Părintele Gheórghios Kapsánis, Teologul – 1

Va fi nevoie de mulți ani de acum încolo pentru a fi evaluată îndeajuns lucrarea duhovnicească a fericitului Egumen Gheórghios Kapsánis . La 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, închinăm aceste rânduri omului care a pecetluit zilele noastre cu personalitatea, cu lucrarea sa desfășurată pe mai multe laturi, și, în special, cu mărturia sa teologică în viața bisericească de astăzi.

În ultima perioadă a vieții sale, Gheronda Gheorghios a primit cele mai înalte aprecieri. Cu câteva luni înainte de trecerea sa la cele veșnice, odată cu demisia sa, din motive de sănătate, de la conducerea mănăstirii Grigoriou, Patriarhul Ecumenic l-a apreciat drept ,,credincios și înțelept păstrător al Tradiției și minte luptătoare a Sfântului Munte”, ce s-a distins ,,printr-o sensibilitate deosebită pentru adevărul credinței ortodoxe”. Cu ocazia retragerii sale din scaunul de egumen, Sfânta Chinotită l-a numit ,,dreptar al conștiinței ortodoxe și sensibilitate duhovnicească pentru viața dusă în curăție în credința ortodoxă”. Imediat după fericita sa adormire, Patriarhul Alexandriei l-a numit ,,slujitor al Tradiției și mistic adevărat al cunoașterii de Dumnezeu”. Mitropolitul Kythírelor l-a numit ,,mărturisitor al credinței zilelor noastre”, mitropolitul de Náfpaktos: ,,dascăl ecumenic”, mitropolitul Etoloakarnaniei: ,,stejar vajnic al Ortodoxiei”, iar mitropolitul Ftióthidei: ,,mare dascăl al Ortodoxiei”, pentru a mă referi doar la câteva mărturii ale ierarhilor Bisericii noastre. Și este adevărat, sclipirile personalității sale harismatice se asemănau unui diamant care strălucea până la marginile lumii.

Ieromonahul Luca Grigoriatul

În continuare, îl voi prezenta pe fericitul Gheronda Gheórghios ca teolog și învățător al Bisericii, nu în sensul teologului care a dobândit cunoștințe teologice la nivel academic, cu diplome de studii aprofundate, de master și de doctorat – Gheronda avea și astfel de titluri, și este binecuvântată teologia aceasta, de vreme ce urmează tradiției sfinte și duhovnicești a Bisericii – însă eu îl voi înfățișa ca pe teologul care a exprimat și pecetluit prin cuvinte omenești experiențele duhovnicești înalte, inefabile și necreate ale sfinților văzători-de-Dumnezeu. Fiindcă, după cum însuși Gheronda observa în lucrarea sa Teologia și experiența duhovnicească după Sfântul Grigorie Palama și tradiția aghioritică, (vezi Sfântul Grigorie Palama, învățător al îndumnezeirii, Editura Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie, Sfântul Munte, 2000, pp. 50-56), teologii care teologhisesc fără să aibă experiența părinților de Dumnezeu văzători nu trebuie numiți teologi, ci tehnologi, după expresia Sfântului Grigorie Teologul.

Voi prezenta, așadar, câteva informații din care va reieși harisma de teolog și învățător al Bisericii ale părintelui. Justețea cuvintelor mele se va verifica în timp, de către cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Gheronda.

Întrebarea care se ivește imediat este: În ce fel, acest om s-a dovedit a fi teolog și învățător al Bisericii? Ce condiții a îndeplinit Gheronda pentru a dobândi aceste două mari harisme?

1. Prima condiție, fundamentală în acest caz, a fost dragostea. Sfântul Ioan Evanghelistul și Teologul ,,având dragoste, a dobândit și teologia”. Gheronda Gheórghios s-a învrednicit de harisma teologiei la un asemenea nivel pe măsura bogăției dragostei sale.

