Sfinții Apostoli Petru și Pavel – 29 iunie

Biserica noastră prăznuiește astăzi pomenirea celor doi mari Apostoli corifei ai lui Hristos, Petru și Pavel. Acestor doi mari bărbați ai ei, Biserica le va da obolul cinstirii și al recunoștinței pe care li-l datorează pentru ofranda lor nemăsurat de mare și însemnată în lucrarea de propovăduire a credinței creștine și de întărire a ei. În icoanele lor, cei doi Apostoli sunt reprezentați ținând în mâini Biserica în chipul unei mici biserici bizantine – aceasta, pentru că acești doi Apostoli au fost cu adevărat stâlpii și pietrele de temelie pe care s-a construit sfântul așezământ al Bisericii lui Hristos. Și reuniți amândoi într-o singură sărbătoare, zugrăviți împreună în aceeași icoană, simbolizează unitatea credinței, unitatea Bisericii care este alcătuită din elemente eterogene: tăierea împrejur – adică evreii, cărora s-a adresat lucrarea misionară a lui Petru – și neamurile – adică idolatrii, pentru creștinarea cărora s-a ostenit Apostolul neamurilor, Pavel. Exact acesta a fost și motivul care a condus la înființarea sărbătorii comune a celor doi corifei, când în anul 258, pe 29 iunie, Papa Sixt al II-lea a mutat oasele lor în catacomba Sfântului Sebastian al Romei. Și a fost atât de reușită și inspirată această punere a lor laolaltă, încât foarte curând sărbătoarea aceasta a devenit a-toată-lumea și se prăznuiește ”în toate bisericile locale ale lui Dumnezeu”. Celelalte sărbători ale Apostolilor, chiar și pomenirea morții lor, au fost umbrite de noua sărbătoare. De aceea, rar se va găsi o biserică închinată doar unuia dintre cei doi Apostoli corifei sau o icoană care să înfățișeze doar pe unul dintre ei. Dimpotrivă, nu există oraș sau sat care să nu aibă biserică sau paraclis închinat numelui celor doi mari Apostoli. Nenumărate sunt icoanele lor. De obște le este cinstirea, de obște închinarea, de obște prăznuirea, după cum de obște le-a fost și lucrarea apostolică, și slava tot de obște le este.

Nu ai decât să citești epopeea corifeilor Apostoli, așa cum este ea descrisă, cu simplitate, de scriitorul care a fost de față la cele mai multe întâmplări din Faptele Apostolilor, anume Evanghelistul Luca. În perioada Penticostarului am auzit citindu-se în biserici și am urmărit, în citirile apostolice din duminicile de la Paște până la Cincizecime, marile lor fapte în cucerirea lumii. Cum au luat steagul lui Hristos, Crucea, și l-au așezat până la marginile lumii până când au ajuns să-l înfigă chiar în inima Imperiului, la Roma. Vom vedea în cartea Faptelor luptele și pătimirile lor, dar și prea strălucitele lor biruințe. Urmele lor s-au însemnat în chip de neșters în inimile credincioșilor. Fiecare oraș și țară are de arătat cu evlavie însemnele pe care le-au lăsat picioarele lor, frumoasele lor picioare, ”ale celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune”, adică mântuirea. Definitoriu este pentru Apostolul Pavel cuvântul unui tropar, anume ipacoi-ul slujbei utreniei de la praznicul lor:

”Care temniță nu te-a avut pe tine legat? Care biserică nu te are pe tine ritor? Damascul foarte se înțelepțește prin tine, Pavele, că te-a văzut pre tine cuprins de lumină. Roma sângele tău primind, și aceea se laudă. Încă și Tarsul, mai mult se bucură și cu dragoste cinstește scutecele tale. Petre, piatra credinței, Pavele, lauda lumii, de la Roma adunându-vă, întăriți-ne pe noi”.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Frescă, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi

