Profeţii Ilie şi Elisei

Profeţii erau oameni pe care Dumnezeu îi trimitea din când în când evreilor pentru a-i readuce pe calea Sa, prin predicile şi faptele lor. Istoria profetului Ilie şi a ucenicului acestuia, Elisei, se găseşte în Cărţile a treia şi a patra ale Regilor, în Vechiul Testament. Ilie a trăit prin secolele VIII-IX înainte de Hristos.

Profeţii Ilie si Elisei, icoană, Novgorod, sec. XIII

Israeliţii se abăteau destul de uşor de la calea lui Dumnezeu. Se lăsau înşelaţi de celelalte popoare care erau idolatre şi uitau voia şi poruncile adevăratului Dumnezeu. Pentru a le reaminti voia Sa şi pentru a-i conduce către pocăinţă, Dumnezeu le trimitea Profeţi, care erau oameni drepţi, luminaţi de Duhul Sfânt, pentru a-i povăţui drept pe israeliţi. Deoarece vedeau şi vesteau dinainte evenimente care aveau loc la multă vreme după aceea, au fost numiţi profeţi. Desigur, unii dintre ei au profeţit şi venirea lui Mesia, adică a lui Hristos: Naşterea, Răstignirea şi Învierea Sa. Cei mai importanţi dintre profeţi au fost Ilie, Isaia, Ieremia, Iona şi Daniil.

Profetul Ilie a trăit în vremea în care rege al Israelitenilor era Ahab. Acesta, împreună cu soţia sa, Izabela, se închinau idolilor. Dumnezeu l-a trimis, deci, pe Ilie, la rege, pentru a-l avertiza că cerul nu va da picătură de ploaie dacă aceştia nu se pocăiesc. Şi aşa s-a şi întâmplat: din pricină că Ahaav nu s-a pocăit, s-au uscat şi cerul şi pământul. Vreme de trei ani nu a căzut picătură de apă din cer. Totul se uscase. Ahaav hotărâse să aducă jertfe dumnezeilor săi, ca să dea ploaie. I-a chemat pe toţi preoţii dumnezeului său mincinos, Baal, în care credea, şi pe Ilie, care îl sfătuise să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu. Ilie le-a spus să ridice jertfelnicul şi să pregătească animalele pentru jertfe. După aceea a spus: „Să se roage preoţii lui Baal să arunce Baal foc ca să aprindă jertfelnicul. Dacă va cădea foc din cer, înseamnă că Baal a auzit rugăciunile lor, deci există. Dacă nu, înseamnă că nu există. Atunci îl voi ruga eu pe Dumnezeu să trimită foc. Dacă va cădea foc din cer, înseamnă că Dumnezeu m-a auzit şi că Acesta este adevăratul Dumnezeu”.

Cuvintele acestea au plăcut tuturor şi s-a hotărât să se facă aşa cu spusese Ilie. Au început, deci preoţii, să dănţuiască, să strige şi să se roage. „Auzi-ne, Baal”, strigau. Dar oricât au strigat şi s-au rugat, dumnezeul lor inexistent nu le-a răspuns. „Strigaţi mai tare, căci se poate că doarme”, i-a luat în râs Ilie. La un moment dat preoţii au obosit.

Atunci s-a ridicat Ilie. A pregătit jertfelnicul şi a pus să se sape de jur împrejurul lui un şanţ şi să-l umple cu apă, dar şi să ude, de asemenea, lemnele şi carnea pregătită pentru jertfă. După aceea s-a rugat fierbinte: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al Isaac şi al lui Iacov, să afle astăzi toţi că Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, iar eu robul Tău, care îndeplineşte poruncile tale”. De-ndată a căzut foc din cer, arzând animalele pentru jertfă şi uscând apa din şanţul săpat în jurul jertfelnicului.

Tot poporul împreună cu regele au căzut şi s-au închinat adevăratului Dumnezeu. Ilie nu terminase, însă, şi le-a zis: „Fugiţi cu toţii şi vă adăpostiţi, căci va cădea ploaie multă”. Cerul era senin. Ilie a început să se roage: un nor mic s-a ridicat din mare şi a stat pe muntele Carmel, unde se găseau cu toţii pentru jertfă. Şi în vreme ce Ilie continua să se roage, norul s-a întins peste tot locul şi a izbucnit o ploaie puternică. Cu toţii au slăvit pe Dumnezeu şi s-au întors la credinţa cea adevărată.

Atunci când profetul Ilie a încheiat lucrul pe care i-l încredinţase Dumnezeu, a luat împreună cu sine pe Elisei, ajutorul său credincios, mergând la râul Iordan. Voiau să treacă pe malul celălalt. Ilie a lovit apa cu cojocul său şi Iordanul s-a despărţit în două, iar Ilie şi Elisei au trecut pe malul celălalt. „Cere-mi orice voieşti”, i-a spus Ilie lui Elisei. „Vreau să am îndoit harul profeţiei”, i-a răspuns Elisei. Ilie, însă, i-a răspuns: „Ceea ce-mi ceri este greu, însă, de mă vei vedea în vremea în care mă voi sui la cer, ceea ce mi-ai cerut se va îndeplini”. Şi pe când mergeau, a apărut o căruţă de foc care l-a luat pe Ilie şi l-a ridicat în slăvile cerului. Cojocul lui Ilie a căzut de pe spatele lui, peste Elisei. Acesta, ţinând cojocul strâns în mâini, a strigat: „Părintele meu, părintele meu!” Ilie a dispărut, însă, în ceruri.

Elisei nu l-a mai văzut, dar a primit, însă, harul profeţiei şi a făcut multe minuni. A curăţit cu rugăciunea şi cu sare sfinţită apele Ierihonului, care fuseseră contaminate. L-a vindecat de lepră pe Neeman, generalul sirian, trimiţându-l să se spele de şapte ori în Iordan. În fine, cu puţin înainte de a muri, a profeţit că regele Ioaş îi va înfrânge pe sirieni, care cuceriseră mai multe cetăţi israelite, în urma a trei atacuri, şi aşa s-a şi întâmplat.

Profetul Ilie este cinstit în Biserica Ortodoxă în ziua de 20 iulie, iar Profetul Elisei, ucenicul acestuia, în ziua de 14 iunie.