Dragostea sa era îndreptată în două direcții: spre Hristos, desigur, și către semenii săi. Îl iubea din tot sufletul pe Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinți. Nimic din cele lumești nu îi mișca inima sa. Era dezinteresat de tot ceea ce nu avea legătură cu viața duhovnicească. Nu avea niciodată gânduri ascunse. Curățenia sufletească era ceea ce îl caracteriza cel mai bine. De mic copil s-a afierosit Lui Hristos și Bisericii. Pentru orice greutate pe care o întâmpina, el se ruga Lui Dumnezeu. Toate le atribuia, prin rugăciune, Lui Hristos, Maicii Domnului, Sfântului Nicolae. Despre dragostea pe care el o nutrea pentru Dumnezeu nu ne spunea, însă, nimic. Ascundea acest lucru intenționat.

Cealaltă latură a dragostei sale, pentru oameni, nu putea să o ascundă, însă. Toți cunosc acest lucru, dar chiar însuși gheronda mărturisește despre asta, iar cuvintele sale au rămas înregistrate pe bandă magnetică. Sper să iasă la lumină această înregistrare, și să nu întârzie foarte mult editarea predicilor și a cuvântărilor sale pastorale, între care și mărturia sa personală despre harisma dragostei. Cândva, într-un moment când, cu adâncă smerenie vorbea obștii mănăstirii sale, spunând că nu are să ne lase drept testament lucrarea sa ascetică, adăuga spunând: ,,Dumnezeu, însă, mi-a dat darul de a iubi. Dar chiar și acest lucru nu este spre meritul meu. Dragostea mea iese așa, firesc”.

Într-adevăr, iubea sincer, duhovnicește, hristocentric, cu curăție și dezinteresat. Acest lucru este cunoscut de mii de oameni iar mărturiile lor despre acest lucru îndeobște cunoscut sunt nenumărate. Cu câteva zile înainte de fericita sa adormire, un cunoscut l-a vizitat și i-a sărutat simplu mâna, iar după aceea mi-a spus: ,,Este minunat cum în inima acestui om au putut să încape atâtea suflete”.

2. A doua condiție de bază a harismei sale teologice era credința sa. Nu doar ca credință drept slăvitoare, ca acceptare cu mintea a dogmelor Bisericii Ortodoxe, dar, mai întâi și principal, ca harismă și trăire a încrederii în Dumnezeu și în sfânta sa voință. Gheronda se încredea în voința Lui Dumnezeu, în mâinile Căruia își încredința viața sa și toate grijile omenești care îl împovărau în fiecare zi datorită slujirii sale în scaunul de egumen. Nu îl vedeam să caute cu agonie și neliniște alte rezolvări la problemele cotidiene, ci avea încredere în acele soluții care păreau a fi după voia Lui Dumnezeu.

Ajutor neprețuit îi era în tot acest timp – când credința îi era încercată – rugăciunea. Se ruga în liniște, neștiut de nimeni, din inimă. Deși slujirea sa îl solicita foarte mult, încât nu îi rămânea foarte mult timp pentru a lucra rugăciunea, avea adânc sădit în sufletul său dumnezeiescul dar al isihiei. Ca egumen, îi primea cu bucurie pe toți care îi călcau pragul, era binevoitor și vesel, avea răbdare și asculta continuu problemele tuturor, îi era milă și suferea alături de toți, însă mintea sa nu se lăsa prinsă de griji și tulburare. Se întorcea repede cu mintea la lucrarea sa duhovnicească. Adâncul sufletului său era dominat de liniște, asemenea adâncului mării, acolo unde furtuna nu izbutește să ajungă. În inima sa era isihast și lucrător al rugăciunii. În acest pământ roditor al rugăciunii isihaste a fost cultivată harisma teologiei, așa cum spune cuvântul din Pateric: ,,Dacă te rogi cu adevărat, ești teolog, și dacă ești teolog, te vei ruga cu adevărat”.

De asemenea, părintele era fidel ideii că ,,sfinții sunt păstrători ai tezaurului credinței”. Vroia să creadă și să teologhisească fidel și ,,următor fiind Sfinților Părinți”. Îi plăcea să reamintească cunoscutul fragment din Hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic: ,,Ceea ce Profeții au văzut, ceea ce Apostolii au învățat, ceea ce Biserica a primit iar Învățătorii au dogmatizat…așa cugetăm, așa grăim, așa vestim pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu. De la această mărturisire ortodoxă nu s-a dezis niciodată. Pentru această credință a luptat el întreaga sa viață. Și această credință era chezășia teologiei sale curate.

