Noul Mucenic Teoharis din Neapolis, Capadocia

Sfântul Nou Mucenic Teoharis a pătimit în ziua de 20 august.

În anul 1740, pe când Ibrahim Pașa era administrator general al Asiei Mici, imperiul otoman se afla în stare de război. Atunci s-a dat ordin de a se aduna în armată și băieții creștinilor.

Teoharis era orfan, nu își cunoscuse părinții, nici nu avea alte rude și de mic a fost luat în armată, împreună cu alți copii. În zdrențe, înfometați, copiii robiți erau bătuți cu toiege și supuși la chinuri. Micul Teoharis, care se încredințase pe sine lui Dumnezeu, se ruga în genunchi zi și noapte pentru scăparea lor.

Într-o zi, cadiul din Neapolis a vizitat tabăra copiilor, l-a văzut pe Teoharis, i-a plăcut de el și l-a luat sclav în casa sa, unde i-a dat să îngrijească de animale.

După o vreme, într-o seară, soția stăpânului său l-a văzut pe Teoharis rugându-se în genunchi, cu mâinile ridicate. I-a spus aceasta soțului ei și, după ce s-au sfătuit, au hotărât să-l facă ginerele și moștenitorul lor. L-au chemat și i-au spus că îl prețuiesc, că este drept, binecredincios și frumos, și că au hotărât să i-o dea de soție pe fiica lor. L-au întrebat cine sunt rudele lui, iar Sfântul le-a spus că nu are pe nimeni pe lume, ci doar Tată pe Dumnezeu în ceruri. Atunci, cadiul i-a spus că-l va face ginere și moștenitor al său, cu condiția să devină musulman.

Sfântul i-a răspuns: Eu, stăpâne, creștin m-am născut, m-am botezat și nu pot să mă lepăd de credința Mântuitorului meu și a părinților mei. Kadiul a socotit că răspunsul tânărului slujitor este jignitor pentru el și l-a amenințat cu foamea, cu chinurile și moartea.

Sfântul s-a dus atunci îndată la biserica Sfântului Gheorghe, unde l-a întâlnit pe un părinte îmbunătățit, pe nume Gheorghe, care avea mai apoi să devină și el mucenic, unde s-a spovedit și s-a împărtășit. Duhovnicul l-a sfătuit să se roage și să citească Sfânta Scriptură.

Când s-a întors la casa stăpânului său, a primit din nou aceleași propuneri, pe care din nou le-a refuzat. Stăpânul său l-a întemnițat fără mâncare, ci numai cu puțină apă la răstimpuri mari. Sfântul se ruga neîncetat, își avea mintea în cer și, astfel, nici nu mai simțea chinul foamei.

După o vreme, l-a scos din temniță și l-a întrebat dacă s-a răzgândit. Când a văzut că Sfântul refuză din nou, a poruncit să îl lege de un cal și l-au dus în afara orașului, la o mare depărtare, într-o vie unde era un plop. Acolo l-au legat și i-au repetat aceeași propunere, spunându-i că, dacă refuză iarăși, îl vor spânzura. Sfântul, cu ochii îndreptați către cer, a cerut de la Dumnezeu putere ca să îndure martiriul și a refuzat din nou. Călăii, considerând rugăciunea lui este o înșelăciune, l-au legat de gât și, după ce l-au bătut cu pietre, l-au spânzurat. Apoi l-au îngropat sub acel plop.

Dintr-o dată, cerul s-a întunecat și o furtună năprasnică a lovit cu tunete și fulgere locul acela. Locuitorii Neapolei erau mirați de această urgie a stihiilor naturii, căci până la acel ceas cerul fusese senin. Soția kadiului, care îl prețuia pe Teoharis, a spus: V-am spus că tânărul era sfânt și nu m-ați ascultat, iar acum din pricina lui s-au întâmplat toate astea.

Vechea localitate Neapolis din Capadocia, astăzi abandonată

Plopul acela a fost numit pe turcește ”kanlί kavák”, adică ”plopul sângelui”. Multă vreme, când cineva tăia o creangă, îndată curgea sânge. Acel plop a devenit loc de închinare pentru creștini și musulmani.

După multă vreme, Sfântul Mucenic Teoharis s-a arătat în somn unei monahii evlavioase și a cerut să-i facă mutarea moaștelor într-un loc de închinare creștin, lucru care s-a întâmplat prin participarea tuturor neapoliților.

În urma schimbului de populații din 1923, sfintele moaște ale Sfântului Teoharis au fost mutate în Biserica Sfintei Ecaterina din Tesalonic, făcându-se și acolo izvor de tămăduiri și minuni.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!

Sursa: Νέος Συναξαριστής της Ορθοδόξου Εκκλησίας, Indiktos Publications, p. 216