Și pomenind aceste locuri pe unde au trecut Apostolii, au prăznuit în această zi orașele și țările, care nu au avut cinstea de a păstra, precum Roma, sfintele lor moaște. Mai ales lumea elenă are de arătat multe asemenea locuri de pomenire pe unde a trecut marele ei Apostol, Pavel. Undeva ni se arată spre cinstire închisoarea lui, ca la Filipi, în altă parte ”tribuna”, ca în Veria, altundeva locul judecății, cum este tribuna lui Galian din Corint, în altă parte stânca pe unde au trecut picioarele lui și a propovăduit cuvântul, precum la Areopag în Atena, altundeva portul unde a coborât, cum este portul Kaloί Liménes[1] din Creta și Lίndos. Undeva au corelat trecerea lui cu felurite mituri și povestiri fantastice, ca în Mitilini, unde ți se arată locul în care Pavel ar fi ucis prin rugăciune un balaur înfricoșător. Nu are importanță dacă relatarea aceasta este mit sau nu, căci ea arată simbolic cum a perceput poporul trecerea Apostolului, care a lăsat urme puternice în acele locuri, mai cu seamă nimicirea crudei idolatrii prin puterea lui Hristos.

În Tesalonic este arătat și azi locul unde a propovăduit Apostolul neamurilor, în vechiul paraclis al Mănăstirii Vlatadon, precum și locul unde s-a refugiat fiind urmărit, în mica peșteră cunoscută sub numele de aghίasma[2], aproape de cartierul cu același nume. În secolul al XV-lea, Simeon, ultimul Arhiepiscop al Tesalonicului dinainte de ocuparea orașului de către turci (1430), mărturisește că în biserica Maicii Domnului celei Nefăcută de mână se păstra și era cinstită spre pomenirea Apostolilor piatra pe are a fost legat și bătut Apostolul. Tipicul sărbătorii praznicale, așa cum se săvârșea pe atunci la Tesalonic, ni-l descrie Simeon în Tipicul său rămas inedit. De cu seară se săvârșea, avându-l ca întâi-stătător pe mitropolit, slujba vecerniei în Sfânta Sofia. După încheierea vecerniei avea loc litania și, cântând idiomelele litiei, ajungeau la biserica ”Sfântului Pavel, care se află lângă biserica Năcătoarei de Dumnezeu cea Nefăcută de mână, unde se află și piatra pe care a fost bătut”. Este vorba probabil de paraclisul închinat azi pomenirii Sfintei Parascheva, în care se află o groapă, unde probabil se sprijinea baza pietrei. Pe piatră era încrustată următoarea inscripție, de asemenea inedită, care se păstrează într-un manuscris al Bibliotecii din Viena:

”Pe această piatră fiind întins mai înainte Pavel,
a răbdat bătăile cele de nerăbdat,
dar acum [pe această piatră] fiind scrijelit [chipul lui] cu felurite scrijelituri,
închinările primește, și cinstirile”.

Dimineața, continuă Simeon în Tipicul său, se cânta utrenia în catedrala Sfintei Sofia după care urma o nouă litanie, ce se îndrepta către biserica Sfinților Apostoli, unde se săvârșea apoi Dumnezeiasca Liturghie.

În secolul al XIX-lea, consulul francez de la Tesalonic amintește de blocul cubic de piatră care se afla în Biserica Sfântului Gheorghe Rotóntas, pe care, potrivit tradiției, a urcat Apostolul Pavel și a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu tesalonicenilor. Astăzi s-au pierdut atât piatra de la Biserica Maicii Domnului cea Nefăcută de mână, cât și blocul de piatră de la Rotóndas și odată cu ele au dispărut și evlavioasele tradiții cu privire la ele, nu însă și cinstirea marelui Apostol al orașului nostru. ”Pietre vii”, care mărturisesc trecerea lor pe aici, sunt însă inimile locuitorilor vechiului oraș idolatru, iar monument neatins de vreme sunt cele două Epistole ale sale către Tesaloniceni.

”La acești Apostoli, cari altă pricină mai mare de laudă ar putea să gândească cineva a afla”, remarcă Sinaxarul zilei lor, ”afară de mărturisirea și chemarea Domnului? De vreme ce pre unul l-a fericit și l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui), iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va fi vas alegerii și-I va purta numele Lui înaintea tiranilor și împăraților”.

Sursa: I.M. Fountoúlis, Slujbă cuvântătoare, Tesalonic 1971, pp. 138-143.