Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: Despre smerenie, dragoste și rugăciune

Publicăm astăzi cea de-a treia parte a studiului profesorului Anéstis Keselópoulos de la Facultatea de Teologie din Tesalonic (celelalte părți ale studiului le puteţi găsi aici: http://www.pemptousia.ro/author/anestis-keselopoulos/) având ca temă importanţa smereniei pentru dobândirea dragostei și a rugăciunii, aşa cum reiese din învăţătura cuviosului Porfirie. Fiindcă articolul a fost scris şi publicat înainte de canonizarea sfântului, în cuprinsul studiului, Cuviosul Porfirie este numit când Gheronda, când Părintele.

***

Nu vom putea dobândi dragostea dacă nu facem absolut nimic sau dacă suntem indiferenţi. Se cere multă luptă şi, înainte de toate, se cere smerenie. Gheronda este cât se poate de clar în această privinţă: ,,Hristos nu o să ne iubească dacă noi nu ne vom învrednici de dragostea Lui. Ca să ne iubească, trebuie să vadă o schimbare în viaţa noastră. Doreşti, cauţi, te zbaţi, încerci, te rogi, însă vezi că viaţa ta nu se schimbă în nici un fel. Te pregăteşti să dobândeşti acelea pe care Hristos le doreşte pentru tine, ca să poţi să primeşti înlăuntrul tău Duhul Sfânt, dar el nu va putea să vină, dacă nu există ceea ce îi trebuie neapărat omului. Care este acest lucru? Este vorba de smerenie. Dacă nu există smerenie, nu putem să Îl iubim pe Hristos. Ni se cere smerenie şi slujirea Lui Dumnezeu fără a aştepta ceva în schimb”[20].

Gheronda însuşi avea această smerenie adâncă, fiindcă se simţea în siguranţă, iubit de Dumnezeu. Trăia în dragostea Lui Dumnezeu şi pentru dragostea Lui Dumnezeu. Acest lucru îi era de ajuns şi chiar îi prisosea. Rugăciunea lui, pe care a păstrat-o până la sfârşitul vieţii, a fost: ,,Tot ce vrei Tu, Doamne, tot ce vrea dragostea Ta. Ştiu, nu sunt vrednic de dragostea Ta. Şi în iad de mă arunci, mie îmi e de ajuns sa ştiu că eşti alături de mine. Un singur lucru vreau, un singur lucru doresc, un singur lucru îţi cer: să fiu cu Tine, unde vrei şi cum vrei Tu”[21].

Această smerenie adâncă l-a caracterizat de mic pe Gheronda Porfirie şi îi ,,prevestea” viaţa sa cuvioasă de mai târziu, dusă în sfinţenie, până la bătrâneţe. Tot ceea ce cunoaştem din biografia sa, sau din ceea ce el însuşi a spus, confirmă ceea ce ştiam cu toţii din viaţa sa dusă în sfinţenie: ,,Acum, când le văd pe toate, [în trecut] mă simt foarte uşurat. Adică…cum să vă explic mai clar… Dumnezeu mă apără şi mă păzeşte, Își trimite Harul Său la mine, nevrednicul. Dumnezeu, şi pe păcătoşi, aşa cum sunt eu, îi iubeşte şi vrea ca ei să devină oameni buni. Harul Lui Dumnezeu poate să facă aşa ceva. Eu datorez totul Lui Dumnezeu şi harului Său. Despre mine cred că sunt precum o ţeavă veche ruginită pe care, însă, curge apa cea vie şi preacurată, fiindcă izvorăşte de la Duhul Sfânt”[22].

Deşi toţi cei care l-au cunoscut înţelegeau că este un om sfânt, şi, în acelaşi timp, vedeau că el are ceva deosebit şi recunoşteau harul său bogat, el însuşi spunea despre sine că este un om neînsemnat şi păcătos. Cât despre harisma sa [a înainte vederii], spunea că i-a dat-o Dumnezeu ,,ca să devină un om bun”. ,,V-am spus de mai multe ori, harisma, nici nu aşteptam să o primesc, nici nu am cerut-o, nici nu am dorit-o. Bătrânii mei nu îmi spuneau nimic. Ţineau această tradiţie veche. Nu m-au învăţat nimic prin cuvinte, ci prin vieţuirea lor de zi cu zi. Tot ceea ce ştiu am învăţat din vieţile sfinţilor şi de la Părinţi. Părinţii nu cereau nimic de la Dumnezeu, nici semne ori minuni, şi nici harisme. La fel, nici eu nu am urmărit vreodată să dobândesc harisme, ci doar dragostea Lui Hristos. Nimic mai mult. Harisma mi-a trimis-o Dumnezeu, ca să devin bun”[23].

Dimensiunea hristocentrică, ce transpare din întreaga învăţătură a părintelui Porfirie, constituie axa centrală a vieţii şi a experienţei sale. Era firesc, deci, ca aceasta să devină şi crezul său în viaţa duhovnicească. Persoana Lui Hristos, care dă sens vieţii omeneşti, i-a dat lui nădejde, l-a întărit şi i-a îndrumat rugăciunea. Gheronda spune, în acest sens: ,,Rugaţi-vă astfel: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Ştie Acela cum să vă miluiască. Imediat, va trimite harul Său”[24]. ,,Nu contează cât de mult te rogi, ci cum te rogi. Să vă rugaţi, fie şi numai pentru cinci minute, dar rugăciunea să fie făcută din toată inima, cu dragoste şi dorinţă sinceră. Cineva poate să se roage o noapte întreagă, iar altcineva doar cinci minute, iar această rugăciune, de cinci minute să fie mai înaltă. Aceasta este o mare taină, dar aşa se întâmplă, să ştiţi”[25].

