele se datorează influenţei elenistice şi le pune în legătură cu epoca lui Fotie şi Leon VI, cu alte cuvinte cu aşa numita Renaştere Macedoneană.

10. Peceţile din plumb anonime

Constituie o categorie de peceţi de o importanţă particulară. Aceste bule poartă numai reprezentări sau inscripţii de cerere, fără vreo referire la identitatea posesorului ei (nume, nume de familie, titlu, demnitate etc.). În corespondenţa particulară sunt omise în mod intenţionat anumite date ale expeditorului, în încercarea de a ascunde identitatea acestuia. De asemenea, un interes deosebit prezintă peceţile anonime care incită pe destinatar la a descoperi identitatea expeditorului, după citirea documentului. Câteva dintre inscripţiile caracteristice acestui grup de peceţi sunt: „Ale cui hrisoave şi judecăţi pecetluiesc, această scriere limpede dă de înţeles”, „Din scris cunoaşte pe cel care a scris” sau „A cui pecete sunt cunoaşte scrierea văzând”. Peceţi anonime foloseau în corespondenţa lor şi bizantinii neştiutori de carte, care se adresau, pentru redactarea epistolelor lor, unor grămătici profesionişti.

11. Peceţile din plumb ale comercium şi comerciarilor

Datează din a doua jumătate a secolului al VI-lea până la mijlocul secolului al IX-lea. Comercium era în perioada timpurie şi în cea de mijloc a istoriei bizantine, atât biroul vamal al unui oraş sau al unei provincii mai întinse de la graniţă, cât şi însăşi „taxa impusă pentru bunurile oferite spre vânzare”, cu alte cuvinte taxa principală care corespundea fie taxei vamale de import-export, fie impozitului comercial.

Comerciii, care aveau drept însărcinare colectarea taxelor, controlul comerţului, organizarea comerţului cu sclavi şi a producţiei de mărfuri de monopol, erau numiţi în funcţie de demnitari imperiali. Comerciarii erau conducătorii direcţiilor vamale. Dreptul de a înfăţişa pe bulele lor figura împăratului demonstrează poziţia înaltă pe care o ocupau în ierarhia administraţiei bizantine precum şi autoritatea de care se bucurau, dat fiind că aceste servicii (comercium) erau principala sursă de obținere de venituri pentru Imperiu.

Sursa: Periodicul Pemptousia nr. 20, aprilie-iunie 2006.