Sfântul Iacov din Alaska

Iacov Netsetov s-a născut în insula Unalaska, în anul 1802 – în epoca celor dintâi misiuni ortodoxe din Alaska. A fost rodul unirii dintre un rus și o aleutină [băştinaşă a arhipeleagului Aleutin].

Micul Iacov avea mare râvnă pentru învățătură, o chemare spre orice lucru avea legătură cu viața bisericească, cu evlavia și cu o viață conștientă de împlinire a poruncilor lui Hristos. Astfel, îl găsim după câțiva ani studiind la Seminarul Teologic din Irkutsk (Siberia), unde a și fost hirotonit preot la momentul potrivit. După hirotonie, tânărul preot se întoarce la înzăpezitul ogor misionar al patriei sale, pentru a lucra și el spre luminarea compatrioților săi.

A slujit bisericii din Alaska vreme de treizeci și șase de ani, până când Domnul l-a chemat la Sine. Slujirea ca preot, tânăr pe atunci, presupunea aspre nevoințe pentru a rezista atât la condițiile de timp nefavorabile, cât și la vrăjitoriile șamanilor care făceau tot posibilul să împiedice lucrarea de mântuire, așa cum făcuseră și cu misionarii dinainte. Exemplul Sfântului Gherman l-a inspirat și a aplicat programul pastoral al acestuia. Când timpul era oarecum frumos și îi permitea deplasările, se urca în caiac și vizita diferitele insule Aleutine pentru catehizare, botezuri și încurajarea duhovnicească a locuitorilor deja botezați.

În călătoriile sale misionare pe continent, își încărca puținele-i bagaje pe sania trasă de câini și, însoțit de colegii lui, în special preoți tineri și cateheți, semăna cuvântul lui Dumnezeu în cele mai îndepărtate colțuri ale arhipeleagului Aleutinelor, ajungând chiar și la eschimoșii Alaskăi care locuiau în interiorul țării, înaintând cu misiunea până la localnicii Ghiutik din josul râului Ghiukonos. Această lucrare misionară s-a realizat din anul 1845 până în 1863, Sfântul Iacov fiind al doilea preot ortodox care s-a ocupat cu misiuni apostolice atât de avansate, după Sfântul Mucenic Iuvenalie. Cuvântul Sfântului Iacov dădea de obicei rod. Aproape în toate locurile pe unde mergea, localnicii, văzând probabil în el un compatriot, îl întâmpinau cu bunăvoință și se lăsau convinși cu oarecare ușurință de predica sa. Cu siguranță, reacția vrăjitorilor, adică a șamanilor, îi punea de multe ori piedici. Totuși, ogorul lui Dumnezeu se semăna din ce în ce mai adânc. Sfântul Iacov nu se mulțumea doar să-i boteze pe localnici. Se interesa de linia vieții duhovnicești a ucenicilor din turma lui, îi învăța rânduielile și tainele vieții duhovnicești, cât și participarea la tainele Bisericii, mai ales pregătirea pentru participarea la taina Dumnezeieștii Liturghii și a Împărtășaniei. Îi învăța cum să se spovedească și îi îndrepta spre practicarea rugăciunii și a postului.

În misiunile lui în locuri unde nu exista nici o biserică, avea un cort pe care îl purta cu el și îl folosea ca Biserică mobilă, atunci când frigul era puternic și împiedica adunarea în aer liber sau chiar amenința cu înghețarea obiectelor folosite în Sfânta Liturghie.  Când iarna îi împiedica plecarea în diverse misuni, Sfântul Iacov se ocupa cu traducerile în limba localnicilor a Sfintei Scripturi și a altor cărți sfinte. Pentru educarea localnicilor, Sfântul Iacov a întemeiat și o școală. Greutățile misiunilor, vârsta și diversele obstacole întâmpinate, au slăbit puțin câte puțin sănătatea părintelui Iacov. La sfârșitul vieții, a trecut printr-o altă încercare și ispită din partea diavolului, care nu suferea din invidie, bineînțeles, ca Sfântul Apostol să câștige suflete pentru Biserică. Astfel, a fost defăimat pe nedrept de un alt preot misionar Episcopului Alaskăi, Petru, succesorul Sfântului Inochentie. Episcopul l-a chemat pe Iacov la Sitka, sediul episcopiei, unde Sfântul Iacov nu a avut nici o problemă în a risipi complotul diavolului. La Sitka, nu după multă vreme, și-a dat sufletul lui Dumnezeu, pe data de 26 iulie 1865. Mormântul lui se află în același oraș. Biserica Americii, l-a recunoscut pe Iacov ca Sfânt și l-a canonizat în anul 1994.

„Sfinte Iacove, lucrător a Evangheliei până la marginile pământului, roagă-te pentru Biserica Alaskăi și pentru noi toți”. Amin!

Sursa: Georgios Emmanouil Piperakis, Sfinți din Alaska, Atena: Editura Miriobiblos, 2004.