Părintele Porfirie a înţeles că harul Lui Dumnezeu poate să insufle dorinţa pentru rugăciunea adâncă, de vreme ce ,,nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus Hristos, decât în Duhul Sfânt”[26]. După părintele Porfirie, rugăciunea este ,,cheia vieţii duhovniceşti”. Spunea că omul care îşi pune nădejdea în Hristos, va încredinţa Aceluia toate problemele sale spre rezolvare. Astfel, toate greutăţile şi toate problemele noastre, doar cu rugăciunea vor afla dezlegare. Fiindcă şi acestea ţin tot de viaţa duhovnicească[27]. Toate se sfinţesc, şi cele uşoare, şi cele grele, şi cele materiale, şi cele spirituale. Nu este nevoie decât de dragoste şi rugăciune fierbinte, adică, nimeni să nu fie stăpânit de teamă şi nelinişte, ci să ne punem toată nădejdea în dragostea şi în purtarea de grijă a Lui Dumnezeu[28].

Aşadar, lucrul cu totul nou pe care părintele Porfirie ni-l spune, este că nu trebuie să existe constrângere şi încordare atunci când ne rugăm. Scurta rugăciune ,,Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, pe care Părinţii Bisericii au văzut-o ca modul cel mai eficient de a ne ruga, nu trebuie făcută ţinând cont de anumite tehnici sau metode de a o rosti, pentru că doar harul Lui Dumnezeu este cel ce lucrează şi mijloceşte[29]. ,,Nimeni nu ne poate învăţa cum se face rugăciunea, nici cărţile, nici Gheronda, nimeni. Singurul învăţător este harul Lui Dumnezeu. Numai Duhul Sfânt, doar harul Lui Dumnezeu poate să insufle rugăciunea…Dacă nu intraţi în această ,,atmosferă” a harului nu vă veţi putea ruga aşa cum trebuie”[30].

Astfel se explică faptul că dorinţa de a dobândi harul Lui Dumnezeu a fost singura şi cea mai mare dorinţă a părintelui în întreaga sa viaţă. Acesta era sfatul său pe care, cu multă insistenţă, îl dădea celor care veneau să-l viziteze, fiindcă considera că în aceasta ,,constă esenţa vieţii duhovniceşti”. A se lăsa cineva cu totul în grija Lui Hristos, considera a fi ,,cea mai mare artă”. ,,Când se pogoară Hristos în inima noastră, am câştigat totul. Hristos va preface totul înlăuntrul nostru. Va aduce bucurie asupra noastră, smerenie, dragoste, rugăciune, înălţare spre cele de sus. Harul Lui Hristos ne va face oameni noi. Hristos ne va da tot ce avem nevoie”[31]. Atunci, omul se schimbă. Toate simţurile lui trăiesc cu Duhul Lui Dumnezeu. Gheronda dă mărturie despre această nouă realitate în care se găseşte omul după ce primeşte harul Lui Dumnezeu, din propria sa experienţă[32]. De altfel, dragostea, smerenia, ascultarea şi toate celelalte virtuţi, nu reprezintă scopul vieţii duhovniceşti, ci sunt doar condiţii ca harul Lui Dumnezeu să vină asupra omului, şi să fie călăuzit apoi de Duhul Sfânt[33].

Părintele Porfirie îndeamnă ca lupta şi viaţa noastră duhovnicească să se concentreze asupra legăturii noastre cu Hristos, iar nu asupra îndepărtării răului. ,,Aşadar, nu este nevoie să aveţi tot timpul grijă să nu vă înţepaţi în spini… Voi, să vă puneţi toată puterea voastră interioară în slujba binelui, în slujba Lui Hristos”[34]. Acest îndemn al părintelui vine să confirme afirmaţia Sfântului Apostol Pavel: ,,Urâţi răul, alipiţi-vă de bine” (Romani 12, 9). Aici, Gheronda, cu experienţa şi înţelepciunea sa, nu neagă existenţa diavolului, nici existenţa patimilor în viaţa de după cădere a omului, ci doar subliniază faptul că viaţa duhovnicească nu poate fi redusă la un cod de interdicţii, ci are, înainte de toate, o dimensiune pozitivă spre folosul celor viitoare.

Continuarea, aici: http://www.pemptousia.ro/?p=43680

Note:

20. Gheronda Porfirie, Viaţa şi învăţăturile sale, p 238.
21. Ibidem, p. 217.
22. Ibidem, p. 507.
23. Ibidem, p. 505.
24. Ibidem, p. 287-288.
25. Ibidem, p. 273.
26. I Corinteni 12,3.
27. Gheronda Porfirie, Viaţa şi învăţăturile sale, p. 256.
28. Ibidem, p. 275-276.
29. Ibidem, p. 262.
30. Ibidem, p. 256-257.
31.Ibidem, p. 286.
32 . Ibidem, p. 462-3.
33. Ibidem, p. 256-7.
34. Ibidem, p. 287.