3. Cea de-a treia condiție era cugetul său smerit. Nu improviza nimic. Nu vroia să promoveze ceva nou astfel încât să facă impresie, să caute să facă ucenici, să aibă un  punct de vedere și o gândire teologică diferite. Degaja mereu un aer caracteristic în care se reflecta însăși smerenia de care mereu dădea dovadă. Gheronda era  abia tânăr teolog la Atena când a luat la cunoștință despre conținutul unei epistole pe care Sfântul Iustin Popovici o trimisese către fiii săi duhovnicești care studiau atunci în Atena. Scrisoarea conținea îndrumări duhovnicești și sfaturi, iar la sfârșit conținea următoarea însemnare: ,,Dacă tot ceea ce vă scriu se regăsește și la Sfinții Părinți, atunci să le țineți. Dacă nu, să nu le urmați”. Acest lucru scria Sfântul Iustin. Exact aceleași cuvinte le repeta și gheronda de foarte multe ori, ca îndemn de urmat și în ceea ce îl privea pe el.

Dovadă a smereniei părintelui Gheórghios este și metoda pe care o urma atunci când scria articole teologice. Întotdeauna dădea articolele pe care le scria unui teolog profund și om credincios pentru a le corecta. Ne spunea gheronda: ,,Când scrieți vreo lucrare teologică, să nu vă încredeți numai în mintea voastră. Să întrebați pe cineva despre care știți că are conștiință ortodoxă. Eu, la începutul periplului meu în domeniul teologiei, arătam textele pe care le scriam, părintelui Epifánios Theodorópoulos. După  ce el a trecut la Domnul, mă sfătuiam cu părintele Paisie [Aghioritul]. Chiar și acum arăt textele mele unor teologi în care am încredere. Vedeți că, înainte de a publica textele mele, vi le arăt vouă. La fel să faceți și voi după adormirea mea”.

4. Cea de-a patra condiție era gândirea sa teologică profund ecleziologică. Nu teologhisea doar ca să teologhisească. Teologia sa nu slujea intereselor, nu ascundea vreun interes personal, oportunism, nu avea gânduri ascunse. Nu se gândea la un echilibru al forțelor, nu atrăgea de partea sa grupuri, nu crea grupuri. Nu scria dacă nu exista vreo reală problemă care ar fi reprezentat un pericol pentru Biserică și pentru mântuirea oamenilor. Nu se grăbea să scrie, pentru a anticipa vreun eveniment. Ca egumen al Mănăstirii Grigoriou, atunci când se ivea vreo problemă dogmatică ori bisericească, aștepta ca altă mănăstire ori Sfânta Chinotită să-și spună părerea mai întâi. Doar când vedea că nimeni nu lua inițiativa, atunci vorbea el despre problema respectivă și scria articole. Pentru teme importante, care priveau credința, ethosul evanghelic ori însăși ființa Bisericii, se punea repede în mișcare cu multă hotărâre. Putem da ca exemplu aici filmul lui  Martin Scorseze, sau problema confiscării averilor bisericești în anii ’80. Îl durea când vedea că Biserica este în primejdie. Priveghea, nu dormea nopțile. Studia îndeaproape chestiunea respectivă. Dădea telefoane arhiereilor pe care îi cunoștea și le cerea părerea, îndemnându-i, în același timp să intervină. La fel îi îndemna și pe ceilalți teologi. Își spunea mereu părerea și povățuia de fiecare dată când era nevoie. Întărea pe fiecare. Pentru Biserică, nici o jertfă nu era prea mare.

5. A cincea, și, după părerea mea, ultima condiție pentru dobândirea și exercitarea harismei teologiei curate era virtutea dreptei cugetări cu care era înzestrat din plin. La gheronda, dreapta cugetare se exprima în două planuri. Primul dintre acestea era noblețea și înțelepciunea cu care Dumnezeu îl dăruise. Știa să deosebească instituțiile și oamenii după urmările faptelor lor. Întotdeauna dădea în vileag faptele, pe față, însă, față de oameni păstra un respect și afișa noblețe chiar și atunci când părerea lui se deosebea radical de părerile celorlalți. Avea un respect deosebit față de instituția Bisericii. Susținea cu toată tăria ordinea și ierarhia care există în Biserică. Spunea: ,,Nu se poate ca picioarele să se împotrivească capului”. Vroia să spună că, atunci când scriem ceva în semn de protest pentru o anumită opinie, când ne exprimăm critica de bună credință în privința a ceva, trebuie să o facem cu respect și bună cuviință către instituțiile bisericești și către persoanele care le deservesc. Știa să își spună cu curaj părerea sa, dar și să tacă, dacă ceea ce spunea nu era luat în considerare de ceilalți. Și în aceste situații, deși se mâhnea foarte tare, de vreme ce Biserica era cea care avea de suferit, lăsa ca Dumnezeu să hotărască în chestiunea respectivă. Se întrista, dar în adâncul sufletului simțea pacea Lui Dumnezeu.

Dreapta cugetare avea, însă, la părintele Gheórghios și o altă dimensiune. Avea darul de a deosebi imediat duhurile. Știa imediat când intervenția sa era necesară și când nu, când Biserica avea nevoie de o reacție mai hotărâtă, și când trebuia să acționeze cu delicatețe. Câteodată acționa cu dinamism, precum Profeții Vechiului Testament, iar altădată cu mare îngăduință. Prevedea urmările faptelor sale dar și urmările acțiunilor celorlalți. Nu se dezicea niciodată de faptele sau de vorbele sale. Nu era nevoie să îndrepte mai apoi ceva ce săvârșise. Când hotăra ceva, aceea era alegerea corectă.

6. Într-un asemenea suflet, împodobit cu cele mai înalte virtuți, harisma teologiei a găsit pământ roditor pentru a încolți și a da roade. Și a încolțit foarte de timpuriu. Am auzit de la oameni care l-au cunoscut, în perioada când preda la facultate, că el nu transmitea simple cunoștințe, ci duh de viață. Era modelul profesorului academic prin excelență. Studiile post universitare ale părintelui în domeniul teologie pastorale, l-au adus foarte aproape de catedra de drept canonic, dar înclinația sa pentru o teologie aplicată, și dragostea sa pentru poporul Lui Dumnezeu și pentru tineri l-au determinat să ia hotărârea de a  îmbrăca rasa monahală iar mai apoi veșmântul preoțesc.

În ceea ce privește teologia sa, părintele Gheórghios se înscrie în rândul părinților care au în centrul discursului lor teologic îndumnezeirea omului. Fiindcă îndumnezeirea omului este scopul Dumnezeieștii Întrupări, iar despre aceasta au teologhisit marii Părinți ai Bisericii. De foarte multe ori, gheronda îl pomenea pe Marele Atanasie și cunoscutul său cuvânt, și anume: ,,Acela S-a înnomenit pentru ca noi să ne îndumnezeim”. Pe de altă parte, îl iubea foarte mult pe Sfântul Grigorie Palama, din care cita foarte des, din scrierile căruia alegea foarte multe texte pentru lucrările, omiliile sau articolele sale. De asemenea, sfinții ale căror lucrări le folosea frecvent erau părinții filocalici din secolele XVIII și XIX, în principal Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Nectarie de Pentapoleos și Sfântul Iustin Popovici. Gheronda cunoștea foarte bine și teologia romano-catolică și protestantă, însă nu s-a lăsat influențat niciodată de aceasta. Putea să vorbească oricând despre aceștia, să cântărească părerile lor teologice, să aducă critici și să-și argumenteze solid punctul de vedere. Însă, în cadrul discursului său teologic nu vom găsi niciodată nici nume și nici puncte de vedere ale acelor teologi.

(Va urma)

Sursa: Expunere ținută la sinaxa clericilor și a laicilor organizată de Sfânta Mitropolie a Kithírelor